Local

Lucrările de la Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași se vor desfășura și în condiții de iarnă. „Vom aduce un tun cu aer cald și se va lucra în interior”

Publicat: 05 ian. 2023
_____ Vizualizări 3 Comentarii
Lucrările de la Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași se vor desfășura și în condiții de iarnă. Vom aduce un tun cu aer cald și se va lucra în interior
Se lucrează intens la Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași

Lucrările de la Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași sunt în grafic. După ce a fost eliberată autorizația de construire, firma Strubag SRL a început lucrările, iar primele elemente de structură au fost montate cu succes

Proiectul este susținut din fonduri europene și ajunge la o valoare de aproape 100 de milioane de euro. Din această sumă, 15 la sută este contribuția de la bugetul de stat. Lucrările la Terminalul 4 ar trebui finalizate în octombrie 2023.

Imagine de pe santierul unde se construieste Terminalul 4
Conform conducerii aerogării, stadiul lucrărilor a ajuns la o finalitate de 10 la sută

Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași va fi gata în toamna acestui an

Romeo Vatra, directorul general al Aeroportului International Iasi
Directorul Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, a transmis faptul că lucrările la Terminalul 4 sunt în grafic

Se lucrează intens la Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași. Lucrările continuă într-un mod alert și, potrivit directorului general al Aeroportului, Romeo Vatră, la finalul anului 2023, Terminalul 4 va fi gata. Acesta a precizat că lucrările vor continua și în perioada mai rece a acestui sezon.

„Acum se lucrează la partea de structură a terminalului. Lucrările s-au reluat pe 3 ianuarie 2023. Conform constructorului (n.r. – Strabag SRL), suntem la 10 la sută ca stadiu din totalul lucrărilor ce trebuie efectuate. Suntem în grafic! Se lucrează în continuare.

Avem încredere că vom respecta termenul de finalizare din octombrie 2023. În perioada aceasta profităm de vremea prielnică pentru desfășurarea lucrărilor. În perioada rece ne vom adapta pentru a continua lucrările. Vom aduce un tun cu aer cald și se va lucra în interior”, a precizat Romeo Vatră, directorul general al Aeroportului Internațional Iași.

Încă de la începutul noului an, pe 3 decembrie 2023, directorul general al Aeroportului Internațional Iași, Romeo Vatră, și președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, au făcut o vizită pe șantierul unde se lucrează la Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași.

„Vom avea cel mai mare aeroport construit după 1990. Aeroportul va aduce dezvoltare întregii regiuni. În județul nostru, aeroportul devine principala autostradă aeriană, cea care dă posibilitatea conectivității Iașiului cu multe capitale europene”, a transmis Costel Alexe, președintele CJ Iași, într-un video postat pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Județean Iași.

Terminalul 4 va avea o suprafață de 32.000 mp, fiecare nivel având câte 10.000 mp. Acest proiect va aduce mai mulți călători pe Aeroportul Internațional Iași.

Costel Alexe, președintele Consiliului Judetean Iasi
Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași consideră că noul aeroport va aduce dezvoltare întregii regiuni a Moldovei

Iașul va avea un terminal de 100 de milioane de euro

Costel Alexe, presedintele consiliului judetean Iasi, impreuna cu directorul general al Aeroportului Iasi, Romeo Vatra, pe santierul terminalului $
Romeo Vatră, directorul general al Aeroportului Iași, împreună cu președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, au vizitat șantierul unde se construiește noul terminal al Aeroportului Iași

Valoarea totală a proiectului depășește 447 de milioane de lei, aproximativ 100 de milioane de euro, valoarea eligibilă fiind de peste 303 milioane de lei. Din această sumă, 85 la sută reprezintă contribuția de la Fondul European de Dezvoltare Regională, iar 13 la sută este contribuția de la bugetul de stat. Restul sumei, în jur de 90 de milioane, va fi alocat din bugetul aeroportului. Terminalul 4 va fi cel mai mare terminal din țară după cel de la Otopeni și va avea o suprafață desfășurată de aproximativ 32.000 mp.

În T4, pasagerii vor avea la dispoziție șapte porți pentru „Plecări” și trei porți pentru „Sosiri”. Fluxurile vor fi bidirecționale, iar îmbarcarea pasagerilor se va face prin aviobridge-uri. În primă fază vor fi amenajate trei astfel de poduri suspendate. Prin noul terminal, 3,3 milioane de pasageri vor putea fi procesați în fiecare an. Execuția lucrărilor este realizată de compania Strabag SRL.

Se lucrează intens la Terminalul 4 al Aeroportului Internațional Iași. Încă de la începutul anului 2023, directorul general al aeroportului și președintele Consiliului Județean Iași au făcut o vizită de lucru pentru a observa stadiul lucrărilor.

Comentarii
Adauga un comentariu