Prima pagină » Informații utile » Maca are beneficii uimitoare pentru corp și minte! Află de ce această plantă este numită „ginsengul peruvian”!

Maca are beneficii uimitoare pentru corp și minte! Află de ce această plantă este numită „ginsengul peruvian”!

10 oct. 2025, 08:46,
Redacția BZI în Informații utile

Rădăcina de maca are numeroase beneficii pentru organism și este cunoscută pentru capacitatea sa de a regla hormonii. Planta în sine nu conține hormoni, ci încurajează organismul să crească sau descrească nivelul de hormoni prin hrănirea glandelor principale, hipotalamusul și hipofiza. Pentru că este un aliment adaptogen, maca este capabilă să crească producția unui hormon de care organismul duce lipsă sau să micșoreze cantitatea unui hormon produs în exces.

Maca este o plantă rădăcinoasă, înrudită cu ridichia, varza și broccoli, care datorită uimitoarelor și unicelor proprietăți pe care le deține, este considerată un superaliment. Este cultivată în special în munții înalți din America de Sud, cu precădere în Peru, și este cel mai puternic afrodisiac natural, fiind cunoscută și sub denumirea de ginseng peruvian.

Maca are beneficii uimitoare pentru corp și minte

La fel ca alte plante crucifere, Maca este plină de compuși sănătoși. Maca conține antioxidanți numiți flavonoizi, care sunt în mare parte legați de îmbunătățirea dispoziției și reducerea anxietății. Mai multe studii asupra rădăcinii Maca au remarcat reducerea sentimentelor de anxietate și depresie.

Același studiu care a arătat beneficii pentru depresie și simptome de anxietate a remarcat, de asemenea, că femeile aflate în post-menopauză care iau Maca au redus tensiunea diastolică, presiunea din artere atunci când inima se odihnește între bătăi. Știm că alte legume crucifere susțin sănătatea generală, iar Maca nu este diferită. De asemenea, un remediul natural care crește tensiunea arterială este ceaiul de măceșe.

Se fac cercetări suplimentare cu privire la impactul Maca asupra tuturor hormonilor de reproducere, pentru a investiga alte beneficii potențiale. Multe femei raportează că ajută la „echilibrarea” hormonilor lor și la moderarea unora dintre simptomele menopauzei, cum ar fi bufeurile.

Cum se poate consuma

Cel mai des, vei găsi maca sub formă de pudră sau pulbere. Indicat este să începi să iei o jumătate de linguriță zilnic și să crești doza treptat până la maxim 1-2 lingurițe pe zi. Doza ideală și cel mai des recomandată este de 1 linguriță de pudră de maca pe zi (aproximativ 10-15g).

O poți consuma amestecată cu apă, în smoothie, sucuri proaspete, iaurt, cafea, ceai, sosuri sau chiar în prăjituri. O combinație reușită este cea de pudră de maca cu cacao, un alt superaliment, sau cea de pudră de maca cu pudră de roscove.

Cu toate că maca este consumată de mii de ani în siguranță, încă se desfășoară studii cu privire la posibilele efecte secundare pe care le-ar putea avea. Deoarece influențează nivelul de hormoni din organism, maca nu ar trebui consumată de persoanele ce urmează un tratament cu influențe hormonale, precum cancerul de sân, de prostată sau a altor boli grave. E important de menționat că de la acest remediu natural nu vei face nicio erupție cutanată.

Maca nu este indicată nici persoanelor cu hipertensiune arterială și nu există studii care să ateste că este sigură pentru femeile însărcinate sau cele care alăptează.

Pare aproape magic cum natura a reușit să adune într-o mică rădăcină de maca atâtea vitamine, minerale și aminoacizi esențiali, toate cu proprietăți uimitoare pentru organism și cu atât de multe beneficii pe care le are maca.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
25 decembrie 2025
25 decembrie 2025