Mădălin Isac, antrenor de stil masculin și croitor de costume Bespoke, cel care a îmbrăcat bărbații cu bani din Iași, a primit de curând o veste cruntă. Are o boală renală în stadiu final și trebuie să facă un transplant de rinichi. Pentru operație are nevoie de 40.000 de euro
Mădălin Isac, un tânăr în floarea vieții, ce are doar 29 de ani, a primit de la medici o veste cruntă în urmă cu câteva zile. Trebuie să se opereze de urgență pentru că are o boală renală în stadiu final. Practic, are nevoie de transplant de rinichi, iar intervenția ar trebui să se desfășoare în Viena. Tânărul care a dezvoltat o afacere de succes în Iași, dar și în alte zone din țară, el fiind originar din București, spune că are nevoie de 40.000 de euro.
„Totul a început cu niște chisturi pe rinichi ce s-au dezvoltat în timp și ce au blocat funcționalitatea acestora, până s-a ajuns la insuficiență renală cronică și alte complicații. Sunt internat în București, la Spitalul «Sfântul Ioan», secția Nefrologie. Operația pentru transplantul de rinichi va fi la Viena. Donatorul este mama mea. Pentru operație am nevoie de 40.000 de euro, sumă ce reprezintă și costurile de dinainte și de după intervenție. Nu am vrut să se ajungă în situația aceasta, însă orice ajutor contează”, spune Mădălin (Marco) Isac.
Mădălin Isac are nevoie de ajutorul ieșenilor
Din cauza problemei de sănătate, Mădălin are anemie, boală chistică a ficatului și rinichiului, dependență de dializă renală, sindromul durerii în lombe. Tânărul călătorește mult prin prisma meseriei sale, ajutând bărbații să își creeze un stil. Atât persoane din Iași, cât și din alte orașe din țară au fost consiliate de Marco Isac. Tânărul antreprenor are 7 ani de experiență în domeniu, fiind din copilărie atras de domeniul vestimentar.
Acesta le oferă sfaturi bărbaților despre cum să se îmbrace, ce haine și accesorii la modă să poarte, ce reguli trebuie să respecte pentru a avea un stil masculin desăvârșit. Cei care vor să ajute pot dona în contul RO50INGB0000999908346958, titular cont Mădălin Cosmin Isac, banca ING sau în contul RO45 BREL 0005508263440100, Revolut.
Familia Ianuș din Iași are nevoie de ajutor
Și familia Ianuș din satul Cărbunari, comuna Grajduri, Iași, are nevoie de ajutorul ieșenilor. Cei doi soţi, Ion şi Maricica au două fete, Andreea în vârstă de 12 an, şi Ana Maria de 8 ani. Toţi patru trăiesc într-o singură cameră şi se gândesc cu îngrijorare că în curând va veni iarna, iar ei nu au nici măcar un lemn cu care să facă focul. Bărbatul își dorește să extindă locuința familiei, astfel încât fetele să poată avea propria lor cameră în care să-și facă lecțiile.
În ciuda situației financiare, Andreea și Ana Maria au rezultate extraordinare la învățătură.