Un vis care pare să devină realitate. Într-o perioadă foarte scurtă, Mădălina Maria Budescu a reușit să strângă suma care-i va salva viață. Săptămâna viitoare, tânăra în vârstă de 24 de ani, diagnosticată cu o malformație gravă la inimă, urmează să fie operată la o clinică din Turcia
Tânăra a destăinuit că această perioadă a fost una foarte stresantă. Starea de sănătate s-a agravat din cauza faptului că nu a mai reușit să doarmă, pentru că în permanență s-a gândit la operația salvatoare. Cu toate acestea, nu s-a așteptat deloc ca oamenii să răspundă pozitiv la situația în care se află și să o ajute pentru ca viața ei să devină una normală.
Un vis pe cale să devină realitate. Mădălina va fi operată săptămâna viitoare
Cu ajutorul oamenilor care au fost impresionați de povestea fetei și care au donat, Mădălina a reușit să strângă 31.200 de euro.
„Nu m-am așteptat ca în așa scurt timp să se strângă bănuții, am crescut că în minim două luni voi reuși, m-am gândit chiar că va trebui să reprogramez operația din cauza banilor. Se pare că m-am înșelat și, chiar dacă mă simt destul de rău în ultimul timp, reușesc să mă țin tare, pentru că știu că mai există o speranță. Perioada aceasta am fost foarte stresată, nu am reușit să dorm, mă gândeam în permanență la operație, mi-a fost foarte greu, pentru că uneori mă și gândeam că dacă operația nu va merge bine. Săptămâna viitoare plec la o clinică din Turcia pentru operație”, a mărturisit Mădălina Maria Budescu, ieșeanca în vârstă de 24 de ani.
După operație, viața fetei va fi una normală
Ieșeanca s-a obișnuit cu suferința încă din copilărie. Mădălina a fost diagnosticată cu o malformație la inimă, mai exact cu transpoziție de vase mari, insuficiență cardiacă și defect septal ventricular. Până în primăvara anului trecut, tânăra a avut o viață normală și frumoasă. Mereu a urmat tratamentele date de medici pentru a putea ține boala sub control, însă situația este critică acum, iar operația care va avea loc săptămâna viitoare reprezintă singura șansă de supraviețuire.
„Vreau să-mi exprim gratitudinea profundă pentru fiecare dintre voi, pentru fiecare donație, indiferent de mărimea ei, pentru fiecare mesaj de încurajare și pentru fiecare gând bun trimis în direcția mea. Sunt copleșită de generozitatea voastră și de forța comunității care s-a format în jurul meu. Este cu adevărat uimitor să văd că un număr atât de mare de oameni mi s-au alăturat în această luptă”, a adăugat tânăra diagnosticată cu o malformație gravă la inimă.
După ce și-a amânat nunta de 3 ori, tânăra în vârstă de 24 de ani are șansă să-și îndeplinească al doilea vis, anume cel de a-și înființa o familie.