Prima pagină » Eveniment-Social » Mai multe cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” Iași participă la o mobilitate din Spania, respectiv Cipru – FOTO

Mai multe cadre didactice de la Școala Gimnazială „Ion Simionescu” Iași participă la o mobilitate din Spania, respectiv Cipru – FOTO

25 oct. 2022, 11:45,
în Eveniment-Social

În aceste zile o parte din cadrele didactice de la Școala Gimnazială “Ion Simionescu” Iași participă la cursurile de formare Creative teaching techniques to promote inclusive education și Make technology your friend, care se desfășoară în Spania, respectiv în Cipru, cu o durată de 5 zile.

Pentru o educație de calitate școala are nevoie de profesori bine pregătiți, care participă periodic la cursuri de formare, atât în țară, cât și în străinătate, care își actualizează cunoștințele și aduc constant în clasă tehnici noi de lucru și abordări inovatoare. Pe de altă parte, nu se poate vorbi despre o școală modernă, care împărtășește valorile europene, fără ca profesorii să fie implicați în proiecte la nivel internațional. Oportunitățile oferite de programul Erasmus+ sunt acum valorificate și la Simionescu, astfel încât începând cu 2022, în fiecare an, timp de 5 ani, 25 de cadre didactice vor participa la cursuri de formare în țări europene.

Grupul de profesori care participă la mobilitatea din Spania – Maria Forgaci, Gina Hriscu, Cristi Anton, Oana Nechifor, Cătălin Barbu, Teodora Barbu și Alice Rotaru – au povestit despre prima zi de curs: „Am lucrat exerciții pentru construirea coeziunii si încrederii între membrii grupului. De asemenea, am exersat tehnici de educație non-formală, pentru crearea unui mediu de învățare stimulativ. Majoritatea exercițiilor ne-au facilitat îndepărtarea temerilor, iar jocurile de rol au avut drept scop conștientizarea diferențelor existente între membrii unui grup și necesitatea adaptării demersurilor educative pentru a răspunde acestora. Fiecare echipă și-a prezentat instituția de proveniență, răspunzând apoi întrebărilor adresate de colegii din alte țări.”

Ce au declarat profesorii care participă la mobilitatea din Cipru

Colegii care participă la mobilitatea din Cipru – Nicoleta Istrate, Ramona Chinan, Mirela Buzilă, Liliana Moscu, Marta Răstoacă și Alexandru Andronic – au declarat: ”am participat deja la numeroase activități de autocunoaștere, team building și coordonare, în limba engleză. Alături de colegi din alte 3 țări, am învățat lucruri noi, utile pentru implementarea ulterioară la clasă, aplicabile atât indoor, cât și outdoor. Am vizitat un liceu din Limassol, școală care are în desfășurare mai multe proiecte europene. Am împărtășit impresii și idei, am creat legături de lungă durată prin prezentarea școlilor participante și diseminarea experienței acestora în derularea de proiecte europene. S-au dezbătut, printre altele, abordarea stereotipurilor și a prejudecăților în sala de clasă și modalități de valorizare a elevilor. Școala gazdă și facilitatorii au propus diferite activități interactive cu elevii. A doua parte a zilei a fost dedicată unui scurt tur al orașului, activitate cu caracter educativ intercultural.”

Aceste activități au loc în cadrul proiectului Erasmus+ cu numărul KA120-SCH-3D42513E, întrucât Școala Gimnazială “Ion Simionescu” Iași a fost acreditată de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale în domeniul Educație școlară pe o perioadă de 5 ani, până la finele anului 2027.

Tot în acest an școlar alte două echipe de cadre didactice – și anume 12 persoane – vor participa la cursurile Bullying – prevention and intervention și Inclusive classroom through ICT, care se desfășoară în Portugalia, respectiv în Turcia.

Obiectivele proiectului Erasmus+ ce se desfășoară timp de 5 ani la Simionescu vizează îmbunătățirea competențelor de integrarea a TIC, a platformelor educaționale, a softurilor specifice și a RED în activitatea didactică și în activitatea școlii la 80% dintre cadrele didactice, îmbunătățirea competențelor de incluziune a elevilor ce provin din familii dezorganizate, monoparentale, a copiilor cu CES, remigranți, cu dificultăți socio-materiale sau cu părinți plecați din țară, precum și dezvoltarea deprinderilor pentru un comportament ecologic, responsabil și durabil, prietenos cu natura la 80% din cadrele didactice, elevi și personal auxiliar din școală.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”
Învățătoarea lovită de fulger, Dumitra Topolianu, a făcut primele declarații după ce și-a revenit în spital. Cadrul didactic le mulțumește elevilor și medicilor care i-au salvat viața și spune că își dorește să revină la catedră. Dumitra Topolianu, învățătoarea care a fost lovită de fulger în timpul unei drumeții alături de elevii săi, a făcut […]
Învățătoarea lovită de fulger a vorbit din salonul de spital. Primele mărturii după ce a supraviețuit tragediei: „Ei sunt îngerii mei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
31 iulie 2026
31 iulie 2026