Prima pagină » Eveniment-Social » Mai multe controale au fost efectuate în județ. Iată care a fost motivul
Mai multe controale au fost efectuate în județ. Iată care a fost motivul

Mai multe controale au fost efectuate în județ. Iată care a fost motivul

28 apr. 2020, 04:00,
Dragos Savin în Eveniment-Social

Polițiștii ieșeni, împreună cu celelalte forțe angrenate, au acționat pe raza comunelor Sirețel și Moțca, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Ordonanțelor Militare, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Pașcani, Secției nr. 6 Poliție Rurală Pașcani, Serviciului de Ordine Publică Iași, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Iași, Serviciului de Investigații Criminale Iași și Serviciului de Acțiuni Speciale Iași, jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Iași, reprezentanți ai Ocolului Silvic Pașcani, iar activitățile au beneficiat de sprijinul aerian al Unității Speciale de Aviație Iași.

În cadrul acțiunii au fost controlate 124 de autovehicule și 4 atelaje hipo și au fost verificate 4 societăți comerciale, fiind legitimate 159 de persoane. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75.530 de lei, dintre care 22 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, 10 conform O.U.G. nr. 195/2002 și două conform altor acte normative. Spre exemplu, un bărbat de 44 de ani, din comuna Moțca, a fost sancționat contravențional, pentru încălcarea prevederilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, deoarece s-a deplasat pe drumul comunal, din localitatea Moțca, fără a avea asupra sa declarația pe propria răspundere și fără a putea justifica motivul deplasării.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri
ANM anunță ploi abundente în Constanța, precipitații în București și Ilfov și vânt puternic în Muntenia și Dobrogea. Hidrologii avertizează asupra riscului de viituri. Vremea se menține instabilă în mai multe regiuni ale țării, iar Constanța rămâne sub cod portocaliu de ploi. Bucureștiul și județul Ilfov intră marți, 3 noiembrie, de la ora 10:00, sub […]
Cod portocaliu de ploi în Constanța și cod galben în București și Ilfov. Avertizările ANM sunt valabile până miercuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
03 noiembrie 2026
03 noiembrie 2026
Articole similare
Senatorul Dan Cașcaval, despre rectificarea bugetară pentru Educație: „Cel mai mic rău dintre cele potențiale”
15:46
Senatorul Dan Cașcaval, despre rectificarea bugetară pentru Educație: „Cel mai mic rău dintre cele potențiale”
Control de amploare la Institutul Socola din Iași, după scandalul ploșnițelor. Ministrul Alexandru Rogobete amenință cu demiterea managerului
15:43
Control de amploare la Institutul Socola din Iași, după scandalul ploșnițelor. Ministrul Alexandru Rogobete amenință cu demiterea managerului
Imagini spectaculoase la Palatul Culturii din Iași! Expoziția „Matisse la Palat” a fost inaugurată
15:36
FOTO Imagini spectaculoase la Palatul Culturii din Iași! Expoziția „Matisse la Palat” a fost inaugurată
Scandalul de la ANM explodează! Ce s-a întâmplat cu angajații care au cumpărat haine de firmă și parfumuri din bani publici
15:28
Scandalul de la ANM explodează! Ce s-a întâmplat cu angajații care au cumpărat haine de firmă și parfumuri din bani publici
Accident la ieșirea din Grivița, pe DN 24D. Trei bărbați au ajuns la spital după ce mașina s-a răsturnat pe câmp
15:15
FOTO Accident la ieșirea din Grivița, pe DN 24D. Trei bărbați au ajuns la spital după ce mașina s-a răsturnat pe câmp
USV Iași, partener al Conferinței naționale a peisagiștilor. Specialiști din toată țara se reunesc la Iași, în perioada 7–8 noiembrie
15:09
USV Iași, partener al Conferinței naționale a peisagiștilor. Specialiști din toată țara se reunesc la Iași, în perioada 7–8 noiembrie
Despre trucurile pentru machiaj în sezonul rece, cu Paula Roxana Buzatu, make-up artist, într-un nou episod de #PodcastBZI!
15:00
Despre trucurile pentru machiaj în sezonul rece, cu Paula Roxana Buzatu, make-up artist, într-un nou episod de #PodcastBZI!
Studio-Analiză BZI LIVE alături de invitatul special permanent Mirel Palada, sociolog, Casa de Sondare SOCIOPOL! Ce urmează pentru România, multiplele crize politice, sociale și economice
15:00
Studio-Analiză BZI LIVE alături de invitatul special permanent Mirel Palada, sociolog, Casa de Sondare SOCIOPOL! Ce urmează pentru România, multiplele crize politice, sociale și economice
Studio-Economic BZI LIVE pe zona financiară, socială și a mediului de afaceri cu Adrian Negrescu, consultant financiar! Totul despre domeniile care-i influențează direct pe toți românii
15:00
Studio-Economic BZI LIVE pe zona financiară, socială și a mediului de afaceri cu Adrian Negrescu, consultant financiar! Totul despre domeniile care-i influențează direct pe toți românii
Tragedie la Maratonul din New York. Rachel Apa, o tânără de 24 de ani, a murit la primul său maraton, cu doi kilometri înainte de sosire. Ce a provocat decesul
14:49
FOTO Tragedie la Maratonul din New York. Rachel Apa, o tânără de 24 de ani, a murit la primul său maraton, cu doi kilometri înainte de sosire. Ce a provocat decesul