Local

Mai multe drumuri județene vor fi modernizate. Proiectele au o valoare de peste 130 de milioane de lei

Publicat: 03 feb. 2023
_____ Vizualizări 0 Comentarii
Mai multe drumuri județene vor fi modernizate. Proiectele au o valoare de peste 130 de milioane de lei
Mai multe drumuri din Iași vor fi modernicate

Un număr de zece drumuri județene vor fi modernizate anul acesta. Valoarea totală a proiectelor este estimată la 136,32 milioane de lei

Consiliul Județean Iași a anunțat modernizarea mai multor drumuri județene. Conducerea CJ a transmis faptul că se colaborează constant cu primăriile din județ, iar aceasta este varianta ideală de a transforma județul Iași într-unul fără drumuri de pământ și cu o infrastructură modernă. Anul acesta, 10 proiecte care au ca scop modernizarea drumurilor și două proiecte în care sunt prevăzute construirea unui pod peste râul Bahlui și a altuia peste pârâul Tansa au fost prinse în bugetul pentru anul 2023 al CJ.

Drum judetean
Suma alocată pentru proiectele de modernizare a drumurilor județene este de 136,32 de milioane de lei

Zece drumuri județene vor fi modernizate în 2023

Utilaje pe drum judetean
Un nou drum va fi construit pentru a facilita transportul la Aeroportul Iași

În bugetul general al județului sunt cuprinse fonduri de 136,32 milioane de lei. Mai exact, un procent de 34,70 la sută din acesta va fi cheltuit pentru realizarea obiectivelor de investiții privind drumurile județene, aprobate prin hotărâri ale CJ. Mai exact, printr-un proiect cu finanțare din fonduri europene nerambursabile vor fi modernizate și reabilitate, în regiunea Nord-Est, axa rutieră strategică 1, traseul Iași – Suceava și axa rutieră strategică 2, traseul Botoșani – Iași. Valoarea ambelor proiecte este de 123,6 milioane de lei.

„În același timp, pentru sprijin la nivelul regiunii Nord-Est, pentru pregătirea proiectelor finanțate în perioada de programare 2021-2027, pentru mai multe domenii, sunt alocate 4,47 milioane de lei. Proiectul prevede înființarea centurii ușoare de ocolire a municipiului Iași, iar suma acoperă elaborarea documentațiilor tehnico-economice”, se arată în documentul privind alocarea bugetului pentru anul 2023 al CJ.

În ceea ce privește modernizarea drumului județean DJ 208I, pe traseul Blăgești – Crivești – Vânători, vor fi cheltuite 67,5 milioane de lei. În cadrul bugetului județean pentru anul 2023, votat recent în ședința extraordinară, sunt incluse și modernizarea drumurilor Potingeni – Românești – Podu Iloaiei – Popești – Mădârjac, dar și a drumului județean 248, ce este situat la limita municipiului Iași și intersecția cu Centura Iași. Pentru acestea vor fi cheltuite, în vederea realizării studiilor topografice și a expertizei tehnice, 300.000 de lei.

În anul 2023, Consiliul Județean a anunțat faptul că au fost alocate peste 800.000 de lei pentru studiile de fezabilitate, studiile topografice și documentațiile tehnice, cu privire la modernizarea a 3 drumuri județene. Astfel, pe traseul Popricani – Larga Jijia, ce constituie drumul județean 282A, drumul județean ce face legătura între Cristești și Țuțora, cu numărul 249E, dar și aproximativ 6,5 kilometri din drumul județean 282 G, pe traseul dintre limita municipiului Iași și Rediu Aldei, sunt prinse în buget. CJ Iași va realiza și un drum de legătură între comuna Aroneanu și Aeroportul Iași pentru a facilita transportul.

Pod peste râul Bahlui
Peste râul Bahlui va fi construit un pod

În cadrul ședinței extraordinare, PSD și USR s-au opus bugetului pentru anul 2023

Paraul Tansa, pod
Peste pârâul Tansa va fi construit un pod

În cadrul ședinței extraordinare desfășurate la sediul CJ Iași au fost prezenți consilierii PNL, PMP, PSD și USR. Două partide politice s-au opus bugetului pentru anul 2023, cu valoarea de 1,633 miliarde lei. Încă de la începutul ședinței, reprezentanții PSD au transmis faptul că membrii partidului nu au fost chemați la consultări, dar și că alte județe au reușit să atragă cu 30 la sută mai multe venituri proprii decât Iașul.

În același timp, cei de la PSD au precizat faptul că niciun amendament depus de partidul pe care îl reprezintă, dar nici din partea celor de la USR, nu a fost aprobat. Discuțiile nu s-au oprit aici, escaladând într-un schimb de replici cu liderul PMP, Marian Uscatu. Acesta din urmă l-a criticat pe reprezentantul PSD, susținând faptul că, înainte de orice aspect politic, Cristian Stanciu ar trebui să înțeleagă că votarea bugetului se realizează în favoarea ieșenilor. În cele din urmă, bugetul pentru anul 2023 al Consiliului Județean Iași a fost aprobat datorită voturilor celor din PNL și USR.

În anul 2023, mai multe drumuri județene vor fi modernizate, potrivit proiectelor cuprinse în bugetul pentru anul acesta al CJ. Valoarea totală a acestora este de 136,32 milioane de lei. În același timp, CJ a anunțat și faptul că anul acesta se vor face demersurile necesare pentru construirea unui pod peste râul Bahlui.

Adauga un comentariu