Prima pagină » Actualitate » Mai multe state, printre care și România, au fost condamnate de ONU pentru torturarea unui terorist închis la Guantanamo
Mai multe state, printre care și România, au fost condamnate de ONU pentru torturarea unui terorist închis la Guantanamo

Mai multe state, printre care și România, au fost condamnate de ONU pentru torturarea unui terorist închis la Guantanamo

06 iun. 2023, 12:40,
în Actualitate

Statele Unite şi alte câteva ţări, între care România, se fac vinovate de încălcări ale drepturilor omului împotriva unui bărbat saudit deţinut în închisoarea Guantanamo şi acuzat de organizarea atentatului cu bombă asupra navei americane USS Cole, soldat cu 17 morţi, potrivit unui raport al ONU citat de Reuters.

Grupul de lucru al Naţiunilor Unite pentru cazurile de detenţie arbitrară a declarat că Abd al Rahim al-Nashiri a fost deţinut în mod arbitrar timp de peste 20 de ani şi şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la bunăstarea sa fizică şi mintală.

Abd al Rahim al-Nashiri ar putea fi condamnat la pedeapsa cu moartea, dacă va fi găsit vinovat pentru presupusul său rol în atacul din 2001.

Statele Unite l-au acuzat pe Nashiri că a organizat atacul asupra USS Cole, comis de doi kamikaze aflaţi într-o mică ambarcaţiune în timp ce nava de război americană era ancorată în portul yemenit Aden. Şaptesprezece marinari au fost ucişi şi zeci de răniţi.

Gruparea militantă islamistă al-Qaida a revendicat atentatul, care a avut loc cu 11 luni înainte de atacurile de la 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite.

Documentul ONU se concentrează asupra detenţiei de la Guantanamo

Al-Nashiri este deţinut la Guantanamo din 2006. Grupul de lucru al ONU consideră că acesta a fost discriminat pe baza naţionalităţii sale şi a convingerilor sale religioase ca musulman şi susţine că a fost privat de garanţia unui proces echitabil. Sylvain Savolainen, avocat al lui Nashiri stabilit la Geneva, a declarat că rezultatul este important şi că va continua să lupte „pentru a pune capăt nedreptăţii pe care a suferit-o şi încă o suferă”.

Documentul ONU se concentrează asupra detenţiei de la Guantanamo, dar face referire şi la alte şapte ţări – Afganistan, Lituania, Maroc, Polonia, România, Thailanda, Emiratele Arabe Unite – care l-ar fi transferat sau reţinut pe Nashiri între 2002-2006. Uneori, el a fost deţinut în „situri negre” (închisori secrete) ale Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), potrivit unui raport al Congresului american. De asemenea, a fost supus unor tehnici de interogare pe care criticii le numesc tortură.

Documentul ONU a precizat că acuzaţiile de tortură „rămân de necontestat”.

Afganistanul, Emiratele Arabe Unite şi Thailanda nu au răspuns organismului ONU. Răspunsul Lituaniei a fost întârziat şi a fost limitat. Polonia a declarat că a acordat deja „satisfacţie echitabilă” solicitantului, plătindu-i despăgubiri, după o hotărâre a justiţiei din 2014. România a contestat acuzaţiile şi a făcut referire la o decizie anterioară, iar Marocul a respins acuzaţiile, spunând că Nashiri nu a fost niciodată înregistrat în această ţară.

Deciziile grupului ONU au greutate politică, dar nu sunt obligatorii, precizează Reuters.

Închisoarea Guantanamo a fost înfiinţată în 2002 de preşedintele american de atunci, George W. Bush, pentru a găzdui suspecţi militanţi străini în urma atacurilor de la 11 septembrie 2001. Preşedintele Joe Biden a declarat că vrea să închidă închidă închisoarea, dar nu a prezentat un plan în acest sens

Washingtonul nu a reacţionat la raportul organismului ONU. Departamentul american al Apărării, care administrează închisoarea de la baza navală americană din Golful Guantanamo din Cuba, nu a răspuns la o solicitare de comentarii, menţionează Reuters

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Bucurie fără margini pentru Vladimir Putin. Ce cadou îi pregătește Donald Trump președintelui Rusiei
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Oana Radu, taxată dur pentru kilogramele în plus. Cum a apărut la Sala Palatului alături de Dorian Popa
Playtech.ro
Cauza morții subite a lui Luca Manolache. Ce arată rezultatul autopsiei, detalii cutremurătoare, nu a avut nicio șansă
observatornews.ro
Prima victimă majoră din România, după tarifele impuse de Trump: companie cu 5.000 de angajaţi
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Prețurile la alimente vor exploda înainte de Paște. „Este cumva o creștere nenaturală”
SportpeSurse
A fost executat fără milă și dat afară de la Digi! Nimeni nu știe ce s-a întâmplat
Playtech.ro
Noua escrocherie care îți fură contul de WhatsApp cu tot cu informațiile sensibile de pe telefon. Avertisment pentru români
Dailybusiness.ro
Călin Donca îi învață pe români cum să facă bani în 2025: „Eu puteam să fiu mult mai bogat decât sunt”
RomaniaTV
Cuplul-surpriză al momentului! Mădălina Ghenea şi Sebastian Stan, împreună! Unde şi cum au fost surprinşi cei doi
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`