Prima pagină » Local » Mai mulți elevi ai Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași au fost premiați pentru rezultatele deosebite obținute la un concurs de statistică
Mai mulți elevi ai Colegiului Național

Mai mulți elevi ai Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași au fost premiați pentru rezultatele deosebite obținute la un concurs de statistică

18 dec. 2019, 21:29,
în Local

Ciprian Iftimoaei, directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Iași, a premiat mai mulți elevi ai Colegiului Național „Costache Negruzzi” din Iași pentru rezultatele deosebite obținute la Concursul pilot de statistică organizat de Eurostat și Institutul Național de Statistică.

„În această frumoasă zi de toamnă târzie, din luna decembrie, am premiat 14 elevi de la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, coordonați de doamna prof.dr. Ioana Anton, care au obținut premii (I, II, III și mențiune) la Concursul pilot de statistică organizat de Eurostat și Institutul Național de Statistică, cu sprijinul Direcției Județene de Statistică Iași.

Cu acest prilej, am făcut un scurt istoric al statisticii oficiale în România, am ținut să menționez faptul că patronul spiritual al Liceului, Costache Negruzzi, a fost director al Statisticii din Moldova, în perioada 1960-1961, cu o contribuție la organizarea catagrafiilor și a recensământului gospodăriilor din acea vreme. Am pomenit și despre contribuția savantului Ion Ionescu de la Brad la întemeierea statisticii oficiale, primul director al Statisticii din Moldova. Discutând cu elevii, am constatat că sunt familiarizați cu analiza statistică și matematică, cu inteligența artificială, știu despre importanța Big Data și alte domenii relevante pentru o dezvoltare durabilă, într-o eră a digitalizării. Le-am mulțumit pentru participare, i-am felicitat pentru rezultatele frumoase și, în final, le-am acordat diplome și câteva cadouri simbolice din partea conducerii Institutului Național de Statistică, a domnului președinte prof.univ.dr. Tudorel Andrei.

Mulțumesc conducerii Colegiului Național „Costache Negruzzi”, doamnei director adjunct prof.dr. Anca Voicu și doamnei profesoare Ioana Anton, pentru implicarea în desfășurarea concursului de statistică și pentru sprijinul acordat! Last but not least, trebuie să aduc mulțumiri și Inspectoratului Școlar Județean Iași, domnului inspector școlar prof. Cristian Pravat, care m-a sprijinit discret, dar foarte eficient, în organizarea și desfășurarea concursului pilot de cunoștințe statistice!

Concursul pilot de cunoștințe statistice a fost organizat în două unități școlare din Iași: Colegiul Național „Costache Negruzzi” și Colegiul Economic Administrativ. Au participat elevi care au susținut un test pe calculator, desfășurat în laboratoarele de informatică, pe o platformă realizată de INS și Eurostat, simultan cu alte școli din România. Sperăm ca anul viitor să extindem această activitate la nivelul țării, prin implicarea mai multor unități școlare. Scopul acestui concurs este nu numai de a forma competențe și cunoștințe în domeniul statisticii, ci și de a conștientiza elevii și profesorii cu privire la rolul extrem de important al statisticii oficiale pentru cunoaștere în general, în fundamentarea politicilor publice, în dezvoltarea durabilă a comunităților din care facem parte.

Vacanță frumoasă, Crăciun fericit și sărbători bogate, cu multă zăpadă, tuturor!”, a spus Ciprian Iftimoaei, directorul adjunct al Direcției Județene de Statistică Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins
Guvernul Mureșan ajunge miercuri la vot în Parlament și are nevoie de 233 de voturi pentru învestitură. Cabinetul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan intră miercuri, 30 septembrie, în fața plenului reunit al Parlamentului. Ședința în care deputații și senatorii vor vota programul de guvernare și lista miniștrilor este programată să înceapă la ora 13:00. […]
Guvernul Mureșan, la vot în Parlament. Câte voturi are nevoie și ce urmează dacă este respins

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

BZI - Editia Digitală - pdf
01 octombrie 2026
01 octombrie 2026