Cei doi soți și bebelușul lor, morți în accidentul din Ciortești, vor fi conduși mâine pe ultimul drum la Vaslui. Capela în care au fost depuși s-a umplut de flori albe. Imaginile sunt greu de descris în cuvinte, mai ales că micuța celor doi a fost așezată în brațele mamei
Sorin, Diana și fiica lor sunt conduși pe ultimul drum mâine, la Vaslui. Cele trei suflete care s-au stins în urma accidentului de la Ciortești vor fi îngropate împreună. Ilinca, fiica celor doi, a fost așezată în brațele mamei, fiind îmbrăcată într-o rochie albă. Durerea prin care trece familia Iacob în această perioadă este greu de descris în cuvinte. Andreea, sora lui Sorin Iacob, continuă să posteze pe rețelele de socializare mesaje cutremurătoare.
Mâine, Sorin, Diana și fiica lor sunt conduși pe ultimul drum
Tânăra și-a strigat durerea, spunând că nu poate trăi fără fratele ei.
„Mi-ai zis așa: «Surioară, e bine că ne avem unul pe altul, și nu suntem singuri. Eu am să te iubesc și am să am grijă de tine toată viața, nu am să te las niciodată, să știi!». Păi și eu cum să te las singur acum? Fă ceva și cheamă-mă la tine. Frăția noastră trebuie să meargă și dincolo de moarte, la fel ca pe pământ! Ce inimă am eu în mine când vă privesc în sicriu pe toți trei și simt ca mă prăbușesc pe picioare?! Mai pot eu intra în casă fără voi? Erai toată fericirea mea, mereu mă binedispuneai și găseai rezolvare la toate! Ai murit pe asfaltul rece, fără mine lângă tine. M-au mințit că nu ești acolo. Voiam să te strâng în brațe tare, tare! Sorin și Diana, iubirea voastră e demnă de orice bariere. Ați crescut de copii și vă înțelegeați din priviri, și de aceea Dumnezeu a ales să muriți împreună, pentru că o asemenea iubire merge și în veșnicie, iar micuța Ilinca merge cu voi, ca simbol al iubirii voastre! Sunt distrusă…”, a spus sora lui Sorin Iacob.
Continuă verificările poliției
Vă reamintim că marți, pe 10 februarie, Sorin Iacob se afla cu soția lui într-un Audi A8, iar într-o curbă, la Ciortești, a pătruns pe contrasens și s-a izbit frontal de un Mercedes, condus de patronul firmei Vascar din Vaslui. Sorin se grăbea, se pare, pentru a ajunge cu soția lui la un control, deoarece aceasta era însărcinată. Din păcate, s-au stins cu toții în urma accidentului rutier. Polițiștii ieșeni continuă cercetările în acest caz.
„La data de 10 februarie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe DN24, în afara localității Ciortești, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat faptul că un bărbat de 44 de ani din județul Vaslui, în timp ce conducea autoturismul dinspre municipiul Vaslui către municipiul Iași, ar fi pătruns pe sens opus, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani din județul Vaslui. În urma evenimentului rutier, șoferul de 44 de ani a decedat, iar două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Șoferul de 35 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier”, a transmis Adina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
Mâine, Sorin, Diana și fiica lor sunt conduși pe ultimul drum la Vaslui, la ora 12:00.
pe scurt cocalar fara centura nu s-a deschis airbag-ul, sotia moarta ca statea cu picioarele pe bord si copilul in spate fara centura
Copilul era in burta lu’ ma-sa, dar restul detaliilor probabil sunt adevarate.
Mare prost esti…nu va puteti opri sa judecati, nici macar in momente tragice, intotdeuna se gaseste cineva destept care le stie el pe toate. Dar de ce este/era cocalar? Pentru ca avea o masina puternica, pe cand tu mergi cu bicicleta, nu? De fapt invidia te roade pe tine, nu altceva. Nu mai suntem capabili de compasiune, s-a dus naibi natiunea asta! Caci daca aveai tu masina aia…purtai centura si nu mureai…Este? Pentru cultura ta generala https://www.promotor.ro/stiri-auto/se-declanseaza-airbag-ul-daca-nu-am-centura-pusa-demontarea-unui-mit-urban-video-18108748
cocalar, propietar club de manele audi cumparat in urma cu 3 zile si anulator de centura cu 2 zile inaite
corect, un porcalete criminal cu fatza de prost
Alergie la alergie: Tovarase, problema nu e masina puternica. Problema e idiotul de la volan care si-a omorit familia ce-ar fi putut sa fie. Compasiune era daca ii pica un avion in cap sau dadea un tir peste el in timp ce el mergea regulamentar, insa asa… pacat si totusi bine de copilul ala ca s-a dus inainte sa se nasca decit sa il omoare idiotul cindva in viitor.
GABIDUMITRESCU – Prietene, eu m-am referit strict la modalitatea de abordare a subiectului de catre tov. Decebal. Nu m-am pronuntat asupra cauzelor care au condus la producerea accidentului, pe care nu el cunoaste inca nimeni ori aproape nimeni. In final si la urma urmei, oricaruia dintre noi i se poate intampla. O clipa de neatentie, o defectiune, o prostie, o exagerare la volan. Zi ca nu e asa? Omul este perfectibil din toate punctele de vedere si oricare dintre noi putem gresi. Din acest motiv am reactionat la postarea preastimabilului care „stie” si ce fel de om era defunctul, cat si cum statea decedata in masina. Peace!
Faptul că tu te miri de unele comentarii și mai și insulți, denotă că ești la fel.
Dacă erai inteligent, empatic, tolerant și plin de compasiune, ai fi înțeles că AȘA SUNT OAMENII. Și în nici în caz nu l-ai fi făcut pe ăla “prost”.
Toți ne judecăm unii pe alții. Nu există om care să accepte senin orice e pe lumea asta, să fie bun cu oricine, înțelgător și fără prejudecăți.
Omul o avea pe soția lui în dreapta sa. Soție însărcinată. Cum să-și permită să fie atât de nesăbuit?! Sunt prea mulți oameni care au familia în mașină și tot nu le pasă. Așa că, de ce te agiți tu pentru ei?
Daca de pe contrasens venea o Dacie in locul acelui S, banuiesc ca se schimbau datele problemei. Oricum… centura salveaza viata.
accidentul nu pare puternic, e pe la 80km/h cumulat, motoarele nu au cazut sub sistemul de fixare asa se intampla la 100km/h asta e intentionat construit, ai aibegurile functionale si faci accident perfect frontal supravietuiesti la 100km/h, la 50-6o iesi pe picioare tale din masina.
Urmatorul articol „Astazi a fost ingropata …” dupa aceea ” Ieri a fost ingropata … dupa aceea „Ce a aparut la mormantul…
Cretini