Prima pagină » Cancan ultimă oră » Mama Ronei Hartner, mesaje emoționante la o lună de la moartea artistei

Mama Ronei Hartner, mesaje emoționante la o lună de la moartea artistei

20 dec. 2023, 18:40,
în Cancan ultimă oră

La aproape o lună de la moartea Ronei Hartner, mama acesteia nu are pic de liniște și își strigă durerea inclusiv pe rețelele de socializare. Sabina Negoi, mama artistei Rona Hartner încearcă să păstreze vie amintirea fiicei sale care s-a stins la doar 50 de ani.

Rona Hartner s-a stins pe 23 noiembrie 2023, în Franța și pe 1 Decembrie a fost înmormântată în România, iar acum familia actriței se pregătește de parastas.

Mama Ronei Hartner, mesaje emoționante la o lună de la moartea artistei

Mama Ronei Hartner, care acum se implică în organizarea parastasului, caută să mențină vie amintirea Ronei, publicând fotografii și videoclipuri cu fiica ei talentată. Mama îndurerată a împărtășit câteva melodii emoționante interpretate de Rona, dar a distribuit și o postare specială dedicată fiicei sale, pe pagina de Facebook a Comisiei Europene a Dunării.

Un alt mesaj emoționant, scris de mama Ronei, are legătură cu priveghiul de la Toulon, Franța, acolo unde a fost omagiată actrița, imediat după moartea ei.

„Catedrala de la Toulon a răsunat jalnic pentru Ronica”, a scris Mama Ronei, pe Facebook, în dreptul imaginilor din biserică.

Pe fundal se aude melodia „Amazing Grace”.

Mama Ronei Hartner primește mereu mesaje de suținere

De asemenea, oamenii care au iubit-o pe Rona Hartner au lăsat mesaje de încurajare pentru mama artistei.

„Și duhul ei a fost acolo, a cântat și s-a rugat cu ei, așa cum făcea mereu… Dumnezeu să o țină în brațele Sale, că mult l-a iubit! Am iubit-o mult și o iubim în continuare. Ne rugăm pentru sufletul ei, așa cum a cerut…. Ne rugăm pentru dumneavoastră și întreaga familie greu încercată. Dumnezeu să vă întărească și să vă mângâie! Fiți mândră că ați avut așa o fiică! A fost și va fi iubită”, este unul din mesaje.

„Dumnezeu să o odihnească! Îmi pare tare rău, doamna Sabina! Fiți puternică pentru Rita, Rinda, Reon și ceilalți nepoței! Vă îmbrățișez cu drag!”.

„Va îmbrățișez cu drag, doamna Sabina. Ne lipseste Rona și ne va lipsi mereu energia ei pozitivă. Am stat mai mult de vorbă la telefon acum vreo 3-4 săptămâni, așa îmi va rămâne în memorie și în suflet, veselă și optimistă, o forță și o lumină minunată până la ieșirea din scenă. Căci viața e o scenă, cum zicea Will (n.r. William Shakespeare), iar noi suntem toți actori trecători. Vă iubesc și vă doresc mult curaj, dumneavoastră, copiilor și mai ales micuței Sumayla!”, este un alt mesaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`