Mănăstirea Caraiman și povestea tulburătoare a părintelui Puiu

Mănăstirea Caraiman, din Platoul Buștenilor, cu hramul la Înălțarea Sfintei Cruci, este o ctitorie relativ nouă iar numele și zidirea sunt legate de părintele protosinghel Gheorghe-Gherontie Puiu (1933 – 2014). Acesta e duhovnicul care a avut puterea să strângă alături de mulți contribuitori cunoscuți și necunoscuți, în migala de a ridica așezământul.

Deși Mănăstirea Caraiman nu a scăpat de spiritul antreprenorial, fiind pensiuni și restaurante până-n poarta lăcașului, nu s-a știrbit cu nimic din liniștea aproape maiestuoasă a munților la poalele cărora s-au așezat întâi o bisericuță, apoi chilii și o altă biserică mai mare, încă nefinalizată.

Cine a fost părintele Puiu de la Mănăstirea Caraiman

Părintele Puiu a avut o viață absolut tulburătoare, fiind salvat miraculos la naștere, după ce a fost aruncat între gunoaie, acesta a avut întreaga viață viziuni cu Maica Domnului. A fost închis în lagărul de la Periprava, din cauza prigoanei comuniste și a viețuit ca un sihastru, zece ani, într-o grotă din Bucegi, după care a ridicat Mănăstirea Caraiman.

Părintele Gherontie Puiu, unul dintre cei mai mari duhovnici contemporani întâmpinând și învățând fiecare credincios cu o rugăciune cu mare har, a plecat într-o lume mai bună în anul 2014, a avut o viață cu adevărat extraordinară, plină de miracole și credință. Miracole pe care a știut, cu blândețe și înțelepciune, să le aducă și în viețile celor care îl căutau atunci când medicina și știința, în general, păreau să nu poată face mai mult.

Încă de la naștere, destinul acestuia a fost unul ieșit din comun. S-a născut în localitatea Todirești, nu departe de Pașcani, în anul 1933. Mama lui a murit la naștere, în spitalul din Ruginoasa, tatăl său plecase de ceva vreme de acasă, iar moașa, crezând că pruncul nu va trăi, l-a pus într-un lighean și l-a aruncat între gunoaie, pe malul unei ape din apropiere. A fost găsit de o localnică și luat acasă, fiind numit Gheorghe, copilul a fost primit cu toată dragostea în familia lui Puiu Petrache.

Care a fost prezența constantă din viața lui

Părintele a povestit că Maica Domnului, prezența constantă în întreaga sa viață, i s-a arătat pentru prima dată chiar în copilărie. A apărut sub forma unei tinere îmbrăcată în haine monajale, care i-a spus că fiul cel mare al familie Petrache va sta mulți ani prizonier de front, o viziune care s-a adeverit. Întors după 12 ani de prizonierat în Rusia, acesta îl va boteza și îl va înfia pe Gheorghe, numele laic al viitorului duhovnic.

La botez, desris de părinte ca o experiență dumnezeiască, i se arată din nou Maica Domnului care îi spune să meargă la mănăstire și să-și îndeplinească misiunea pentru care a fost ales.

Despre acel moment, părintele poveste: Când am îmbrăcat haina de foc a Botezului, parcă m-am simţit alt om. Mă încerca o bucurie fără margini, pe care mă străduiam să o desluşesc. La ieşirea din sfântul locaş, pe treptele din faţa pridvorului, am zărit din nou acea fiinţă minunată.

Stătea lângă poartă şi mă privea drept în ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De astă dată, nu mai era vis, ci vedenie curată. Mi-a vorbit, cu glas îngeresc: Ai încredere si du-te la mănăstire. Te voi călăuzi. Tu eşti ales pentru o misiune! Acea măicuţă fără vârstă avea cel mai frumos chip pe care mi-a fost dat să-l privesc. Începând de atunci, am înţeles că este însăşi Măicuţa Domnului”.

În 1996, părintele a zidit într-o poiană mai întâi o căsuţă din lemn, o bisericuţă şi apoi o mănăstire mare şi frumoasă, Mănăstirea Caraiman, cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci, terminată complet în 2007, din curtea căreia se vede crucea din Bucegi.