Mănăstirea cu trei altare, locul unic în România unde se săvârşesc minuni

Urmărește BZI pe Google

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La aproximativ douăzeci de kilometri de capitală, în comuna Ciorogârla din județul Ilfov, se află una dintre cele mai liniștite și încărcate spiritual mănăstiri din apropierea Bucureștiului: Mănăstirea Samurcășești. Lăcașul, ridicat inițial prin eforturile vornicului Constantin Samurcaș și ale soției sale, Zinca, păstrează și astăzi o atmosferă aparte, în care istoria, rugăciunea și liniștea se împletesc într-un mod unic. Locul a intrat în memoria colectivă și datorită unei vizite istorice: aici, în 17 martie 1821, Tudor Vladimirescu a poposit pentru a redacta celebra proclamație adresată bucureștenilor, document care avea să marcheze începutul unei perioade de frământări politice și sociale.

Mănăstirea cu trei altare, locul unic în România unde se săvârşesc minuni.

În decursul vremii, mănăstirea a trecut prin etape importante de reconstrucție și înnoire, mai ales după cutremurul devastator din 1940, care a distrus vechea biserică ridicată în 1808. Noua biserică, cu trei altare și hramurile Sfânta Treime, Adormirea Maicii Domnului și Cuvioasa Parascheva, a fost ridicată între anii 1941 și 1943 cu sprijinul statului. Generalul Teodor Ciurea, un bun susținător al inițiativei, a mobilizat resursele necesare pentru ca proiectul să prindă contur pe fundația vechiului lăcaș.

După finalizarea construcției, în anii 1951–1953, biserica a primit o nouă înfățișare grație lucrărilor ample de înfrumusețare. Pereții au fost acoperiți cu fresce bogate, realizate cu măiestrie de pictorul Gheorghe Popescu și echipa sa de ucenici. În același timp, s-au realizat și lucrări de restaurare a chiliilor, fiind ridicată și actuala clopotniță, toate aceste investiții fiind susținute financiar de Arhiepiscopia Bucureștilor. Proiectarea și execuția au fost coordonate de arhitectul Ion Cernescu, urmând planurile arhitectului D. Ionescu-Berechet.

08:33, 08 Jul 2026

Victoraș Micula face muncă în folosul comunității la o mănăstire! Stareța a „spălat” un milion de lei prin conturile lăcașului!

11:15, 30 Jun 2026

FOTO Doliu în BOR, după moartea părintelui Sofronie Perța. Acesta fusese stareț al Mănăstirii Dragomirești

Toate aceste detalii sunt consemnate într-o inscripție amplasată deasupra ușii de intrare, care amintește nu doar de reconstruirea bisericii, ci și de implicarea decisivă a Patriarhului Justinian Marina. Acesta a fost un sprijin constant al mănăstirii, încurajând lucrările de restaurare și contribuind la transformarea ansamblului într-un adevărat centru monahal.

Pe zidul interior al incintei, în fața bisericii, o placă de marmură redă o completare a pisaniei originale

Un moment de referință în istoria lăcașului a avut loc la 1 iunie 1958, de sărbătoarea Rusaliilor, când mănăstirea și-a redeschis oficial porțile după ani de muncă și investiții. Ceremonia a fost una impresionantă, marcând totodată și împlinirea a cincisprezece ani de la înființarea mănăstirii de maici. La eveniment au participat două figuri importante ale lumii ortodoxe: Patriarhul Justinian al României și Patriarhul Hristofor al Alexandriei și al întregii Africi.

Pe zidul interior al incintei, în fața bisericii, o placă de marmură redă o completare a pisaniei originale. Acolo este menționat faptul că, după sfințirea bisericii în 1953, Patriarhul Justinian a observat starea modestă și fragilă a locuințelor maicilor, unele construite din chirpici și acoperite cu stuf. Ca urmare, a decis ridicarea unui zid de împrejmuire solid și construirea unui adevărat complex monahal: chilii noi, ateliere, clopotniță și trapeză. Lucrările au fost realizate cu sprijinul Mitropoliei Ungro-Vlahiei, sub coordonarea inginerului Gh. Bălănescu și conform planurilor arhitectului Ioan Paraschivescu. Finalizarea acestui amplu proiect a avut loc în iunie 1958, moment care a coincis și cu aniversarea unui deceniu de când Patriarhul Justinian se afla la conducerea Bisericii Ortodoxe Române.

Astfel, Mănăstirea Samurcășești nu reprezintă doar un loc de reculegere, ci și o dovadă a perseverenței, credinței și efortului colectiv care, de-a lungul multor ani, au dat naștere unui spațiu monahal cu profunde rădăcini istorice și spirituale.