Manevre cu iz penal au fost descoperite la Primăria Iași. Fiul directoarei de la Fond Locativ, Cristina Bălan, a pus mâna pe un spațiu după ce a licitat cu doar 20 de bani în plus
O licitație organizată de administrația publică locală ridică mari semne de întrebare în ceea ce privește legalitatea. Este vorba despre un spațiu cu o suprafață de 147,50 mp, aflat în Pasajul „Sf. Vineri” de la Hala Centrală. Prețul de pornire a licitației a fost de 30 de lei/mp, adică un total de 4.425 de lei lunar. Doar două oferte au fost depuse, iar indiciile duc la faptul că una dintre acestea a fost doar „mână moartă”, pentru ca fiul Cristinei Bălan (fostă Albișteanu), Constantin Ștefan Albișteanu, să pună mâna pe locație.
Manevre cu iz penal la Primăria Iași! Constantin Ștefan Albișteanu, fiul directoarei Cristina Bălan, a închiriat un spațiu cu doar 20 de bani în plus
Pentru a înțelege mai bine care sunt motivele pentru care această licitație ridică mari semne de întrebare, trebuie să înțelegem de unde a pornit și cum a ajuns fiul Cristinei Bălan (fostă Albișteanu) să pună mâna pe spațiul din Pasajul „Sf. Vineri”. În luna decembrie 2024, plenul Consiliului Local a aprobat proiectul privind închirierea mai multor spații deținute de administrația publică locală, printre care și cel din Pasajul „Sf. Vineri”. Anunțul privind organizarea licitației a fost publicat în Monitorul Oficial, pe data de 11 martie 2025, iar deschiderea ofertelor a fost programată pentru data de 3 aprilie 2025.
Pe data de 21 martie 2025, fiul Cristinei Bălan (fostă Albișteanu), Constantin Ștefan Albișteanu, a înființat firma Jar Food SRL, cu sediul pe bulevardul Independenței, în blocul unde mama sa locuiește. Iar pentru a putea participa la licitația privind închirierea spațiului de 147,5 mp din Pasajul „Sf. Vineri”, a trebuit să depună o ofertă „în plic închis”, alături de alte documente, menționate de organizatorul procedurii. Însă, pentru ca licitația să aibă loc, era nevoie de cel puțin doi ofertanți.
„Procedura de licitație se desfășoară numai dacă, în urma publicării anunțului de licitație, au fost depuse cel puțin două oferte”, este specificat în Hotărârea Consiliului Local, nr. 408/19.12.2024.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2025/11/1-text.png)
De aici, lucrurile devin din ce în ce mai interesante și ridică mari semne de întrebare cu privire la legalitatea cu care Ștefan Albișteanu, fiul Cristinei Bălan, a pus mâna pe spațiul din Pasajul „Sf. Vineri”.
Doar două oferte au fost depuse la licitație: una dintre ele pare a fi „mână moartă”, pentru ca Ștefan Albișteanu să poată pune mâna pe spațiu
Reporterii BZI au intrat în posesia tuturor documentelor din spatele procedurii de licitație privind închirierea spațiului de 147,5 mp din Pasajul „Sf. Vineri”. Potrivit acestora, condiția de minimum două oferte a fost bifată, iar licitația a avut loc. Prețul de pornire a fost de 30 de lei/mp lunar, adică un total de 4.425 de lei lunar.
Prima ofertă a fost depusă de o firmă de IT, SC AIPSR SRL, administrată de Alexandru Ionuț Păsărică, pe data de 1 aprilie 2025, la ora 12:11. La o diferență de 41 de minute, în aceeași zi, și Constantin Ștefan Albișteanu a depus oferta, mai exact la ora 12:52.
Ceea ce ne duce la ideea că la mijloc este vorba despre un trucaj și că, de fapt, AIPSR SRL a fost „mâna moartă” pentru ca Ștefan Constantin Albișteanu să poată închiria spațiul este prețul ofertelor. Adică firma AIPSR SRL a depus o ofertă cu un preț de 30 de lei pe metrul pătrat, adică prețul de pornire a licitației, deși se presupune că, în momentul în care participi la o astfel de procedură, ca firmă, ar trebui să ofertezi peste prețul inițial. Asta dacă îți dorești spațiul și nu doar să ajuți pe cineva să întrunească condițiile pentru a câștiga. Iar firma Jar Food SRL a depus oferta cu prețul de 30,20 de lei pe metrul pătrat. Deci, Ștefan Constantin Albișteanu a oferit peste prețul de pornire – nici mai mult, nici mai puțin – de 20 de bani. În acest fel, acesta a intrat în posesia spațiului din Pasajul „Sf. Vineri”, unde și-a deschis restaurantul „Zestre”. Contractul de închiriere este valabil 5 ani, până în anul 2030.
În acest sens, instituțiile abilitate ar trebui să controleze cu maximă atenție această procedură de licitație și modul prin care Ștefan Constantin Albișteanu a intrat în posesia contractului de închiriere. Am putea crede inclusiv faptul că mama sa, Cristina Bălan, care este director la Fond Locativ în cadrul Primăriei Iași, ar avea o implicare – poate chiar ea l-a sfătuit cum să facă să ajungă în posesia spațiului din Pasajul „Sf. Vineri”. Dar acestea sunt doar niște speculații, iar instituțiile abilitate ar trebui să verifice. Amintim aici că directorul de la Fond Locativ, Cristina Bălan, a ras de pe fața pământului, ilegal, o casă fără să respecte autorizația de construire.
Dacă se dovedește că licitația a fost fraudată doar pentru ca fiul directoarei Cristina Bălan să pună mâna pe spațiul din Pasajul „Sf. Vineri”, acesta ar putea răspunde în fața legii
Este important de știut că, potrivit Articolului 246 – Deturnarea licitațiilor publice – din Legea nr. 286/2009, Codul penal (actualizată 2024), deturnarea licitațiilor publice se pedepsește cu închisoare.
„Fapta de a îndepărta, prin constrângere sau corupere, un participant de la o licitație publică ori înțelegerea între participanți pentru a denatura prețul de adjudecare se pedepsește cu închisoarea, de la 1 (unu) la 5 ani”, este specificat în lege.
Contactat de reporterii BZI, Alexandru Ionuț Păsărică neagă orice legătură cu Constantin Ștefan Albișteanu. Acesta susține că el doar și-a încercat norocul, sperând să nu mai existe un alt ofertant și să câștige licitația fără a mai adăuga vreun ban la prețul de pornire.
„Mi-am dorit spațiul, dar la prețul ăla, de 4.425 de lei (n.r. – 30 de lei/mp). Noi mai avem o firmă care se ocupă de băuturi și am zis să ne încercăm norocul. Îl cunosc vag pe Constantin Ștefan Albișteanu. Știu că a participat și el la licitație; ne-am văzut atunci, ne-am intersectat. Este exclus, nu a luat legătura cu mine să mă roage să particip la licitație. A fost pentru mine participarea și am plecat de acasă, special să îmi încerc norocul. Am zis că, dacă se mai trezește cineva să aplice, asta e; dacă nu, nu. Pentru mine a fost o chestie – prețul era bun. Dacă rămânea la prețul minim, aș fi fost interesat să deschid și eu ceva acolo. Dar am zis din start, în mintea mea era că, dacă participă cineva cu sumă mai mare, nu mă bag, că și așa mai avem și alte investiții de făcut; nu mă interesează. Dacă nu mă înșel, licitația era cu sumă fixă de la început. A fost licitație cu plic închis, fiecare a pus suma. Ulterior, am aflat și eu că se mai fac chestii de astea: sunt unii care plusează cu puțin mai mult, pentru că sunt alții care pun suma fixă, așa cum am fost eu. Dar, na, fiind printre primele licitații la care am participat, nu știam chestiile astea. Na, norocul lui. Să-i fie în baftă”, a declarat Alexandru Ionuț Păsărică, administratorul firmei AIPSR SRL.
Manevre cu iz penal au fost descoperite la Primăria Iași. Fiul directoarei de la Fond Locativ, Cristina Bălan, a pus mâna pe un spațiu după ce a licitat cu doar 20 de bani în plus.
Încercați să vedeți ce s-a întâmplat și cu celelalte spații aprobate de Consiliul Local pentru a fi închiriate care nu se mai scot la închiriat fiindcă nu vine cine trebuie din anturajul lor…. De ce să facă bani primăria să adune la visterie mai bine le țin ei acolo pe dreapta pe combinațiile clanului lor. Pe acești funcționari publici cine îi evaluează să vadă cat de neproductivi sunt cu activele care ar trebuii să producă? În fine ei stau în pasivitate și își așteaptă combinațile în continuare cu astfel de practici. Niște fripturiști vremelnici puși pe poziții cheie. Sper să nu doarmă bine fiindcă au conștiința pătată!
Daca tot e cu iz penal si aveti si acte, de ce nu faceti direct sesizare la procuratura? Doar bagati batul prin gard. Asumati-va o plangere la politie, daca tot sunteti jurnalisti de investigatie.
Draga bzi, țin să te anunț ca la primăria popita de la Târgu Frumos se fac cele mai mari golanii din lume. Toate terenurile se dau cu dedicație prin forțarea funcționarilor de la patrimoniu , doamna Musteata, contra unor favoruri personale aduse conducerii și consilierilor. Primăria este supusă la acte de corupție nemaivăzute , vicele primar vorbește ca un bou. Vă rog să veniți să verificați faptele de corupție de la primăria tgbfrumos. Pentru noi tinerii nu se găsesc locuri pentru a dezvolta afaceri sau de casă, se dau cu dedicație și șpagă la diverși oameni . Scirba!!!
😂