@ Dupa liberalizarea pietei de energie, numeroase nereguli sunt intalnite in ceea ce priveste gestionarea facturilor la utilitati @ Consumatorii casnici, care au ales sa-si schimbe furnizorii de energie, au inceput deja sa faca reclamatii impotriva operatorilor cu care au incheiat contracte inca de la inceputul anului @ Clientii operatorilor au reclamat la Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei si la Oficiile pentru Protectia Consumatorilor faptul ca nu primesc la timp facturile la utilitati, iar asta duce de multe ori la situatii dificile sau chiar la intreruperea serviciilor
Liberalizarea pietei de energie incepand cu data de 1 ianuarie 2018 a adus multe schimbari pe acest sector. Cei care au ales sa-si schimbe furnizorul de gaze naturale sau energie electrica pentru a plati sume mai mici de bani in facturile la utilitati resimt deja pe pielea lor dificultatile pe care le intampina companiile nou intrate pe aceasta piata dominata de mari jucatori precum E.ON, CEZ sau Enel.
O ieseanca, care si-a schimbat furnizorul de gaze naturale, trecand de la operatorul clasic E.ON Energie Romania la o companie care abia a intrat pe piata liberalizata, si anume Energia Gas & Power SRL, care are sediul central in Bucuresti, a ajuns in conflict deschis cu noul furnizor.
Ieseanca, client casnic, povesteste ca din momentul in care a semnat contractul cu noul furnizor de gaze naturale, Energia Gas & Power SRL, nu a primit nicio factura pentru consumul de utilitati, iar asta pentru o perioada de aproape 4 luni. Femeia s-a trezit brusc ca este amenintata cu debransarea de la retea de catre reprezentantii firmei, ceea ce a dus la o serie de reclamatii din partea acesteia pe motiv ca nu exista o factura pe baza careia sa se realizeze platile, iar prin amenintarile cu debransare se urmareste plata unor taxe de conectare-reconectare care ajung la suma de aproape 300 lei.
Citeste si : Atentie! Schimbari importante in modul de plata a facturilor la utilitati
"Am transmis reclamatii catre Protectia Consumatorului si Agentia Nationala de Reglementare in domeniul Energiei, trebuie avertizate persoanele din Iasi sa fie atente la ce semneaza si cu cine. Am facut reclamatie privind tehnicile de inselaciune grava intreprinsa de Energia Gas Power, furnizor care ameninta prin mesaje cu debransarea desi nu am pe baza a ce sa platesc si cat! Se incearca pacalirea clientului spre a plati mai mult ca taxa de debransare si rebransare! Nu am primit nicio factura prin posta de la Energia Gas Power conform contractului incheiat. Doresc sa primesc facturile prin posta la domiciliu cu confirmare de primire", a spus ieseanca Elena Scrab, client al Energia Gas & Power SRL.
Cum se ajunge in astfel de situatii problema
Abia dupa ce a fost amenintata cu debransarea, clienta furnizorului de energie s-a interesat singura de facturi si a facut demersurile pentru a nu fi deconectata, platind facturile pe care nu le-a primit prin posta si despre care furnizorul a sustinut ca le-a emis.
De cealalta parte, reprezentantii societatii Energia Gas & Power SRL sustin ca pe numele clientului din Iasi au fost emise de la inceputul semnarii contractului trei facturi, una dintre acestea urmand sa ajunga la client, fiind in curs de primire. Oficialii companiei sustin ca serviciul de trimitere a facturilor este externalizat catre firma PinkPost, companie de curierat rapid care detine mai multe contracte cu companii importante din Romania.
"In cazul acestui client, pe data de 18 iunie a fost emisa ultima factura pentru gaze naturale. Pe langa aceasta, mai exista inca doua facturi pentru lunile aprilie si mai, acestea doua fiind achitate deja. Deci clientul a achitat doua facturi, iar cea de-a treia a fost emisa deja. Noi colaboram cu firma PinkPost pentru emiterea facturilor catre clienti", au precizat reprezentantii Energia Gas & Power SRL.
Contactati telefonic, oficialii companiei de curierat PinkPost nu au oferit un punct de vedere referitor la situatia celor care nu primesc prin posta facturile la utilitati.