Prima pagină » Eveniment-Social » „Marea scenă”, expoziția semnată de artista Georgiana Macovei, care aduce teatrul și muzica în pictură
„Marea scenă”, expoziția semnată de artista Georgiana Macovei, care aduce teatrul și muzica în pictură

„Marea scenă”, expoziția semnată de artista Georgiana Macovei, care aduce teatrul și muzica în pictură

10 iul. 2026, 02:00,
Andreea ONOFREI în Eveniment-Social

Teatrul, muzica și pictura se întâlnesc într-un nou proiect expozițional găzduit de Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași. Expoziția „Marea scenă”, semnată de artista Georgiana Macovei, propune publicului o incursiune într-un univers în care emoțiile lăsate de spectacole și concerte sunt transformate în imagini, invitând vizitatorii să redescopere puterea memoriei prin intermediul artei vizuale.

Lucrările Georgianei Macovei sunt inspirate din teatru, muzică și memorie. Vizitatorii vor descoperi colaje și compoziții inspirate din scene și partituri muzicale.

Iubitorii de artă sunt așteptați la vernisajul expoziției „Marea scenă”, semnată de Georgiana Macovei

Uniunea Artiștilor Plastici din România – Filiala Iași invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „Marea scenă”, semnată de artista Georgiana Macovei. Evenimentul va avea loc pe 13 iulie 2026, de la ora 17:30, la Galeria de Artă „Studio 7/9”, de pe strada Alexandru Lăpușneanu nr. 7–9, iar expoziția va putea fi vizitată până pe 19 iulie.

Proiectul propune o incursiune într-un univers în care teatrul, muzica și pictura se întâlnesc pentru a transforma amintirile și emoțiile în imagini. Prin colaje și compoziții inspirate din spectacole, partituri și simboluri scenice, artista explorează felul în care arta continuă să existe în memoria privitorului chiar și după ce luminile scenei s-au stins.

Vernisajul va fi prezentat de prof. univ. dr. Constantin Tofan, artist și mentor al autoarei, iar curatorul expoziției este lect. univ. dr. Maria Bilașevschi, președinta U.A.P.R. Filiala Iași. Evenimentul va include și un moment de animație realizat de designerul și artistul Radu Tudor Medan.

Potrivit Georgianei Macovei, expoziția pornește de la ideea că spectacolele de teatru și muzica nu dispar odată cu încheierea reprezentației, ci continuă să trăiască în memoria celor care le-au trăit.

„Există emoții care nu se încheie odată cu ultimul acord, cu stingerea luminilor sau cu căderea cortinei. Ele continuă să existe într-un spațiu invizibil, unde timpul nu mai aparține spectacolului, ci memoriei. Din acest loc se nasc lucrările reunite în expoziția «Marea scenă»”, a explicat artista.

Lucrările sunt inspirate din lumea artelor scenice

Lucrările dedicate teatrului recompun fragmente de afișe, imagini scenice și simboluri teatrale, fără a face trimitere la un spectacol anume, ci la amintirea pe care acesta o lasă în conștiința spectatorului. În același timp, seria inspirată din muzică transformă partiturile în compoziții plastice, în care ritmul și emoția devin elemente vizuale.

Un loc aparte în expoziție îl ocupă motivul mării, folosit ca simbol al memoriei și al transformării. Artista subliniază că titlul expoziției poate fi interpretat în două sensuri, și anume „marea scenă” a teatrului și „scena mării”, cele două imagini fiind unite prin aceeași deschidere către infinit și aceeași capacitate de a păstra emoțiile vii.

„Marea scenă nu vorbește despre teatru, muzică sau marină ca teme distincte. Ea vorbește despre felul în care arta continuă să trăiască în memoria celui care a întâlnit-o și despre posibilitatea artei vizuale de a da formă acestei memorii. În fața lucrărilor, privitorul nu este invitat să recunoască imagini sau partituri, ci să redescopere propriile sale ecouri interioare, acolo unde toate artele se întâlnesc și continuă să existe dincolo de timpul spectacolului”, a afirmat artista.

Expoziția „Marea scenă”, semnată de artista Georgiana Macovei, poate fi vizitată în perioada 11–19 iulie 2026, la Galeria de Artă „Studio 7/9” din Iași.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a comentat incidentele din ultimele zile, în urma cărora trei drone au pătruns în spațiul aerian românesc și au fost doborâte de avioane F-16 ale Forțelor Aeriene Române. În opinia sa, astfel de episoade reprezintă un motiv de îngrijorare și impun o analiză atentă din partea autorităților. Traian Băsescu […]
Traian Băsescu avertizează că România se confruntă cu o situație de risc după incidentele cu drone. Ce spune despre posibilitatea unei escaladări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
28 iulie 2026
28 iulie 2026