Prima pagină » Titlurile zilei » Marfă pentru ITM! Imagini incredibile, surprinse pe șantierul dezvoltatorului Marius Enea. Mai mulți muncitori fără echipament de protecție au fost la un pas de a muri zdrobiți după ce cablul unei macarale s-a rupt – FOTO/VIDEO

Marfă pentru ITM! Imagini incredibile, surprinse pe șantierul dezvoltatorului Marius Enea. Mai mulți muncitori fără echipament de protecție au fost la un pas de a muri zdrobiți după ce cablul unei macarale s-a rupt – FOTO/VIDEO

23 apr. 2024, 02:00, 7 ,
Alexandra MAISNER în Titlurile zilei

Mai mulți muncitori care lucrează pe șantierul dezvoltatorului Marius Enea au fost la un pas să fie zdrobiți după ce cablul unei macarale s-a desprins, iar un stâlp ce cântărește între 3 și 5 tone a căzut. ITM ar trebui să se autosesizeze

Imaginile incredibile au fost surprinse recent pe șantierul ilegal al afaceristului Marius Enea. O nenorocire se putea întâmpla când cablul unei macarale s-a desprins, iar un stâlp din fier s-a prăbușit lângă muncitori. Situația este și mai gravă din cauza faptului că angajații lui Enea nu au echipament de protecție.

Marfă pentru ITM! Muncitorii lui Marius Enea, la un pas să fie zdrobiți de un stâlp din fier

În imagini se poate observa cu ochiul liber că muncitorii de pe șantierul ilegal al dezvoltatorului Marius Enea nu au echipament de protecție, riscându-și viața. O nenorocire se putea întâmpla din cauza că afaceristul cu apucături de șmecher nu respectă legea. Pe lângă faptul că lucrările de pe strada Bucur, numărul 3A, ar fi trebuit sistate încă de pe data de 11 aprilie 2024, atunci când instanța a hotărât acest lucru, pe Marius Enea nu îl interesează nici siguranța angajaților care lucrează pe șantier. Aceștia din urmă își riscă viața, fără a purta echipament de protecție.

Imaginile surprinse vorbesc de la sine, se poate observa cum muncitorii încearcă să ridice un stâlp din fier cu ajutorul unei macarale. În timpul manevrelor, cablul macaralei care susținea ansamblul s-a rupt, iar stâlpul ce cântărește câteva tone s-a prăbușit la distanță foarte mică de unul dintre muncitori. Mai mult decât atât, dacă angajatul nu reușea să se ferească, acesta ar fi murit strivit. Se pare că Marius Enea nu vrea să respecte legea nici în ceea ce privește siguranța angajaților. Este important de știut faptul că toată situația s-a desfășurat sub privirea dezvoltatorului Enea.

Florin Dobrea a cerut Poliției Locale să intervină de urgență

Potrivit informațiilor transmise de patronul de la Rodotex, Florin Dobrea, acesta a cerut din nou ajutorul Poliției Locale, pentru a interveni de urgență pe șantierul unde dezvoltatorul Marius Enea construiește ilegal un bloc și pune în pericol un cartier întreg din cauză că versantul riscă să se surpe.

„Am cerut Poliției Locale să intervină de urgență la șantierul ilegal din strada Bucur 3A, unde familia Enea, prin firma Prima Constuct SRL, fac excavări cu două utilaje concomitent în versantul deja destabilizat. Totodată, au blocat în întregime strada restricționată la 3,5 T cu camioanele care cară pământul. I-am rugat inclusiv să înțeleagă faptul că prin toleranța situației nu se face altceva decât să atragă asupra întregii instituții toate suspiciunile de complicitate cu organizația infracționala din Bucur 3A”, a declarat Florin Dobrea, patronul de la Rodotex.

Rămâne de văzut cum va fi soluționată situația de pe strada Bucur, numărul 3A, unde dezvoltatorul Marius Enea continuă să construiască un bloc, deși instanța a hotărât sistarea lucrărilor.

Contactat de reporterii BZI, Marius Enea a transmis faptul că pe șantierul din strada Bucur, numărul 3A, nu a fost raportat niciun eveniment. Mai mult decât atât, acesta susține faptul că muncitorii erau angajații unei firme contractate, care se ocupă de foraje.

„Noi nu montam acolo stâlpi din fier. Dacă vă referiți la carcasele de armătură pentru piloți forați, acestea au fost contractate și executate de către o firmă specializată în foraje, cu personalul lor. Nu a fost raportat niciun eveniment despre care faceți referire că aveți filmare”, a transmis dezvoltatorul Marius Enea.

Marius Enea continuă construirea ilegală a blocului

Pe data de 11 aprilie 2024, instanța a hotărât întreruperea lucrărilor de pe șantierul lui Enea, iar soluția instanței a fost una definitivă, însă dezvoltatorul își pune muncitorii să lucreze neîntrerupt pentru finalizarea construcției de peste 18 metri, iar autoritățile locale par să închidă ochii și să îl protejeze. Dovada stă în faptul că Enea continuă nestingherit lucrările fără ca instituțiile abilitate să îl deranjeze.

Amintim faptul că totul a început atunci când Marius Enea a demarat lucrările de construire a unui bloc lângă proprietatea patronului de la Rodotex, Florin Dobrea. Dezvoltatorul nu a ținut cont de situația instabilității versantului de pe strada Bucur, numărul 3A, terenul s-a surpat, iar gardul vecinului s-a prăbușit pe o lungime de 25 de metri. Îngrijorat de ce se poate întâmpla în cazul unei surpări mai accentuate, Liviu Dobrea a chemat echipele ISU, pentru ca o situație gravă să nu se întâmple. În eventualitatea unei surpări mai accentuate a terenului din cauza construcțiilor efectuate de Marius Enea, casa patronului de la Rodotex este pusă în pericol, iar situația poate degenera și la accidentarea persoanelor care s-ar putea afla în zonă când va avea loc o nouă alunecare de teren.

Menționăm faptul că reporterii BZI au încercat să ia legătura cu dezvoltatorul Marius Enea pentru un punct de vedere, însă acesta nu a răspuns apelurilor.

Marfă pentru ITM! Pe șantierul dezvoltatorului Marius Enea, mai mulți muncitori puteau fi zdrobiți după ce cablul unei macarale s-a rupt, iar un stâlp de fier, ce cântărește câteva tone, s-a prăbușit.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Nivelul Dunării a ajuns la pragul critic pentru funcționarea Unității 2 de la Cernavodă. Autoritățile avertizează că oprirea reactorului este inevitabilă. Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a devenit critică după ce nivelul Dunării a coborât la pragul prevăzut în procedurile de funcționare. Unitatea 2, singurul reactor aflat în prezent în producție, ar […]
Funcționarea Unității 2 de la Cernavodă, în pericol de oprire din cauza Dunării. „Este inevitabil”, avertizează autoritățile
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
12 august 2026
12 august 2026