Marian, fratele Mădălinei Manole, a transmis un mesaj tulburător în preajma comemorării decesului „fetei cu părul de foc”. Aceasta s-a sinucis în urmă cu 15 ani, chiar de ziua ei, înghiţind un pesticid extrem de toxic. Dincolo de durerea pricinuită de greaua pierdere, fratele Mădălinei Manole este devastat și de faptul că soțul artistei a rupt total relațiile.
La 15 ani de la moartea Mădălinei Manole, fratele artistei Marian Manole este un munte de suferință și cel mai tare regretă că nu și-a mai văzut nepotul de când a murit mama lui. Are încrederea, însă, că Mădălina Manole îi veghează de Sus și ei, aici, nu pot decât să-i onoreze memoria și să-i aprindă câte o lumânare, din când în când, la mormânt, potrivit VIVA.
Marian, fratele Mădălinei Manole, mesaj tulburător
Mădălina Manole s-a stins pe 14 iulie 2010, în vila ei din Otopeni, în ziua în care împlinea 43 de ani. Conform anchetatorilor, Mădălina s-a sinucis înghiţind un pesticid extrem de toxic. Familia artistei nu a crezut, însă, niciodată în acest verdict și de-a lungul anilor a încercat să redeschidă dosarul.
Fratele regretatei artiste este un munte de suferință și la 15 ani de la tragedie. Cel mai mare regret al său este că nu-și poate îmbrățișa nepotul, pe unicul fiu al artistei. Și aceasta deoarece așa a decis tatăl băiatului.
„O să mergem la cimitir, ca să aprindem o candelă! Nu știu dacă piesele ei mai sunt difuzate la radio! Îi plăcea să-și serbeze ziua de naștere cu familia, alături de cei dragi! Nu știu ce să mai spun, e o mare suferință, se împlinesc 15 ani de când nu mai este printre noi! Pe fiul ei nu l-am mai văzut, are 16 ani.
Nu știu dacă vine la mormântul mamei, la cimitir. Poate că tatăl lui îl ia cu el, nu știu. Cred și simt însă că Mădălina ne veghează, de acolo, de Sus, pe noi, pe fiul ei, pe care l-a iubit atât de mult”, a spus Marian Manole.
Singura speranță a lui Marian Manole este ca măcar el să poată la un moment dat să-și cunoască nepotul. Și aceasta deoarece părinții lui și ai Mădălinei Manole au murit cu acest regret, de a nu-l fi îmbrățișat pe copilul fiicei lor.
Mădălina Manole, probleme în ultimul an de viață
În perioada premergătoare tragicului eveniment, apropiații au observat o stare de neliniște și anxietate la artistă. Au fost vehiculate atunci o mulțime de posibile scenarii, iar cele mai multe vorbeau despre drama trăită de artistă după ce intrase într-un con de umbră.
Primele semne de întrebare au apărut în momentul în care Mădălina Manole, o profesionistă desăvârșită, nu i-a mai răspuns la telefon lui Octavian Ursulescu, în condițiile în care aveau aranjat un spectacol.
„Revenind la neuitata Mădălina Manole, vreau să spun că, după tragica ei dispariție, am cam înțeles că planul ei prinsese contur. Cu un an înainte, avusesem cu ea un eveniment, la Vaslui, la invitația promotorului Dorin Irimia. În anul următor, deci al plecării ei dintre noi, același organizator programase, tot la Vaslui, în toamnă, un alt spectacol, în aceleași condiții avantajoase.
Așa cum procedam, de fiecare dată, am început încă de prin luna mai să-i dau SMS-uri cu data, condițiile financiare etc. Ei bine, nu mi-a răspuns niciodată, deși înainte o făcea pe loc! N-am dat importanță, m-am gândit că este ocupată, mai ales că până în octombrie mai era destulă vreme. Am plecat în străinătate și am aflat acolo cumplita veste. Eram născuți amândoi în Zodia Racului”, a mai povestit Octavian Ursulescu.