Marius Lulea, președintele fondator AUR, avertizează că România va eșua fără o reformă administrativă profundă. Liderul politic solicită reducerea drastică a numărului de primării la doar 500 la nivel național, revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin și limitarea strictă a mandatelor pentru toți aleșii locali.
Potrivit acestuia, actualul sistem administrativ a devenit rigid, nepotrivit pentru secolul XXI și mult prea vulnerabil în fața rețelelor de influență politică.
Sistemul actual, acuzat că blochează modernizarea și servește grupuri de interese
În viziunea liderului AUR, reorganizarea teritorială reprezintă singura soluție pentru a crea instituții locale cu adevărat profesioniste și capabile să se finanțeze singure. Această transformare structurală ar trebui completată imediat de modificarea legislației electorale, considerată în prezent un instrument de menținere la putere a vechilor primari.
„Alegerea primarilor în două tururi reprezintă, de asemenea, o necesitate urgentă. Sistemul actual permite menținerea la conducerea primăriilor a unor persoane care beneficiază de un sprijin electoral redus, dar câștigă prin fragmentarea votului de opoziție, prin aranjamente locale și prin controlul unor rețele de influență, nu prin rezultate concrete obținute în beneficiul cetățenilor”, explică Marius Lulea, președintele fondator AUR.
Această dinamică electorală a dus, în opinia sa, la paralizarea multor administrații locale, care au ajuns să prioritizeze interesele unor grupuri restrânse capabile să mobilizeze voturi la urne, ignorând nevoile reale ale majorității comunității.
Limitarea la maximum două mandate: Soluția împotriva oligarhiei locale
Un alt punct central al strategiei propuse de Marius Lulea, președintele fondator AUR, vizează împrospătarea clasei politice locale prin interzicerea cumulului excesiv de mandate. Limita de timp ar reduce riscul ca funcțiile publice să fie tratate ca feude personale.
„În același timp, două mandate ar trebui să fie suficiente pentru orice ales local. Secolul în care trăim impune adaptare permanentă, iar atunci când o persoană rămâne prea mult timp în aceeași funcție, în jurul său se formează inevitabil o oligarhie locală. Aceasta blochează circulația elitelor, împiedică modernizarea administrației și subordonează instituțiile unor interese personale sau de grup”, subliniază președintele fondator AUR.
Liderul politic insistă că posturile-cheie din primării nu mai pot fi „capturate la nesfârșit de aceleași cercuri de influență”, situație care îndepărtează instituțiile de rolul lor fundamental: deservirea cetățeanului.
O nouă cultură instituțională în România
Reforma propusă nu vizează doar modificarea unor cifre sau reguli electorale, ci și o transformare totală a modului în care funcționarii publici interacționează cu populația. În actualul cadru legislativ și teritorial, o astfel de schimbare de mentalitate este considerată aproape imposibilă.
„O reformă administrativă reală ar crea și ocazia formării unei noi culturi instituționale. În actualul sistem, acest lucru este aproape imposibil. Mecanismele existente trebuie reașezate, iar cultura administrativă degradată trebuie înlocuită cu una bazată pe profesionalism, responsabilitate și respect față de cetățean”, concluzionează Marius Lulea, președintele fondator AUR.
Scopul final al acestui set de măsuri este transformarea radicală a statului român, astfel încât instituțiile sale să devină parteneri reali ai oamenilor în viața de zi cu zi, renunțând la rolul actual de obstacole birocratice.
Alegeri locale in doua tururi? Da, de acord.
500 primarii la nivel national? Mai intai sa spuna cum a ajuns la cifra asta. A calculat-o, sau a scos-o din burta?
Cand vrei sa faci o reforma admnistrativa ai nevoie de criterii stiintifice. Nu te joci cu creionul pe harta. Noile unitati trebuie sa aiba viabilitate administrativa, sa insemne ceva. Minim sa aiba o judecatorie, un liceu, un birou de cadastru, un post permanment de politie. Si sa fie viabile economic.
Romania interbelica avea 71 de judete si 8879 comune. Judetul Iasi era mult mai mic, nu includea Pascanii si Harlaul. In 1925, judetul Iasi avea 5 plase. Printre ele si plasa Codru, cu sediul in comuna Buciumi, astazi cartierul Bucium.
Un Mandat e suficient pentru funcția de Primar
Sau,iarăși marketing ?
Lulea tine mainile exact ca Gheorghita, in pandemie.
Ce credibilitate are acesta..?
Cam așa pornise bolovanul să facă. Nu știu dacă 500 sau 1000.
Reușea? Nu vom ști niciodata.
Numai că el, abia a atins cămară cu șobolani și a fost demis. Prin moțiune. Cu largul concurs a AUR.
Și acum asta, domnule Lulea?
Mai puteți avea credibilitate? Zero.
De pornit, da, Bolojan pornise, dar habar nu avea ce trebuie facut. Daca pui un multimetru digital in mana unui prost, el nu leneveste. Baga in priza, scoate, suceste, pana ori se curenteaza, ori face scurt in instalatie.
Vorba ceea : sa te fereasca Dumnezeu de prostul harnic.
Cum spuneam mai sus , nu vom ști niciodată
Restul sunt speculații
Propaganda de partid.
Pentru mine nu mai merge , că o fi , că o păți , că stai sa vezi.
Oala te și atât
Eu scriu pe fapte consumate deja și nu încerc să vand pielea ursului din pădure.
Cum incercați voi din raputer i.
Măcar prindeți ursul și mai vedem după.
Cum spuneam mai sus , nu vom ști niciodată
Restul sunt speculații
Propaganda de partid.
Pentru mine nu mai merge , că o fi , că o păți , că stai sa vezi.
Vorbe goale și atât.
Eu scriu pe fapte consumate deja și nu încerc să vand pielea ursului din pădure.
Cum incercați voi din raputer i.
Măcar prindeți ursul și mai vedem după.
Cum spuneam mai sus , nu vom ști niciodată
Restul sunt speculații
Propaganda de partid.
Pentru mine nu mai merge , că o fi , că o păți , că stai sa vezi.
Vorbe goale și atât.
Eu scriu pe fapte consumate deja și nu încerc să vand pielea ursului din pădure.
Cum incercați voi din raputer i.
Măcar prindeți ursul și mai vedem după.
Corect, nu vom sti pt ca istoria a luat-o pe alt crac al timpului. Dar putem extrapola. Economia a dus-o de rapa pt ca nu intelege cum functioneaza. Aproape toata viata lui a fost un bugetar de lux. Nu vad nici un singur motiv pt care ar fi reusit o reorganizare administrativa functionala.
Acuma, lasand la o parte optiunile politice, tu crezi ca daca unesti Tibana cu Dagita iese un uat functional? Eu nu cred. Eu mai degraba as vedea centralizarea la nivel de judet a unor sarcini/atributii pt care in comune nu exista acoperire sau/si competente.
Penibil! Eu știu că ești penibil. Tu știi că ești penibil. Și totuși …..
Din tot ce ai scris mai sus, trei cuvinte au logica:
nu vom ști
Restul? Aceași propaganda de partid, aceleași șabloane.
Spui despre unirea Tansri și a Dafagatei într-un singur UAT. Corect?
Mai apoi , încerci din start sa aduci dovezi că NU VA FI BINE. NEGATIVISMUL , INTAI.
De aici vine întrebarea logica. Ați unit Dagâța cu Tansa!
NU
Ați tras concluzii că va merge prost , înainte de a construi ceva ? DA.
O cere politica de partid? DA
Impregnați in mintea populației că e rău un lucru deja neconstruite? DA
Asta nu e propaganda de partid. Asta se numește …… nu vreau sa spun trivialități cum se numește asta. L-am sta mata n caracter.
Gargara asta politicianistă cu oartt- prix urî de partid?
E PE TERMINATE. Fii conștient. GATA