Eveniment-Social

Mărturii și accente la 157 de ani de existență ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” Iași

Publicat: 14 ian. 2022
Sărbătorile Colegiului Național „Mihai Eminescu” sunt prilejuite de omagierea celor doi patroni, Oltea Doamna,la 4 noiembrie, și Mihai Eminescu, la 15 ianuarie

Sărbătorile Colegiului Național „Mihai Eminescu” sunt prilejuite de omagierea celor doi patroni, Oltea Doamna,la 4 noiembrie, și Mihai Eminescu, la 15 ianuarie. Asemenea cursului vieții,ele reprezintă bucuria celebrării, un moment de bilanț al rezultatelor, ca elev, profesor, instituție,cadru în care se declară oficial începutul unor alte proiecte, scena pe care se prezintă activitățile de excepție cu protagoniștii lor, locul în care se întâlnesc sentimente  și trăiri de mare intensitate și care oferă spre girul Cetății ieșene tot ce reprezintă această școală.

Este și motivul pentru care sărbătoarea școlii în 2022vine cu mărturii și accente ale  educației asumate de-a lungul celor 157 de ani de existență. Așadar, bazele școlii stau sub semnul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, decretul domnesc de constituire a școlii fiind  dovada  aplicării Legii Instrucțiunii, care, la articolul 184, prevedea că  „în toate orașele unde sunt licee de băieți,se vor stabili școli secundare de fete, compuse din cinci clase”.Externatul Secundar de Fete  își începe cursurile în 1865 cu o singură clasă, apoi Liceul cu opt claseva purta numele „Școala Secundară de Fete”până în 1905. 

În timpul mandatului Ministrului Educației, Spiru Haret, matematician, se adoptă denumirea de Școala Secundară de Fete ,,Oltea Doamna”, în anul 1908.Numele a fost propus  de directoarea de atunci, Tereza Strătilescu, ca un omagiu adus mamei domnitorului Ștefan cel Mare.

 „Noua” existență a școlii  are ca mărturie data de 4 noiembrie- dată sărbătorită în semn de respect pentru făuritorii și păstrătorii acestei școli- etalon pentru educația fetelor românce și nu numai. Din 1945, școala a primit denumirea  Liceul Teoretic de Fete nr.1, iar din 1960, Liceul nr 2 „Mihai Eminescu”.  Din 1990, numele școlii a fost Liceul Teoretic  „Mihai Eminescu ”,iar din 2008, devine Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”.

Expoziția de documente din acest an,organizată la Casa Memorială„Mihail Kogălniceanu” pentru o lună de zile, începând cu 18 ianuarie 2022, surprinde într-o manieră cronologică aspecte-cheie ale parcursului existențial, dar și momente de percepții ale timpului începând cu 1876, de când datează cel mai vechi document al școlii, până în 1922, dată pentru care s-a optat  pentru  a marca o altă etapă,  în sincron cu evenimente cruciale ale țării, respectiv,  anul încorănării regelui Ferdinand I de Hohenzollern ca suveran al României Mari. 

Activitatea se derulează în parteneriat cu Arhivele Naționale Iași și cu Complexul Muzeal Național „Moldova”

În paralel, în cancelaria școlii vor fi expuse,  cu sprijinul aceleiași instituții, documente inedite din Istoria școlii și un sigiliu în original al Externatului Secundar de Fete, probabil din perioada 1881-1902. Tot cu acest prilej, în premieră se vor auzi acordurile Imnului de aproape un secol al acestei instituții.  Aranjamentul  orchestral  a fost realizat de un absolvent de marcă al  colegiului, profesorDragoș Cohal, într-o interpretare corală de excepție, cu sprijinul profesoarelor de muzică Adriana Pârâu, absolventă a liceului „Oltea Doamna”, Ana Maria Dumitru și Cristina Paraschiv, membre ale cancelariei actuale,  alături de  Orchestra Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă” din Iași.

La Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iași, Galeria de Artă „La Gard” din parcul Copou, va fi prezentată, între 14-24 ianuarie 2022, Expoziția de pictură și grafică ARMONII. Expun actuali și foști elevi ai colegiului îndrumați de  profesor  Ana – Maria Rață.

Un moment special îl reprezintă omagierea profesorului Luminița Grădinariu pentru activitatea de coordonare a revistei URME timp de trei decenii și pentru promovarea jurnalismului școlar în liceul nostru.

Colegiul  Național „Mihai Eminescu”constituie astăzi un reper fundamental al Educației ieșene, în spiritul cultivării și al promovării valorilor naționale, afirmându-se prin vechime, continuitate și excelență.

 




Adauga un comentariu