Actualitate

Măsuri asemănătoare celor din stare de urgență în mai multe județe

Publicat: 09 oct. 2020
scaune puse pe mese în restaurant
În semn de protest, patronii au strâns ultimele rezerve de gheață și le-au aruncat în centrul orașului Glasgow

Tot mai multe județe impun măsuri asemănătoare celor din stare de urgență. Astfel, masca devine obligatorie în aproape toate locurile publice. Se închid baruri, cafenele și restaurante, iar slujbele în biserici sunt interzise.

Explozia de cazuri noi de coronavirus determină autoritățile să adoptă restricții menite să stopeze numărul de noi infectări. Tot mai multe județe au restrâns activitățile economice și au impus obligativitatea măștii la 50 de metri de școală.

În Capitală, restaurantele, barurile și cafenelele au fost închise, la fel și sălile de joc. Iar masca de protecție este obligatorie în jurul școlilor pe o raza de 50 de metri.

În județul Brașov, 13 școli au trecut deja în scenariul roșu, și învață exclusiv online. Dacă până acum masca de protecție era obligatorie doar în interiorul instituțiilor publice și în centrul orașului, acum măsura este extinsă pe mai multe străzi centrale aglomerate, dar și în jurul unităților de învățământ, pe un perimetru de 100 de metri.

Arad, Cluj sau Timiș, pe lista județelor cu măsuri asemănătoare celor din stare de urgență

În Arad au fost interzise și slujbele în interiorul bisericilor. Au fost închise sălile de jocuri de noroc dar și târgul Obor.

Cazurile de COVID-19 au explodat și în județul Cluj, unde 10 școli sunt în scenariul roșu iar de la începutul anului școlar 67 de elevi și 21 de profesori s-au infectat cu noul coronavirus. În Dej și în Gherla restaurantele, cafenelele și barurile au fost închise.

16 localități din județul Timiș au depășit și ele pragul de 1.5 infectări la mia de locuitori. Masca a devenit obligatorie în toate spațiile publice, iar restaurantele, barurile și cafenelele au fost închise, la fel și sălile de jocuri de noroc. De asemenea, sunt interzise și spectacolele, concertele, festivalurile și târgurile.

În Iași se suspendă activitatea restaurantelor şi cafenelelor, până pe 12 octombrie

În Iași și mai multe comune, activitatea restaurantelor și cafenelelor se suspendă în perioada 6 – 12 octombrie, după ce în ultimele două săptămâni, numărul de infectări a crescut constant în oraş. Rămân deschise doar terasele.

Astfel, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a decis, luni, suspendarea activității din restaurante și cafenele în municipiul Iași și în mai multe comune. Măsura se va aplica până pe 12 octombrie.

Astfel, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor din municipiul Iași și mai multe comune, se suspendă până pe 12 octombrie.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc și spectacolele și/sau concertele, evenimentele culturale din comunele: Bârnova (1,82), Ciurea (2,35), Heleșteni (1,52), Holboca (2,25), Horlești (4,56) rămân suspendate până pe 12 octombrie.

Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc din municipiul Iași și mai multe comune se suspendă în perioada 06.10.2020 – 12.10.2020, inclusiv.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii cu publicul a cinematografelor și instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în municipiul Iași se suspendă până pe 12 octombrie.

Spectacolele și/sau concertele, evenimentele culturale din municipiul Iași și mai multe comune sunt interzise până pe 12 octombrie.

Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare municipiul Iași (1,61) și mai multe commune este permisă doar pentru clienții cazați.





Adauga un comentariu