Local

Măsuri de ordine în municipiul Iași, cu ocazia pelerinajului la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Publicat: 07 oct. 2021
Pelerini ajunși la Iași, în curtea Catedralei Mitropolitane, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Autoritățile locale au luat măsuri specifice, în plină pandemie de COVID-19, pentru a se putea organiza în siguranță hramul Cuvioasei Parascheva, din această perioadă, în municipiul Iași

Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău va asigura măsurile de ordine și siguranță publică în municipiul Iași, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași, Inspectoratul de Poliție Județean Iași, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Judeţean Iași și Poliția Locală Iași, la pelerinajul și manifestările religioase prilejuite de hramul „Sfintei Cuvioase Parascheva”, organizate in perioada 08-15 octombrie a.c. de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în municipiul Iași.

Jandarmii si colegii din celelalte instituții vor fi prezenți în zona catedralei Mitropolitane si pe traseele de afluire și defluire din proximitatea acesteia, amenajate pentru accesul pelerinilor la Racla cu Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și la Catedrala Mitropolitană.

Aceștia vor asigura protecţia tuturor participanţilor la această mare sărbătoare din Calendarul Creștin Ortodox, eveniment religios important, îndrumarea pelerinilor privind respectarea regulilor stabilite in comun cu organizatorul și supravegherea respectării măsurilor legale în vigoare privind limitarea răspândirii virusului Sars-Cov-2, precum și prevenirea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială.

Contextul pandemic a impus luarea măsurilor pentru protecția sănătăţii fiecărui participant, drept pentru care recomandăm tuturor respectarea/aplicarea următoarelor măsuri:

– purtați masca de protecție corect, în așa fel încât să acopere nasul și gura;

– evitați zonele aglomerate unde sunteți expuși la contact direct și/sau interacțiune cu un număr mare de persoane;

– evitați atingerea suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane;

– păstrați o distanță semnificativă, de 1,5 metri, față de celelalte persoane pe care le întâlniți;

– respectați cu strictețe regulile de igienă personală recomandate de autorități, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât și pe cei apropiați;

– înainte de planificarea pelerinajului, informați-vă cu privire la măsurile impuse de autorități pentru municipiul Iași și cele generale privind restricțiile de circulație din intervalul orar 20.00 – 05.00;

– acordați o atenție deosebită copiilor și persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriți pentru a nu se rătăci, precum și a bunurilor personale.

– persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să se roage la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și care au nevoie constantă de îngrijire medicală, să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al echipajelor medicale de urgență și a Unităților de Primiri Urgențe Iași.

Totodată, pentru evitarea situațiilor neplăcute, vă recomandăm să manifestați răbdare și înțelegere față de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor și să respectați indicațiile forțelor de ordine.

Vă asigurăm că desfășurarea în condiții de normalitate și siguranță a manifestărilor religioase din această perioadă este prioritatea noastră, iar în caz de necesitate, adresați-vă cu încredere celui mai apropiat militar/polițist aflat in zona unde sunteți sau apelați numărul de urgență 112!





Comentarii
Adauga un comentariu