Prima pagină » Coronavirus » Măsuri drastice în New York, după ce a fost declarată starea de urgență
Măsuri drastice în New York, după ce a fost declarată starea de urgență

Măsuri drastice în New York, după ce a fost declarată starea de urgență

16 mart. 2020, 09:45,
în International

Primarul metropolei americane New York, Bill de Blasio, a anunţat duminică seara că va semna luni un decret prin care va sista servirea clienţilor în baruri, restaurante şi cafenele, cu excepţia vânzărilor la pachet, transmite AFP. Localurile de noapte, cinematografele, teatrele şi sălile de concert vor fi închise, scrie agerpres.ro.

Măsurile pentru limitarea răspândirii coronavirusului urmează să intre în vigoare marţi la ora 09:00, a precizat primarul celui mai mare oraş american. Primarul anunţase deja ceva mai devreme, duminică, închiderea tuturor şcolilor începând de luni, până la 20 aprilie.

Sistemul de educaţie din New York este cel mai mare din Statele Unite, cuprinzând aproape 1800 de şcoli. Preşedintele consiliului municipal, Corey Johnson, şi principalul sindicat al personalului didactic, UFT, au făcut presiuni asupra lui de Blasio să ia măsuri similare celor din Italia sau Franţa, după ce districtele şcolare din Los Angeles, Seattle şi Washington, unde învaţă milioane de elevi, au închis şcolile înaintea New Yorkului. Primarul a insistat până la un anumit punct, avertizând că închiderea şcolilor va avea efecte în cascadă, mai grave decât transmiterea coronavirusului de către elevi.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți
Un atac cu drone a afectat punctul de trecere Starokazacie, la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Două persoane au murit și alte două au fost rănite. Un atac cu drone s-a produs în noaptea de 8 spre 9 septembrie, în apropierea frontierei dintre Republica Moldova și Ucraina, în zona punctului de trecere Tudora–Starokazacie. Incidentul a […]
Atac cu drone la frontiera Republicii Moldova cu Ucraina. Doi oameni au murit, iar alți doi au fost răniți

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
10 septembrie 2026
10 septembrie 2026