Local

Măsuri excepționale la Evidența Persoanelor Iași. Accesul va fi limitat

Publicat: 16 mart. 2020

O instituție din Iași în care intră zilnic sute de cetățeni și-a suspendat programul direct de lucru cu publicul. Direcția Locală de Evidență a Persoanelor a impus o serie de măsuri valabile până la finalul lunii martie pentru prevenirea infecției cu COVID-19

Până la finalul lunii martie, accesul la Serviciul de Evidență a Persoanelor Iași va fi unul limitat pentru cetățenii municipiului Iași. Astfel, în perioada 16 martie – 31 martie 2020, la Serviciul de Evidență a Persoanelor Iași vor fi primite doar cererile persoanelor care nu dețin act de identitate valabil sau expiră în următoarele 30 de zile. Această limitare se aplică și în cazul programărilor on-line. În consecință, vor fi procesate doar programările on-line pentru cetățenii aflați în situația respectivă. De asemenea, în perioada respectivă nu se primesc cereri pentru stabilirea reședinței. Totodată, în perioada respectivă, în activitatea de lucru cu publicul vor fi aplicate mai multe măsuri.

„Accesul cetățenilor în sediul instituției va fi admis numai în programul cu publicul afișat. Numărul solicitanților aflați la ghișeele instituției în același timp va fi limitat la maximum șase, câte o persoană la fiecare ghișeu. Zona de așteptare va fi în exteriorul incintei, în zona centrului comercial. Cetățenii vor urma indicațiile stricte ale polițiștilor și funcționarilor serviciului. Se va trece și la suspendarea audiențelor la sediu. Soluționarea situațiilor deosebite se va face prin e-mail. Modulul de programare on-line «Acte de identitate» va fi redeschis la o dată ce va fi anunțată ulterior”, au arătat reprezentanții Direcției Locale pentru Evidența Persoanelor (DLEP) Iași.

Acces limitat și la Serviciul de Stare Civilă

De asemenea, între 16 și 31 martie va fi limitat accesul și la Serviciul de Stare Civilă din cadrul DLEP Iași. Accesul va fi făcut doar pentru o serie de activități.

„Este vorba de căsătorii, urmând a se trece doar la primiri de dosare și oficieri, cu condiția participării a cel mult zece persoane la o oficiere. La nașteri, înregistrarea nou-născuților se va face de la maternitățile din Iași. Se primesc documente privind decesele, iar la duplicate – primiri cereri persoane născute în Iași, se primesc doar urgențe. De asemenea, se fac și transcrieri certificate naștere copii minori cu urgențe medicale dovedite cu documente”, au mai menționat reprezentanții DLEP Iași.

În perioada 16 – 31 martie 2020, în activitatea de lucru cu publicul a Serviciului de Stare Civilă vor fi aplicate mai multe măsuri. Accesul cetățenilor în sediul instituției va fi admis numai în programul cu publicul afișat. Numărul solicitanților aflați la ghișeele instituției în același timp va fi limitat la maximum cinci, câte o persoană la fiecare ghișeu. Zona de așteptare va fi în exteriorul clădirii, la intrarea laterală de acces a publicului. Cetățenii vor urma indicațiile stricte ale polițiștilor și funcționarilor serviciului. Se va trece de asemenea la suspendarea audiențelor la sediu. Soluționarea situațiilor deosebite se va face prin e-mail, iar modulul de programare on-line „Transcrieri” va fi redeschis la o dată ce va fi anunțată ulterior.





Adauga un comentariu