Prima pagină » Actualitate » Măsurile propuse de Ministerul Energiei pentru combaterea crizei carburanților. Care sunt prețurile maximale preconizate
Măsurile propuse de Ministerul Energiei pentru combaterea crizei carburanților. Care sunt prețurile maximale preconizate

Măsurile propuse de Ministerul Energiei pentru combaterea crizei carburanților. Care sunt prețurile maximale preconizate

13 mart. 2026, 22:51, 1 ,
Redacția BZI în Actualitate

Ministerul Energiei a transmis liderilor partidelor din coaliția de guvernământ o serie de propuneri menite să reducă efectele scumpirii carburanților. Potrivit documentului obținut de HotNews, se ia în calcul reducerea sau chiar scutirea integrală de la plata accizei pe carburanți pentru anumite sectoare ale economiei, repornirea rafinăriei Lukoil sau declararea situației de criză pe piața țițeiului.

Documentul începe cu o prezentare a situației de pe piața internațională a petrolului, precum și a stocurilor de hidrocarburi de care dispune România și a surselor de achiziționare a acestora.

Plafonarea prețurilor, una dintre variante

Ministerul Energiei propune două măsuri de natură fiscală. Prima dintre ele este adoptarea unei ordonanțe de urgență privind declararea situației de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză.

În baza acestei ordonanțe s-ar putea impune un preț maximal pentru benzină și motorină, preț care să fie actualizat lunar prin hotărâre de Guvern. Plafonul propus deocamdată de Ministerul Energiei este de 8,41 lei/ litru la benzina standard și 8,86 lei/ litru la motorina standard.

Ministerul menționează „posibilitatea acordării unei subvenții în valoare de 0,25 lei/litru inclusiv TVA, operatorilor economici care comercializează benzină şi motorină către clienţii finali – persoane fizice şi juridice, precum şi către operatorii economici autorizaţi care achiziţionează carburanţii din depozite şi/sau staţii de distribuţie pentru consumul propriu sau pentru revânzare şi care acordă o reducere de preţ de 0,5 lei/litru, inclusiv TVA, la preţul de vânzare”.

Tot în baza OUG, exporturile de carburanți ar putea fi făcute doar cu aprobarea Ministerului Energiei.

Se propune ca măsurile acestea să se aplice pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitea prelungirii pe câte trei luni.

Reducerea accizelor doar pentru două domenii

A doua măsură de natură fiscală este acordarea unor ajutoare speciale pentru domenii ale economiei care depind în mod esențial de prețul carburanților.

Primul este cel al transporturilor rutiere: „Se propune modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.094/2025 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creșterii accizei la motorină utilizată drept combustibil pentru motor, în sensul prelungirii aplicării schemei până la data de 31 decembrie 2026, al majorării cuantumului ajutorului la 1 leu/litru și aplicare unui nivel redus al accizei de 1900 lei/1000 litri pentru motorina achiziționată în perioada 1 aprilie – 31 decembrie 2026.”

Impactul majorării cuantumului ajutorului pe litru este estimat la 561.000.000 lei. Astfel, se încearcă limitarea costurilor pe lanțul logistic ce ar duce la un impact direct asupra prețurilor din economie.

Al doilea domeniu vizat este cel al agriculturii, pentru care se propune scutirea integrală de la plata accizei pe motorină, ceea ce ar avea un impact mai mare asupra bugetului. „La nivelul accizei de 2,80 lei/litru, contravaloarea integrală a scutirii de acciză este estimată la 1.824.186.000 lei”, se spune în document.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Sorin Grindeanu lansează primele nume din PNL pentru funcția de premier după căderea Guvernului Bolojan
Sorin Grindeanu vorbește despre posibili premieri din PNL după demiterea Guvernului Bolojan și afirmă că Ilie Bolojan nu mai poate fi nominalizat conform Constituției. Liderul PSD a evitat să nominalizeze direct un favorit din PNL, însă a menționat câteva nume pe care le consideră credibile pentru funcția de prim-ministru. În același timp, social-democratul a susținut […]
Sorin Grindeanu lansează primele nume din PNL pentru funcția de premier după căderea Guvernului Bolojan
Comentarii
  • CE MASURI PROPUNE PESEDEUL PENTRU SCADEREA PRETULUI LA APA (VOTAT DE PRIMARII PSD) LA APAVISTAL?????
    PRETUL APEI DOARE MAI MULT, CAND PLATESTI 200 …300 LEI LUNAR PE APA ESTE MAI DRASNIC DECAT BENZINA
    PRETUL APE EFECTEAZA NUMAI CALICII CARE NU AU MASINI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
09 mai 2026
09 mai 2026