Prima pagină » National » Medic chirurg, conferenţiar universitar, arestat la domiciliu pentru două fapte de ultraj
Medic chirurg, conferenţiar universitar, arestat la domiciliu pentru două fapte de ultraj

Medic chirurg, conferenţiar universitar, arestat la domiciliu pentru două fapte de ultraj

09 iul. 2026, 22:40,
Redacția BZI în National

Caz șocant pe masa judecătorilor din Cluj. Un medic chirurg, conferenţiar universitar care profesează la Cluj-Napoca şi la Oradea, a fost plasat în arest la domiciliu. Bărbatul e acuzat că de două fapte de ultraj.El ar fi bătut un jandarm care se afla de pază la sediul BNR din Cluj-Napoca și nu s-a oprit aici. I-a promis jandarmului și că îl lasă fără loc de muncă, lăudându-se cu influența sa.

Cum s-au petrecut faptele

În dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorii au propus luarea măsurii arestării preventive pentru două fapte de ultraj pe numele unui chirurg, conferenţiar universitar, însă instanţa de judecată a respins propunerea, dispunând, în schimb, arestul la domiciliu.

„În data de 27.06.2026, în jurul orei 23:30, în timp ce se afla în faţa imobilului cu nr. 3 de pe str. Ion C. Brătianu din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, a agresat-o fizic pe persoana vătămată – aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu la sediul Băncii Naţionale a României – Sucursala Regională Cluj (situat la adresa sus-menţionată) în calitate de subofiţer de pază, având gradul de plutonier în cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Cluj- prin aceea că i-a aplicat patru lovituri la nivelul feţei şi a corpului -şi anume: o lovitură cu palma la nivelul feţei, cu ocazia căreia i-a smuls ochelarii de vedere; două lovituri cu mâna dreapta la nivelul feţei, având ochelarii de vedere ai persoanei vătămate în mâna cu care o lovea; respectiv, a patra lovitură cu mâna în direcţia feţei persoanei vătămate, lovitură care, ferindu-se, i-a atins însă zona braţului-, cauzându-i persoanei vătămate suferinţe fizice”, se arată într-un comunicat al Parchetului.

Medicul l-a înjurat și amenințat pe jandarm

Cu aceeaşi ocazie, inculpatul i-a adresat jandarmului „numeroase injurii şi ameninţări, atât cu moartea, cât şi cu săvârşirea unor fapte păgubitoare constând în pierderea locului de muncă, condamnarea sa penală şi, implicit, suferirea unor consecinţe pecuniare defavorabile, cauzându-i persoanei vătămate o stare de temere”.

Procurorul care a propus arestarea preventivă a considerat că măsura solicitată nu este una disproporţionată comparativ cu gravitatea infracţiunilor comise.

„S-a arătat că inculpatul a dat dovadă de o atitudine dispreţuitoare la adresa unor valori sociale esenţiale într-un stat de drept, precum respectul datorat autorităţii de stat şi funcţionarilor care exercită o activitate în cadrul acestora, integritatea corporală şi sănătatea persoanei, respectiv libertatea psihică a acesteia. S-a apreciat că inculpatul a adoptat o conduită reprobabilă în raport cu organele statului în condiţiile în care a apelat la orice mijloace pentru a îşi asigura sustragerea de la tragerea la răspundere contravenţională şi de la luarea faţă de acesta a măsurilor legale ce se impuneau raportat la conduita sa subsecventă – de la proferarea de ameninţări, inclusiv cu moartea, la proferarea de ameninţări cu pierderea locului de muncă, dublate de insistenta declinare a funcţiei şi a statutului său social, şi inclusiv la exercitarea unor acte de agresiune fizică asupra persoanei vătămate aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu. În acest sens, în ceea ce priveşte proferarea ameninţărilor, se reţine că ele au fost adresate persoanei vătămate în contextul în care inculpatul şi-a declinat, în mod repetat şi insistent, statutul social şi funcţia -conferenţiar universitar, chirurg, şeful secţiei de chirurgie -, urmărind intimidarea persoanei vătămate şi, în acelaşi timp, determinarea acesteia ca, în temeiul fricii de consecinţele pe care le-ar putea suferi, să se oprească din a-i aplica măsurile legale care se impuneau, raportat la conduita sa necooperantă. În acelaşi sens, evidenţiem şi faptul că, pe parcursul evenimentului, inculpatul i-a solicitat în mod insistent persoanei de sex feminin care îl însoţea să apeleze organele de poliţie, precum şi alte persoane din anturajul lor, urmărind deopotrivă sustragerea de la răspundere şi intimidarea organelor de aplicare a legii”, se arată în documentul citat.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte
Un cuplu cazat într-un hotel de trei stele din Eforie Nord susține că a găsit mucegai, praf și instalații sanitare deteriorate. Imaginile au fost publicate online, iar turiștii cer verificări din partea ANPC. Turiștii susțin că au descoperit o cameră cu numeroase probleme de igienă și întreținere, iar după ce au cerut schimbarea acesteia, spun […]
Revoltă după o cazare în Eforie Nord. Un cuplu susține că a găsit mucegai și mizerie într-un hotel de trei stele, deși a plătit 350 de lei pe noapte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iulie 2026
11 iulie 2026