Prima pagină » National » Medicii Raed Arafat și Theo Trandafirescu au vorbit despre Sărbătoarea Mărțișorului în contextul pandemiei de coronavirus
Medicii Raed Arafat și Theo Trandafirescu au vorbit despre Sărbătoarea Mărțișorului în contextul pandemiei de coronavirus

Medicii Raed Arafat și Theo Trandafirescu au vorbit despre Sărbătoarea Mărțișorului în contextul pandemiei de coronavirus

26 feb. 2021, 22:09,
în National

Tradiția care spune că fetele și femeile primesc, de 1 martie, mărțișoare și flori, a ajuns subiect de controverse între reprezentanții puterii guvernamentale. Lucrurile au fost, însă, lămurite vineri seara, la Antena 3 de doi medici cunoscuți: secretarul de stat în M.A.I., Raed Arafat și medicul american de origine română Theo Trandafirescu.

Ambii au fost întrebați de Radu Tudor dacă de 1 martie se poate da o „dezlegare” medicală în ceea ce privește mărțișoarele și florile, în ciuda pandemiei.

„E o chestiune pe care toată lumea o să facă, indiferent de ce spunem noi. O să dăm (mărțișoare) dar o să respectăm și regulile. Dăm, păstrând distanța și purtând masca, dacă este vorba de persoane din afara familiei. Dacă este din familie (persoana căreia i se oferă, n.r.), este cu totul altceva.

Dacă este vorba de persoane dragi, dar din afara familiei, cărora vrem să le dăm un mărțișor, o floare, deși este perioada asta: da, dacă respectăm anumite reguli. Am zis că este o tradiție pe care o putem păstra și în pandemie, respectând anumite reguli de bază”, a declarat Raed Arafat.

„Cu anumite restricții, cred că se pot da. Conexiunile umane, emoționale, nu-și dorește nimeni să le restrângă. Dar sănătatea este prioritară. Nu poți avea emoție dacă n-ai sănătate”, a afirmat Theo Trandafirescu

Vlad Voiculescu a fost întrebat dacă de 1 și 8 Martie elevii pot oferi flori și mărțișoare, având în vedere că ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a spus că se permite acest demers. El a răspuns cu un citat din Biblie.

„Să definim „este liber”… Aș răspunde cu un citat din Biblie: Toate îmi sunt permise, nu toate îmi sunt de folos!”, a declarat ministrul Voiculescu.

Vlad Voiculescu a spus că le recomandă elevilor să poarte mânuşi când dau mărţisoarele.

Au voie elevii să mai ofere mărțișoare la școală? Răspunsul ministrului Educației

Din punctul de vedere al ministrului Sorin Câmpeanu, atât mărţişoarele de 1 martie cât şi florile de 8 martie trebuie permise.

„Ordinul comun de ministru al Educației și Sănătății prevede că nu se pot schimba obiecte personale. Însă Ministerul Educației nu dorește și nu poate să se implice în schimbarea valorii de simbol a unei flori în obiect personal. O floare nu este un obiect personal.

Nici măcar un mărțișor nu consider că este un obiect personal. Așasar, Ministerul Educației nu dorește și nu poate să se implice în schimbarea unei valori de simbol în obiect personal”, a precizat Sorin Câmpeanu.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri
Accident feroviar grav în Dâmbovița. O femeie a murit după impactul dintre un autoturism și un tren de călători în zona orașului Găești. Trei pasageri au suferit atacuri de panică. Un grav accident feroviar produs joi seară în județul Dâmbovița s-a soldat cu moartea unei femei, după ce autoturismul în care se afla a fost […]
Accident feroviar tragic la Găești! O femeie a murit după ce mașina sa a fost lovită de un tren cu 100 de pasageri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
16 mai 2026
16 mai 2026