Meteorologii au anunțat miercuri, 6 ianuarie, o informare meteo de ploi abundente până sâmbătă, dar şi lapoviță și ninsoare în Moldova, Oltenia, Muntenia și Transilvania. O alertă Cod galben va intra în vigoare miercuri la ora 18.00 și anunță viscol la munte, în zece județe.
De miercuri, 6 ianuarie, ora 14:00, până sâmbătă, ora 10:00, vor fi perioade cu precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ îndeosebi în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25…35 l/mp.
Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova.
Ninsori la munte
La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (06 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1400 m, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei.
Vântul va avea intensificări cu precădere în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40…60 km/h.
Până la începutul săptămânii viitoare, temporar vor mai fi precipitații mai ales în jumătatea de sud a țării și la munte.
Cod galben de ninsori
O alertă Cod galben intră în vigoare miercuri la ora 18:00 și expiră joi la ora 10:00, anunțând ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol în Munții Banatului și în Carpații Meridionali.
Județele afectate sunt Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba Vâlcea, Sibiu, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova.
În Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent îndeosebi la altitudini de peste 1400 m, unde vântul va avea intensificări, cu rafale de peste 70…80 km/h și va fi viscol ce va determina scăderea semnificativă a vizibilității.
Cod Portocaliu de inundații
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, 6 ianuarie, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de inundaţii valabile până joi pe râuri din mai multe județe.
Conform prognozei, de miercuri ora 11.00 până joi la ora 24:00, va fi Cod galben de viituri pe râuri din judeţele Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Timiş, Caraş Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea şi Argeş.
De asemenea, în intervalul miercuri ora 11:00 – joi ora 12:00, un Cod portocaliu de inundaţii vizează râuri din judeţele Satu Mare, Caraş Severin, Timiş, Gorj, Mehedinţi și Dolj.
Bazinele hidrografice afectate sunt: Tur, Crasna, Crișul Negru, Crișul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Desnăţui, Jiu și Olt.
Hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate ca urmare a propagӑrii viiturilor formate anterior în amonte şi a precipitaţiilor prognozate, cu depăşiri ale cotelor de apărare.