Afacerea de pe Litoral a lui Mihai Trăistariu merge în pagubă din cauza turiștilor care-i produc stricăciuni în apartamente. După cum se știe, artistul a cumpărat câteva apartamente la malul mării pe care le închiriază în sezinul estival. Chiar dacă este nemulțumit de comportamentul unor turiști, Mihai Trăistariu nu se plânge.
Mihai Trăistariu are șapte apartamente la malul mării, pe care le închiriază în timpul sezonului estival. Cu toate acestea, el se declară nemulțumit de comportamentul turiștilor pe care îi găzduiește.
A avut un an plin
Fostul artist de la Valahia, Mihai Trăistariu, a dezvăluit că anul acesta a fost unul productiv pentru el și a precizat, în cadrul unui interviu, că a avut toate apartamentele ocupate de turiști.
„A fost cel mai bun sezon pentru mine, eu am învățat acest business în pandemie și m-am ocupat frumos de el și serios. L-am promovat în fiecare zi pe toate rețelele de socializare de la 1 ianuarie, am învățat lecția asta, dacă aștepți să dai cazările în vară nu le mai dai.
Trebuie să-ți faci rezervările din timp, eu de la 1 ianuarie încep să postez tot ce trebuie, ei își fac rezervările, iar eu mi-am rezolvat vara. Până pe 17 septembrie eu am plin, n-am avut nicio zi goală la niciun apartament, am șase apartamente, toate sunt rezervate”, a declarat Mihai Trăistariu.
Chiar dacă prețurile au luat-o razna în urma pandemiei, Mihai Trăistariu recunoaște că el a rămas la aceleași prețuri și că rămâne cu aceeași bani anual.
„Eu câștig aproximativ aceeași sumă anual, eu n-am modificat prețul, chiar dacă toate s-au mărit, gaze, curent, eu n-am mărit. Eu după ce plătesc tot ce trebuie taxe, salarii, impozite, rămân cam cu 30.000 de euro în mână”, a mai spus el.
Mihai Trăistariu fluieră a pagubă în urma turiștilor
Chiar dacă încasările au mers foarte bine, artistul are multe nemulțumiri din cauza unor turiști. Mihai Trăistariu se plânge că unii dintre cei care închiriază de la el îi provoacă pagube. Astfel, artistul s-a trezit cu trei canapele stricate.
„Anul ăsta mi-au rupt trei canapele într-o singură vară după ce trei veri n-am avut nicio treabă. Nu știu cum, sar copiii pe canapea, ei cred că sunt la jocuri din alea pe trambulină, au sărit pe ele și s-au rupt. Una am cumpărat-o, că nu a mai mers reperată, partea aiurea este că sunt și puțin serioși, unii chiar nesimțiți și nici nu anunță și trebuie să îmi zică următorii turiști că este canapeaua ruptă. Aici e cel mai neplăcut. Probabil le e frică să nu le cer bani, dar nu am cerut nimănui bani vreodată. Nu mă refer că se mai sparge o farfurie, un pahar, că alea se întâmplă, dar pe o canapea am dat 2300 de lei, o sumă destul de mare.
Cel mai mult m-a deranjat anul acesta o turistă care mi-a zis să-i duc factura în cameră, ea era la plajă de la 8 dimineața, iar când m-am dus am găsit aerul condiționat pornit. Am întrebat-o la cât vine în cameră și a zis că la 8 seara, pai și cum să stea aerul condiționat pornit 12 ore? Asta e cam 100 de lei pe zi, iar dacă ea stătea 10 zile, păi 1000 de lei s-au dus, ce-am rezolvat. Ei nu înțeleg că în cinci minute s-a răcit în cameră, aerul e foarte puternic. Asta m-a deranjat și am avut o discuție atunci că a fost neplăcut”, a adăugat Mihai Trăistariu.