O amplă verificare dispusă de conducerea Autorității Electorale Permanente (AEP) a scos la iveală probleme majore în Registrul Electoral. În urma unui control desfășurat timp de o lună asupra alegătorilor cu vârsta de peste 90 de ani, peste 15.400 de persoane decedate au fost eliminate din evidențe, iar alte aproximativ 17.000 sunt suspectate că au murit, însă lipsesc documentele oficiale necesare pentru radiere.
Controlul a vizat peste 152.000 de alegători, iar rezultatele au evidențiat deficiențe în actualizarea bazei de date. Președintele AEP, Adrian Țuțuianu, a acuzat direcțiile electorale județene că nu și-au îndeplinit obligațiile privind verificarea permanentă a Registrului Electoral.
Cazuri surprinzătoare în mai multe județe
În comuna Orbeasca, din județul Teleorman, în evidențele electorale apăreau la începutul anului 2026 nu mai puțin de 41 de persoane cu vârsta de peste 100 de ani. După verificările făcute de autoritățile locale, majoritatea figurau deja cu mențiunea decesului în registrele de stare civilă, însă nu fuseseră radiate din Registrul Electoral. Potrivit reprezentanților primăriei, doar câteva cazuri au rămas neclarificate.
Situații similare au fost identificate și în alte localități. În comuna Gottlob, din județul Timiș, registrele indicau 39 de alegători centenari, deși, în realitate, doar o singură persoană mai este în viață.
Primarul Gheorghe Nastor explică faptul că problema este legată în mare parte de foștii locuitori care au emigrat în Germania, Statele Unite sau în alte țări și au decedat acolo, fără ca autoritățile române să primească documentele de stare civilă necesare actualizării evidențelor.
Decesele din străinătate, o problemă pentru autorități
Șeful AEP recunoaște că una dintre cele mai dificile situații privește românii decedați în afara țării. Potrivit lui Adrian Țuțuianu, transcrierea certificatelor de deces emise în străinătate se face, de regulă, doar la solicitarea moștenitorilor, iar în lipsa unei astfel de cereri, autoritățile române nu află oficial despre deces.
„Cu alte cuvinte, statul român nu știe câți cetățeni români au decedat în străinătate”, a declarat președintele AEP.
El a atras atenția că aceeași problemă există și în cazul persoanelor care locuiesc în Republica Moldova, Ucraina sau în alte state și care au redobândit cetățenia română. În opinia sa, rezolvarea ar necesita acorduri între România și statele respective pentru schimbul automat de informații privind decesele.
Adrian Țuțuianu susține că actualizarea Registrului Electoral este una dintre atribuțiile principale ale direcțiilor județene ale AEP și consideră că multe dintre nereguli puteau fi evitate dacă verificările ar fi fost făcute constant.
În prezent, cele 41 de direcții electorale județene și structura similară din București au aproximativ 220 de angajați, care au responsabilități privind actualizarea registrului electoral, organizarea alegerilor și monitorizarea activităților electorale.
Declarațiile președintelui AEP au provocat nemulțumiri în instituție, mai mulți angajați organizând un protest spontan după conferința de presă în care acesta a criticat activitatea structurilor teritoriale.