Prima pagină » Eveniment-Social » Mii de copii sunt așteptați la „Șotron. Festivalul Copilăriei 2026”. Trei zile de activități, ateliere și spectacole pentru toate vârstele

Mii de copii sunt așteptați la „Șotron. Festivalul Copilăriei 2026”. Trei zile de activități, ateliere și spectacole pentru toate vârstele

04 iun. 2026, 02:00, 1 ,
Andreea ONOFREI în Eveniment-Social

Participarea este gratuită pentru toate evenimentele programate. Ediția din acest an pune accentul pe educația emoțională a copilului

Începe „Șotron. Festivalul Copilăriei 2026”, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale verii. Timp de trei zile, între 12 și 14 iunie 2026, Grădina Muzeului „Vasile Pogor” și strada Vasile Pogor vor deveni locul în care copilăria va fi sărbătorită prin joacă, creativitate și prietenie. Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Șotron revine la Iași cu sute de activități gratuite dedicate copiilor și familiilor, de la ateliere de artă, știință și meșteșuguri, până la spectacole, jocuri interactive și experiențe educative.

Sute de activități au fost pregătite pentru „Șotron. Festivalul Copilăriei 2026”

În perioada 12-14 iunie 2026, Grădina Muzeului „Vasile Pogor” și strada Vasile Pogor vor deveni din nou centrul copilăriei, odată cu desfășurarea celei de-a XIII-a ediții a Festivalului Șotron.

Evenimentul, considerat unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri dedicate copiilor și familiilor din România, revine anul acesta cu tema „Comunitate și prietenie – cum construim reziliența împreună”, propunând sute de activități interactive, ateliere, spectacole și experiențe educative pentru toate vârstele.

Timp de trei zile, mii de participanți sunt așteptați să descopere puterea colaborării, a solidarității și a prieteniei prin joc, creativitate și învățare. Organizatorii au pregătit un program impresionant, care reunește zeci de instituții culturale, organizații neguvernamentale, școli, universități și asociații din Iași și din întreaga țară.

„Anul acesta, festivalul se desfășoară sub tema «Comunitate și prietenie – cum construim reziliență împreună», invitând participanții să descopere, prin joacă și activități colaborative, puterea legăturilor umane în depășirea provocărilor. În grădina Muzeului «Vasile Pogor» și pe strada Vasile Pogor, copiii și adulții deopotrivă se vor bucura de ateliere interactive, jocuri de echipă, povești și creații colective care subliniază ideea că împreună devenim mai puternici și mai rezilienți. Șotron este un spațiu cald de învățare prin experiență, unde prietenia și solidaritatea se transformă în super-puteri”, au precizat reprezentanții Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Una dintre cele mai emoționante activități programate chiar în prima zi este întâlnirea dintre persoanele private de libertate din Penitenciarul Iași și copiii lor, organizată în cadrul proiectului „Șotron în familie”. Evenimentul va avea loc în Sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” și își propune să demonstreze importanța legăturilor familiale.

Programul festivalului include sute de ateliere creative, de la olărit, pictură, modelaj și cusut, până la robotică, realitate virtuală, experimente de fizică și chimie sau activități dedicate protecției mediului. Copiii vor putea participa la ateliere de realizare a păpușilor tradiționale din pănuși de porumb, la sesiuni de horticultură și cultivare a plantelor microgreens, la vânători de comori ecologice și la activități despre reciclare și consum responsabil.

Participarea este gratuită la oricare dintre activități

De asemenea, participanții vor avea ocazia să descopere culturi din întreaga lume prin intermediul Institutului Francez, Centrului Cultural Japonez, Centrului ROK pentru Studii Coreene și Centrului de Multiculturalism Azerbaidjan, astfel că origami, caligrafie, jocuri tradiționale și ateliere interculturale vor transforma festivalul într-o adevărată călătorie în jurul lumii.

Șotron 2026 pune accent și pe educația emoțională. Copiii vor putea participa la ateliere precum „Cutia emoțiilor”, „Lanțul faptelor bune”, „Tu ești Super-Erou!” sau la spectacole interactive despre bullying, conflicte și prietenie. Prin joc și dialog, organizatorii încearcă să îi ajute pe cei mici să își înțeleagă mai bine emoțiile și să dezvolte relații sănătoase cu cei din jur.

Nu vor lipsi nici demonstrațiile de prim-ajutor, activitățile cu animale, atelierele de teatru și dans, spectacolele de balet și reprezentațiile pentru copii. Vizitatorii vor putea asista la experimente științifice spectaculoase, observații astronomice, show-uri cu baloane de săpun și numeroase momente artistice susținute de copii și adolescenți.

O atracție aparte va fi reprezentată de numeroasele activități care implică întreaga familie. De la ateliere de gătit pizza pentru copii și părinți, până la creații artistice colective, pictură colaborativă și jocuri de echipă, festivalul își propune să aducă împreună generații diferite.

Accesul la toate activitățile este gratuit, iar organizatorii „Șotron. Festivalul Copilăriei 2026” îi invită pe ieșeni să petreacă trei zile pline de joc, creativitate și bucurie, într-un festival care demonstrează că cele mai importante lecții despre comunitate se învață încă din copilărie.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Noi detalii ies la iveală în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi încercat să continue comportamentul violent și după uciderea tatălui său. Cazul care a zguduit municipiul Piatra-Neamț și întreaga țară continuă să genereze reacții puternice, pe măsură ce apar noi detalii despre circumstanțele în care un polițist de 50 […]
Detalii de ultim moment în cazul crimei din Piatra Neamț. Martorii susțin că agresorul ar fi vrut să atace din nou după uciderea tatălui său
Comentarii
  • Trebuiesc mai multe activități pentru copii și elevi, să nu mai bată poarka, să inceteze cu gălăgia printre blocuri, înjuriile, bontănitul mingei prin geamurile locatarilor, de nu te mai poți odihni când vii obosit de la job. Ei nu știu de ”Te rog frumos”, ”Vă rog frumos”.
    Să li se indice să citească ”Codul Bunelor Maniere” că le prinde bine în viață.
    Și părinții needucați să citească ”Codul Bunelor Maniere”, să se autoeduce,nu ore în șir pe Tik-Tok și Facebook și alte rețele de socializare. Să se ocupe de educația propriilor copii, să nu mai înjure pornograf și să fie violenți. Dar se pare că ce aud în casă la părinți imită pe afară, se bat între ei, se cred mai tari unii față de alții.
    Aceste generații exaltate și fără educația de la părinți, că e prea puțin de la școală, vor ajunge niște derbedei, pușcăriași și recidiviști.
    Așa că, statul să se implice prin foruri în mod serios și asumat, nu pe bucățele.
    În autobuze, și tranvaie, elevii & studenții nu a dă locul la un bătrân, se grăbesc să prindă repede un loc pe scaun, și se holbează în telefoane. Ei au impresia că ei le știu pe toate, iar profesorii sunt niște nulități că nu le pune note mari.
    * Desigur că există și elevi & studenți care sunt educați, învață bine, au rezultate bune și foarte bune șa învățătură, sunt respectuoși.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
06 iunie 2026
06 iunie 2026