Aproximativ 2.000 de oameni au venit din toată țara pentru a-l vedea pe părintele stareț Pimen Vlad cu ocazia conferinței organizate de Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor
Tema discuției a fost „Despre Credință, Nădejde și Dragoste”, iar oamenii au reușit să scrie mesaje ce au ajuns la părintele stareț Pimen Vlad. Cei care au venit din toată țara au așteptat acest eveniment cu sufletul la gură.
Părintele stareț Pimen Vlad a adunat mii de oameni pentru o seară duhovnicească
În cadrul evenimentului, părintele a susținut o discuție ce provine din experiența sa vastă, din smerenia și nevoința cuvioșiei sale. Participanții au reușit să-i adreseze mesaje părintelui. Acestea au fost variate, majoritatea fiind destăinuiri personale, având legătură cu problemele de familie. Menționăm că a fost prima adunare de acest fel a părintelui.
Andrei Anișoara are 67 de ani și a venit de la Bârlad pentru a-l vedea pe părintele din Muntele Athos. Aceasta a aflat despre eveniment de la fiica ei și nu a stat pe gânduri deloc.
„Fiica mea a aflat despre acest eveniment și am venit de la Bârlad pentru a-l asculta pe părintele Pimen. Așa am simțit să fac și consider că avem foarte multe de învățat de la el, cea mai importantă fiind credința creștină”, spune Anișoara Andrei.
Valentin Grigorovici are 35 de ani și susține faptul că a fost un privilegiu pentru ieșeni ca părintele din Muntele Sfânt să fie prezent la această seară duhovnicească. Tânărul a ajuns pe Muntele Athos, și-a propus să meargă la chilia părintelui, însă nu a mai reușit să-și îndeplinească dorința.
„Îl urmăresc de multă vreme pe părintele Vlad. Am fost în Sfântul Munte și mi-am propus să ajung la chilia lui, însă nu am reușit și mă bucur enorm că are loc acest eveniment și reușesc să îl am așa aproape. Este un privilegiu pentru noi, ieșenii, să îl avem aici și sper să ajungă și în alte orașe ale țării”, spune Valentin Grigorovici.
Oamenii au luat parte la un eveniment unic
O altă tânără, în vârstă de 29 de ani, a fost prezentă la acest eveniment. Alina Acatrinei a venit împreună cu cei doi copilași ai ei și povestește cu bucurie faptul că este o mare onoare să fie prezentă la o asemenea seară duhovnicească.
„Este un eveniment unic la care foarte puțini reușesc să ajungă. Suntem onorați și bucuroși pentru că părintele a ales Iașul pentru o primă conferință în România. Cred că mass-media are un rol important, în ideea în care nu foarte multă lume ar fi avut posibilitatea să ajungă la cuvintele, învățăturile și gândurile pe care părintele Pimen le oferă prin interviurile pe care le dă. Este o oportunitate pentru persoanele religioase să îi acceseze cunoștințele pe care le are în materie de religie.
Eu am început să îl urmăresc pe părinte în perioada pandemiei, în momentul în care tot mediul online a luat o amploare foarte mare. Foarte multe dintre sfaturile pe care le oferă sunt adaptate vremurilor noastre, nu fac parte dintr-o religie rudimentară sau învechită, ci sunt sfaturi folositoare care, dacă reușim să le aplicăm corect în viața de zi de zi, ar fi spre folosul nostru, spre o viață duhovnicească mult mai bine”, declară Alina Acatrinei.
Părintele Pimen Vlad este starețul Chiliei „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” de la Schitul Lacu din Sfântul Munte. În 1993 a plecat în Muntele Athos, iar primii doi ani la Schitul Lacu au fost cu multe greutăți și neajunsuri, dar și cu multă liniște și împăcare. Au urmat doi ani petrecuți în Mănăstirea Sfântului Pavel, pentru a învăța limba greacă.
Apoi, revenit la Schitul Lacu, părintele Pimen a reconstruit de la zero Chilia „Sfântul Artemie”, fără niciun ban strâns înainte. A viețuit acolo timp de 12 ani alături de fratele său, părintele Dosoftei, care l-a urmat în Sfântul Munte.
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/09/parintele-staret-Pimen-Vlad-2.jpg)
:format(webp)/https://bzi.ro/wp-content/uploads/2023/09/parintele-staret-Pimen-Vlad-3.jpg)
Nu a venit nimeni de bunăvoie. Toți cei prezenți au fost aduși cu autocare,mașini,căruțe puse la dispoziție de ” sfinții păriñți „de la sate și comune. Sunt babe care văd pt prima dată Iașul 🤣
A fost ordin să vină fiecare „păstor/cioban” cu minim 10 „oi”. Oile respective sunt mulse tot anul și acuma sunt aduse la oraș să fie învătate să asculte și mai mult si anul care vine să aducă mai mult lapte și să mânânce cât mai puțin… 🤪
Nu vreau sa fie un comentariu rautacios, dar din cate stiu cei care se duc in sfintenie la muntele Athos ca sa slujeasca acolo, parca nu mai au voie sa revina in lumea pacatosilor, si din cate mai stiu parca nici pachet de acasa nu au voie sa primeasca sau foarte rar si nici macar cu familia nu ar mai fi indicat sa tina legatra. Acuma se fac pelerinaje si incep sa vina diferiti preoti in lumea celor pacatosi? Desi il stimez de acest parinte, in umila mea parere cred ca a cam gresit sau a fost prost sfatiut sau cine stie ce interese „economice” au fost la mijoc.
Mai oameni buni… de unde atata ura, tulburare a sufletului, nevoie de a jigni? Poate ar trebui ca cei care scriu astfel de comentarii sa se uite mai cu atentie in sufletele lor si sa cenara ajutor. Desigur poate fi vorba si despre prostie in starea ei pura, insa aveti credinta… si pe aceea o vindeca Dumnezeu.