Primei doamne a SUA, Jill Biden, i-a fost îndepărtat, miercuri, tot țesutul canceros după ce a petrecut câteva la un spital militar pentru o intervenție chirurgicală în ambulatoriu, a spus Casa Albă, relatează Reuters.
„Tot țesutul canceros a fost îndepărtat cu succes, iar marginile au fost libere de orice celule reziduale de cancer de piele”, a spus medicul de la Casa Albă Kevin O’Connor într-o scrisoare, adăugând că nu sunt anticipate alte proceduri.
Operația a avut loc după ce, recent, o mică leziune a fost găsită deasupra ochiului drept al primei doamne, în timpul unui screening de rutină pentru cancerul de piele.
În ce constă tehnica chirurgicală Mohs, metoda folosită pentru a fi operată Jill Biden
Potrivit anunțului de presă care anunța intervenția, ea a urmat o procedură cunoscută sub numele de intervenția chirurgicală Mohs pentru a îndepărta țesutul.
Procedura este cunoscută și sub numele de chirurgie micrografică Mohs și implică injectarea de anestezie locală și tăierea straturilor subțiri ale leziunii potențial canceroase, fără a deteriora pielea sănătoasă din jurul acesteia.
Chirurgia micrografică Mohs este o procedură chirurgicală în care o leziune malignă este îndepărtată cu o marjă de piele normală de 1 până la 2 milimetri și apoi evaluată patologic în timp ce pacientul așteaptă. Acest test durează aproximativ o oră și ne va spune dacă leziunea a fost îndepărtată cu margini clare”, a declarat pentru Healthline Dr. Vishal Anil Patel, directorul de oncologie cutanată la Centrul de Cancer de la Universitatea George Washington din Washington, D.C..
„Dacă nu, chirurgul este capabil să identifice zona exactă în care ar putea rămâne cancer și să îndepărteze doar acest țesut. După ce există confirmare și țesutul a fost îndepărtat în mod adecvat, poate fi efectuată o reconstrucție chirurgicală pentru a închide rana prin chirurgie plastică”, a explicat Patel.
Pentru un cancer de piele care nu a fost tratat înainte, operația Mohs are o rată de vindecare de până la 99%. În cancerele de piele care au revenit în urma tratamentului anterior, există o rată de vindecare de până la 94%.
Operația a avut loc la Walter Reed National Military Medical Center.