Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ vor fi reluate la sfârșitul anului 2025, conform declarațiilor ministrului Educației, Daniel David. Reacțiile din partea directorilor de școli din Iași reflectă atât preocupare, cât și speranță pentru o mai mare stabilitate în sistem
Într-un anunț ce prefigurează schimbări majore în sistemul educațional românesc, ministrul Educației, Daniel David, a declarat că, începând cu finalul anului 2025, vor fi organizate noi concursuri pentru ocuparea funcțiilor de directori și directori adjuncți în școli. Totodată, acesta a precizat că inspectoratele școlare vor fi reorganizate, urmând ca, din anul școlar 2026-2027, să fie implementat un nou model de management educațional. Măsura face parte dintr-o viziune mai amplă de reformare a sistemului, bazată – potrivit ministrului – pe colaborarea cu profesioniștii din domeniu.
Schimbări în conducerea școlilor. Noi concursuri pentru directorii unităților de învățământ
Daniel David a declarat că reluarea concursurilor pentru posturile de conducere din unitățile de învățământ vine în contextul expirării mandatelor actuale în ianuarie 2026.
„La sfârşitul anului 2025, voi demara concursurile pentru directorii de unităţi şcolare şi vom reorganiza «inspectoratele», astfel încât, din 2026-2027, să începem cu un nou model. E parte din viziune şi, cu ajutorul profesioniştilor din educaţie, o vom implementa”, a afirmat Daniel David, ministrul Educației.
Această decizie este văzută de către mulți ca un pas necesar pentru revitalizarea sistemului educațional, dar și ca o provocare, într-un context în care instabilitatea și schimbările dese au afectat capacitatea școlilor de a implementa strategii manageriale pe termen lung. Reorganizarea inspectoratelor școlare adaugă o altă dimensiune acestei reforme, promițând o restructurare profundă a modului în care funcționează supravegherea educațională la nivel local.
Directorii unităților de învățământ din Iași reacționează
Directorii unităților de învățământ din Iași au reacționat la anunțul ministrului, subliniind nevoia de stabilitate și de coerență în procesul de conducere a școlilor. Adina Romanescu, directorul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, consideră organizarea concursurilor o măsură firească, dar atrage atenția asupra necesității unui cadru clar și stabil.
„Este nevoie de stabilitate acum, mai mult ca oricând. Sunt mâhnită, ca director, de măsurile din educație. Este firesc să se organizeze un nou concurs, deoarece actualele mandate de director și director adjunct, obținute în urma ultimului concurs, expiră în ianuarie 2026. Deciziile pentru funcțiile de conducere rezultate în urma concursului oferă stabilitate strategiilor manageriale la nivelul unei școli”, a declarat Adina Romanescu, directorul Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași.
La rândul său, Elena Calistru, directorul Colegiului Național Iași, susține inițiativa și așteaptă cu interes documentele oficiale care vor reglementa concursurile.
„Așteptăm publicarea documentelor oficiale, dar ideea de ocupare a posturilor prin concurs este foarte bună”, a completat Elena Calistru, directorul Colegiului Național Iași.
Ambele declarații evidențiază nevoia ca reforma să fie implementată cu transparență și profesionalism, într-un mod care să permită continuitatea și eficiența actului de conducere în educație.
Concursurile pentru ocuparea funcțiilor de conducere din unitățile de învățământ vor fi reluate la sfârșitul anului 2025, iar pe măsură ce ministerul Educației pregătește terenul pentru o schimbare de paradigmă în conducerea instituțiilor de învățământ, rămâne de văzut cum va fi pusă în practică această viziune și cât de bine va răspunde nevoilor reale ale sistemului educațional românesc.
Ministrul David vrea sa spună ca nu o sa mai fie numiți politic?Pai cum asa?
Rotirea cadrelor.
Vor veni alti mizerabili, dar susținuți de cei de la guvernare!
Atat de simplu este!
Domnu ministru se uita in oglinda, dimineata, sa vada cit e de prost! Inainte de a se uita s-o stearga ! La cite reforme s-au facut in educatie, rezultate sint … catastrofale! Distruge educatia unui popor si sistemul de sanatate si nu mai ai nevoie de … razboi!
La Fantanele e directoare sotia primarului pesede de 20 de ani , cu facultate de sport facuta la ID 🤣la 40 de ani !!
E normal?
…si barbatsu primar de acelasi nr de ani ,,,jumătate de sat este asistat social iar promovari examen de capacitate cate 2/3 elevi din 2 clase anual ( copilul popii sau a cate a unei” somitati” din sat)…iar profesori si invatatori ( cu mici exceptii) doar neamuri de ale lor cu facultati facute la ID Spiru Haret la 40/50 de ani !
E normal?
Inchideti ISJ-urile. Mancatoarele alea de bani inutile.
Si inchise petardele alea de posturi gen director liceu adjunct.
Un singur director trebuie si atat.