Prima pagină » National » Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, spune că fondurile pentru salarii și pensii sunt greu de asigurat
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, spune că fondurile pentru salarii și pensii sunt greu de asigurat

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, spune că fondurile pentru salarii și pensii sunt greu de asigurat

27 mai 2025, 21:01, 2 ,
Redacția BZI în National

Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, anunţă marţi că execuţia bugetară din primele 4 luni arată că asigurarea surselor de venituri pentru menţinerea ritmului investiţional şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă iar România va putea atinge ţintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, prin reducerea cheltuielilor şi crearea unui stat mai suplu.

Ministrul mai spune că noul guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor.

„Execuţia bugetară din primele patru luni ale anului arată că asigurarea surselor de venituri pentru menţinerea ritmului investiţional şi plata salariilor şi pensiilor majorate anul trecut reprezintă o provocare uriaşă. România va putea atinge ţintele de deficit asumate doar prin măsuri ferme, reducerea cheltuielilor şi crearea unui stat mai suplu. În aceste patru luni, veniturile au crescut atât ca valoare, cât şi ca pondere în PIB, ajungând la 200 de miliarde de lei. În aprilie, veniturile bugetare au fost de 59 de miliarde de lei, cu 16% mai mult faţă de aprilie 2024. Această creştere se datorează inclusiv unei colectări mai bune a TVA-ului”, spune ministrul Finanţelor pe Facebook, potrivit News.

Impact major asupra bugetului

Tanczos Barna arată că în ceea ce priveşte cheltuielile, plata salariilor şi pensiilor, precum şi investiţiile — care au atins un nivel record de peste 32 de miliarde de lei — au avut un impact major asupra bugetului.

„În schimb, am reuşit să reducem risipa cu bunuri şi servicii, înregistrând chiar o uşoară scădere de 3,9% a acestora la nivelul bugetului de stat”, adaugă ministrul.

Potrivit lui Tanczos Barna, ”diferenţa dintre venituri şi cheltuieli a fost de 55,9 miliarde de lei, generând un deficit de 2,95%”.

„Cifrele demonstrează că avem o economie capabilă să genereze venituri substanţiale, chiar şi într-o perioadă marcată de provocări. Totuşi, este nevoie de un angajament mai ferm pentru pentru atingerea unui echilibru sustenabil între venituri şi cheltuieli. Noul guvern va trebui să implementeze măsuri de consolidare a veniturilor, concomitent cu o reducere mai semnificativă a cheltuielilor”, subliniază ministrul Finanţelor.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
FOTO NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. Două persoane au fost rănite, iar autoritățile analizează invocarea Articolului 4 al Alianței. O dronă rusească prăbușită la Galați a provocat primele reacții oficiale ale NATO după ce un bloc de locuințe din România a fost […]
NATO condamnă incidentul de la Galați după ce o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe din România. “Nesăbuința Rusiei..”
Comentarii
  • Pentru „speciale” e asigurat! ME cu 100 000 lei pe luna… E de unde!

  • „Romania si-a depasit capacitatea investitionala de 3 ori” – Kelemen Hunor. Ne imprumutam in draci ca sa investim de 3 ori mai mult decat era prudent. PNRR-ul facut de Ghinea, de acolo ni se trage. Niste inconstienti i-au dat voie unui absovent de stiinte politice (Ghinea de la USR) sa faca un proiect economic si acuma tragem ponoasele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
01 iunie 2026
01 iunie 2026