Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a făcut declarații de ultimă oră despre situația bolanvilor de Covid-19 din secțiile de terapie intensivă. Acesta susține că la ATI se află internați 550 de pacienți Covid-19, dintre care 176 intubați.
„La terapie intensivă avem peste 550 de cazuri în acest moment, dar doar 176 de pacienți intubați, care necesită o respirație invazivă, ventilată. Ceilalți sunt cu diverse grade de insuficiență respiratorie, trecând oarecum pe o terapie intermediară”, a transmis ministrul, la Digi 24.
Ministrul Sănătății precizează că medicul curant este persoana care decide dacă pacientul cu infecția Covid-19 rămâne pe patul cu repirație ventilată sau cu o sursă suplimentară de oxigen.
„Medicul curant este cel care decide dacă aceștia rămân pe paturile cu respirație ventilată sau sunt trecuți pe paturile de terapie intermediară, cu o sursă suplimentară de oxigen. Evaluarea și dirijarea acestor pacienți în secțiile de ATI este apanajul evoluției pacientului și apoi al deciziei medicului curant”, a adăugat Tătaru.
În momentul în care un pacient nu are loc la secția de Anestezie și Terapie Intensivă va fi tranferat într-o altă unitate medicală din județele limitrofe sau la distanță.
„Există locuri [de terapie intensivă] în București, dar ele sunt gestionate de fiecare spital în parte. În momentul în care se decide că un pacient nu are loc la ATI pentru un aparat, atunci facem un transfer în altă unitate spitalicească din județele limitrofe sau la distanță”.
Nelu Tătaru, despre starea de urgenţă
În cadrul unei emisiuni televizate, Nelu Tătaru a vorbit despre intrarea României în stare de urgență. Ministrul Sănătăţii susţine că Guvernul României este pregătit pentru orice decizie ar fi necesară în România, pentru a opri evoluția nefavorabilă a epidemiei de coronavirus.
Pentru această situaţie sunt pregătite mai multe scenarii, în funcție de contextul epidemiologic în care ne vom afla.
Nelu Tătaru a fost întrebat în cadrul unei emisiuni de la B1TV care este posibilitatea că România să ajungă în scenariul stării de urgență, în această iarnă? Ministrul Sănătăţii a explicat că există numeroase opțiuni și proceduri din care autoritățile pot alege, totul depinzând de evoluția crizei sanitare.
„În acest moment, mergem pe un scenariu în care am redeschis niște activități, în care am revenit la școală, în care avem alegeri locale și în care urmează un sezon rece. Avem pregătite scenarii, protocoale de aplicat, trebuie doar să fim conștienți că se desfășoară în anumite condiții,” a explicat Nelu Tătaru
Vor fi introduse noi măsuri în România?
După ce i-a lămurit pe telespectatori cu privire la revenirea la starea de urgenţă, Nelu Tătaru a vorbit şi despre posibilitatea introducerii de noi măsuri în ţara noastră.
„Am avut o alternanţă de cazuri, raportat şi la numărul de teste efectuate (…) Am avut o relaxare exagerată, dincolo de normele de aplicare ale unor reluări de activităţi care s-au întâmplat în ultimele luni.
Erau nişte măsuri necesare atât din punct de vedere educaţional cât şi din punct de vedere economic, dacă ne referim la restaurante şi teatre, ele sunt făcute în aşa fel încât că avem o securizate.
Sunt reguli pe care dacă le menţinem, atunci vom păstra acest platou în care suntem acum. Dacă nu le respecrăm, să ne aşteptăm la o creştere a numărului de cazuri de la o zi la alta. (…) Nu speriem pe absolut nimeni, ţinem doar de noi cum vom evolua în această lună şi în lunile următoare.
Sunt lucruri pe care trebuie să le realizăm ca fiind adevărate: există această pandemie, există infecţia cu SARS-COV-2 (…) există cadre medicale care în acest moment resimt o oboseală, resimt o deznădejde şi resimt, unii dintre ei şi boala”, a declarat Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății.