Minori traumatizați din cauza divorțului părinților! Avocatul Alina Enea: „Copiii ajung să fie obiectul de șantaj al părinților”

Tot mai mulți minori ajung să fie traumatizați din cauza divorțului părinților, care nu se înțeleg cu privire la custodie. Avocata Alina Enea spune care sunt efectele custodiei comune în creșterea minorilor. Totodată, psihologul clinician Alina Romaniuc arată care sunt cele mai frecvente emoții transmise de minorii ce sunt nevoiți să treacă printr-un divorț alături de părinți.

Minori traumatizați din cauza divorțului părinților!

Divorțul părinților reprezintă una dintre cele mai profunde schimbări din viața unui copil, iar efectele sale emoționale pot varia de la reacții tranzitorii până la vulnerabilități pe termen lung. Psihologul clinician Alina Romaniuc explică faptul că, dincolo de dimensiunea juridică a separării, pentru copil, divorțul înseamnă, în primul rând, o ruptură în sistemul său de siguranță.

„Familia este baza de atașament a copilului, structura în jurul căreia își construiește identitatea și sentimentul de stabilitate. Când această structură se fracturează, copilul nu percepe divorțul ca pe un act administrativ, ci ca pe o pierdere concretă a casei comune, a rutinelor zilnice, a prezenței constante a unuia dintre părinți”, arată psihologul clinician Alina Romaniuc.

10:26, 26 Mar 2026

FOTO Care sunt cele mai bine plătite joburi din lume? Iată ce domenii au crescut foarte mult în ultimii ani!

02:00, 24 Mar 2026

FOTO Un avocat este judecat pentru că și-a amenințat soția și fiul! Martorul: „El s-a mutat la amantă, dar și ea îl mai dă afară din casă!”

Potrivit literaturii de specialitate, majoritatea copiilor traversează o perioadă de criză acută imediat după separare. Emoțiile dominante sunt confuzia, tristețea, teama de abandon și vina. Copiii mici tind să creadă că ei sunt cauza divorțului, un mecanism specific gândirii magice din etapele timpurii de dezvoltare. Dacă această percepție nu este corectată prin mesaje clare din partea părinților, poate genera consecințe emoționale de durată.

„Reacțiile diferă în funcție de vârstă. Copiii preșcolari pot manifesta regresii comportamentale, dificultăți de somn, agățare anxioasă de părintele prezent. La vârsta școlară mică apar tristețea intensă, plânsul frecvent și dificultăți de concentrare, mulți copii fantasmând reconcilierea părinților. Între 9 și 12 ani, furia poate fi direcționată către părintele perceput drept «vinovat», iar unii copii adoptă roluri de pseudo-maturizare, încercând să protejeze părintele vulnerabil emoțional. Adolescenții, deși înțeleg rațional divorțul, pot dezvolta dificultăți în formarea relațiilor romantice stabile și pot prezenta comportamente de risc, pe fondul unei perturbări a modelelor de atașament”, a adăugat specialistul.

Psihologul subliniază că divorțul în sine nu este principalul factor de risc pentru dezvoltarea copilului, ci conflictul interparental care îl însoțește.

„Nu divorțul în sine este principalul factor de risc pentru copil, ci conflictul care îl însoțește. Un divorț gestionat cu maturitate, respect reciproc și focalizare pe nevoile copilului poate fi mai puțin dăunător decât menținerea unei căsnicii disfuncționale în care copilul este martor zilnic la conflicte, tensiuni și agresivitate”, a spus psihologul.

Minorul trece prin diferite stări, de la furie până la anxietate

Tabloul emoțional frecvent include anxietate de separare, doliu, vină, furie și loialitate conflictuală. Aceasta din urmă este deosebit de nocivă, copilul simțind că orice gest de afecțiune față de un părinte echivalează cu trădarea celuilalt.

„Pe termen mediu și lung, pot apărea scăderea performanței școlare, tulburări de somn, retragere socială, simptome somatice fără cauză organică, iar în unele cazuri, anxietate, depresie sau stimă de sine scăzută. Cu toate acestea, majoritatea copiilor se adaptează atunci când beneficiază de suport emoțional adecvat”, a mai spus Alina Romaniuc.

Comunicarea despre divorț este esențială. Mesajul ar trebui transmis, dacă este posibil, de ambii părinți, într-un limbaj adaptat vârstei copilului.

„Formulări precum «Nu este vina ta», «Amândoi te iubim la fel de mult» și «Vei fi în siguranță» sunt fundamentale pentru stabilitatea emoțională a minorului. În schimb, detaliile despre infidelitate, conflicte financiare sau culpabilizarea celuilalt părinte trebuie evitate”, ne-a mai arătat specialistul.

Un fenomen foarte grav este alienarea parentală, proces prin care copilul ajunge să respingă unul dintre părinți ca urmare a influenței sistematice a celuilalt.

„Manifestările includ discurs rigid și denigrator la adresa părintelui respins, absența amintirilor pozitive și preluarea unui limbaj specific adultului alienator. Din perspectivă clinică, acest proces este considerat o formă de abuz emoțional, cu efecte asupra identității și relațiilor viitoare ale copilului”, a spus psihologul.

De asemenea, copiii expuși constant la tensiuni prezintă vulnerabilitate crescută la anxietate, depresie și dificultăți în gestionarea propriilor relații.

Intervenția psihologică este recomandată atunci când apar simptome persistente de anxietate, depresie, regresii severe sau deteriorarea bruscă a performanței școlare. Consilierea parentală este la fel de importantă, ajutând adulții să-și separe propriile suferințe de nevoile copilului.

Copiii ajung să fie obiectul de șantaj al părinților

Avocata Alina Enea atrage atenția asupra dimensiunii juridice și emoționale a fenomenului.

„Este o problemă foarte complexă, impactul asupra minorilor este deosebit. De multe ori, din cauza orgoliului părinților, ajung să tragă copiii după ei, ajungând să fie obiectul de șantaj al părinților. Faptul că părinții se despart și copiii sunt întrebați cu cine vor să stea are un impact emoțional mare asupra minorului. Custodia comună este benefică în situația în care părinții știu să colaboreze, să existe o înțelegere. Altfel, poate fi o situație șicanatoare”, a declarat avocata Alina Enea reporterilor BZI.

Un caz din practica psihologică ilustrează complexitatea acestor dinamici.

„Un copil de 8 ani devenise agresiv la școală și refuza vizitele la tată. Evaluarea a arătat că băiatul își dorea relația cu ambii părinți, dar se temea că exprimarea acestui lucru o va răni pe mamă. Agresivitatea era expresia unei loialități sacrificate. Prin terapie individuală și consiliere parentală, relațiile au fost echilibrate, iar simptomele au dispărut”, a încheiat psihologul.

În final, copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți suficient de maturi încât să pună interesul superior al minorului înaintea conflictelor personale. Divorțul poate fi o experiență dureroasă, dar modul în care este gestionat face diferența între o criză tranzitorie și o traumă de durată.

Tot mai mulți minori sunt traumatizați din cauza divorțului părinților, care ajung să-i folosească pe cei mici în câștigarea procesului. De multe ori, părinții nu sunt conștienți de efectele negative pe care le simt minorii, obligați să ia parte la un proces, care, de fapt, nu este al lor.