Mirel Palada a fost prezent prin videoconferință în emisunea BZI LIVE de miercuri, 26 aprilie și a discutat despre atitudinea României în contextul tuturor evenimentelor din ultima perioadă.
Discuția s-a concentrat cu precădere pe reacția ministrului de Externe Bogdan Aurescu, în scandalul diplomatic declanșat de declarațiile ambasadorului Chinei în Franța, Lu Shaye, care a pus la îndoială că fostele republici sovietice ar avea un statut reglementat şi că Crimeea face parte din Ucraina.
Mirel Palada la BZI LIVE
Cu toate acestea, Mirel Palada spune la BZI LIVE că nu este prima lui declarație ce denotă asertivitate față de alte interese, mai puțin ale României. Precizăm că ministrul de externe, Bogdan Aurescu, a precizat că România sprijină pe deplin integritatea teritorială a Ucrainei, după ce vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a spus că ar prefera să vadă țara pe care Rusia a invadat-o împărțită între vecinii ei.
Așadar, cunoscutul sociolog a fost nevoit să răspundă la o întrebare ce macină tot poporul român „când vor avea politicienii noștri curaj pentru a nu mai executa ordine?”.
„Răspunsul scurt este niciodată. Pentru că, din păcate, istoria noastră ne arată că nu am prea avut niciodată. Poate cu excepţia momentelor când am fost puşi la zid de istorie, gen Mărășești-Mărăști, că atunci nu am mai avut ce face şi a trebuit să ne căutăm prin buzunare, poate totuşi avem ceva… altminteri am fost nişte terchea-berchea a istoriei, nişte mişei ai istoriei.. poate cu excepţia lui Ceauşescu, dar şi la el acolo, a fost o problemă de mediocritate , de bune intenţii, ci de nepricepere mai degrabă, de gestionare.
Există o vorbă în diplomaţie: cel mai important cuvânt în diplomaţie este ‘Nu’. Dacă nu ştii să spui nu, nu ai nici un fel de putere. Nu avem nici un fel de influenţa într-o relaţie diplomatică, dacă nu poți sa te pui de-a curmezişul şi să spui Nu.
Păi la votul în Uniunea Europeană. Păi noi nu am avut niciodată un veto în UE. Polonia, o dată la 3 luni, venea şi zicea ‘nu sunt de acord cu legea privind agrafele de birou..’. Şi tot aşa.
Iar Aurescu, care e un mămăruţă, un picisnic, face parte din ilustra logică a statului român neputincios care se pune capră la toţi şi spune ‘da, şefu, cum zici tu’”, a spus Mirel Palada.