Prima pagină » Local » Misiuni ale cadrelor M.A.I pentru siguranța procesului electoral
Misiuni ale cadrelor M.A.I pentru siguranța procesului electoral

Misiuni ale cadrelor M.A.I pentru siguranța procesului electoral

04 dec. 2020, 18:32,
în Local

Structurile teritoriale din cadrul M.A.I. angrenate în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 06 decembrie a.c., au luat toate măsurile, potrivit competenței, pentru buna derulare a procesului electoral şi asigurarea unui climat de siguranţă publică.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi, alături de reprezentanții celorlalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (Inspectoratul Județean de Jandarmi Iaşi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iaşi, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iaşi, precum și alte structuri M.A.I.), se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecţie, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.

Măsurile de pază şi protecţie instituite la locaţiile secţiilor de votare presupun prezenţa efectivelor pentru a preveni apariţia unor incidente de natură să perturbe procesul de votare. Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Astfel, în perioada 05-06 decembrie a.c., 990 de efective, dintre care 444 de poliţişti, 246 poliţişti de frontieră, 142 de jandarmi, 136 de reprezentanţi I.S.U. şi 22 de la alte structuri vor asigura paza şi protecţia a 759 de secţii de votare, ce s-au constituit pe raza judeţului Iaşi. Duminică, 06 decembrie a.c., 136 de poliţişti şi 84 de poliţişti locali vor asigura măsuri de ordine şi linişte publică, pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.

Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenați în paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la solicitare, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă. Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, vor fi asigurate rezerve de polițiști și echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, 74 de polițiști şi 90 de jandarmi ai I.J.J. Iaşi şi Grupării Mobile de Jandarmi Bacău vor fi constituiți în echipe operative, inclusiv luptători pentru acțiuni speciale și echipe operative de specialiști.

Până la repartizarea buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare votării la secțiile de votare, lucrătorii M.A.I. vor fi în misiuni de protecție, atât a transportului buletinelor de vot, cât și a locurilor unde acestea vor fi depozitate.

În ziua procesului electoral, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi va avea în responsabilitate 251 de secţii de votare, constituite în 221 de locaţii, unde vor fi prezenţi 221 de poliţişti, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi  va avea în responsabilitate 109 secții de votare dispuse în 71 de locații, unde vor fi prezenți 71 de jandarmi, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi va avea în responsabilitate 148 de secţii de votare dispuse în 123 de locaţii, unde vor fi prezenţi 123 poliţişti de frontieră, iar Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi va avea în responsabilitate 229 secţii de votare dispuse în 65 de locaţii, unde vor fi prezenţi 68 de lucrători.

Pentru un plus de siguranță, vor fi constituite și rezerve de intervenție, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situația o va impune. Jandarmii vor asigura desfășurarea în condiții de siguranță a activității în cadrul Biroului Electoral Județean, având și atribuții de protecție a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare. Premergător procesului electoral, pompierii au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizate secții de votare, fiind înlăturate disfuncționalitățile pe linia apărării împotriva incendiilor.

De asemenea, specialiștii I.S.U. Iaşi au desfăşurat activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu președinții secțiilor de votare, precum și recunoașteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor și gestionarea eventualelor intervenții de urgență.

Pentru mai multe informații privind procesul electoral, puteți consulta pagina unităților noastre, accesând bannerul special creat în acest sens, care vă direcționează pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, unde puteți găsi atât prevederi cu caracter general privind organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 06 decembrie 2020, cât și actele normative incidente și contravențiile și infracțiunile prevăzute de acestea.

În acest context, pentru prevenirea unor evenimente negative, vă recomandăm să respectați legislația electorală și regulile de conviețuire socială. Sesizați orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant M.A.I.!

 

 

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Alătură-te comunității noastre de susținători
Donația ta lunară ne ajută să planificăm și să continuăm să informăm corect și echidistant
Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Plată sigură și protejată
Contribuția ta face diferența
Ne ajuți să rămânem independenți și să aducem informații de care ai nevoie
Articol recomandat
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament
Partidul Național Liberal a decis să nu susțină Cabinetul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, într-o ședință a Biroului Politic Național desfășurată joi, 11 iunie. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, iar parlamentarii liberali au primit mandat să nu participe la votul de învestitură al Executivului. Potrivit deciziei conducerii partidului, aleșii PNL vor fi prezenți […]
Lovitură pentru Eugen Tomac! PNL îi întoarce spatele și refuză să voteze Guvernul în Parlament

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
11 iunie 2026
11 iunie 2026