Instructorul montan care a organizat o expediţie în apropiere de vârful Caraiman, în urma căreia o femeie de 36 de ani a murit, iar alţi trei oameni au fost răniţi, a fost reţinut şi acum e cercetat sub control judiciar, cu acuzaţia omor din culpă. Procurorii spun că nu a urmat toţi paşii de siguranţă pentru el şi cursanţii săi.
Potrivit comunicatului Ministerului Public, inculpatul „a nesocotit măsurile de prevedere privind organizarea și parcurgerea în siguranță a unui traseu montan nemarcat”.
„(…) nu a realizat o planificare și evaluare corespunzătoare a traseului și a riscurilor schimbând, în timpul deplasării, traseul montan ales inițial și comunicat verbal cursanților, respectiv valea de abrupt „Valea Albă”, cu unul mai dificil, pe care inculpatul – ghid montan nu îl cunoștea, fără a avea asupra sa echipament tehnic necesar parcurgerii în siguranță a traseului ales – asigurări fixe (pitoane/spituri) sau mobile (friend-uri, nuci) și ciocan de alpinism, fără a avea în vedere lipsa de pregătire tehnică și de experiență în materie a cursanților M.A., I.I.B și I.S., aspecte cunoscute de inculpat și fără a ține cont de starea fizică și psihică a acestora. Toate acestea au culminat cu amenajarea deficitară, de către inculpatul N.E.D., a unui punct de regrupare, pe o brână expusă, foarte îngustă și scurtă, deasupra unei căderi libere de peste 15 m, ce a presupus asigurarea inculpatului și a celor trei cursanți într-un singur punct de ancorare, respectiv într-un piton găsit în stâncă și verificat superficial, urmată de efectuarea, de către inculpat, în jurul orei 14:30, a tehnicii de coborâre asistată/lansată prin nod semicabestan a persoanei vătămate I.I.B în timpul căreia pitonul a ieșit din fisura în care era bătut, determinând precipitarea de la o înălțime de aproximativ 15 m atât a lui I.I.B. și a inculpatului cât și a celorlalți doi participanți, M.I. și I.S., angrenați, de asemenea, în căderea generată de cedarea punctului unic și comun de ancorare”, se arată în comunicat.
În urma căzăturii, a murit o femeie de 36 de ani, Antonia, medic stomatolog în Bucureşti, iar alte două persoane au fost grav rănite.
Atunci când nu lucra în cabinet, Antonia era pe munte. Avea ani de experiență în cățărări și cucerise cele mai înalte culmi – Kilimanjaro și Everest. Doar ea şi ghidul montan aveau experienţă în căţărare.
Mesaje de adio pentru tânăra moartă în Bucegi
Prietenii și camarazii de pe munte și-au luat adio de la tânără prin mesaje emoționante pe rețelele sociale. Toți cei care au cunoscut-o sunt șocați.
„Era pasionată, era bucuria vieții ei, să urce, să coboare. A fost pe Kilimanjaro, a fost pe Munții Curcubeului din Peru și nu a avut niciodată… și uite aici la noi s-a întâmplat”, a spus mama Antoniei.
În ultima convorbire telefonică cu mama sa, tânăra i-a spus că își petrece weekendul la clubul în cauză și că o va suna după ce se va instala. Nu a mai dat apoi niciun telefon.
Sincere condoleante familiei doctoritei!