Ministerul Apărării Naționale continuă seria exercițiilor de mobilizare dedicate rezerviștilor din Armata Română, în mai multe județe din țară. Mii de persoane care au efectuat serviciul militar vor fi chemate la unități pentru instruire și verificarea capacității de mobilizare în caz de criză. Cei care ignoră convocarea riscă amenzi considerabile, iar autoritățile avertizează că aceste exerciții sunt proceduri obișnuite și nu au legătură cu un eventual conflict militar.
Autoritățile precizează că aceste activități sunt organizate periodic și fac parte din procedurile standard ale armatei. Reprezentanții MApN subliniază că exercițiile nu trebuie asociate cu zvonurile privind o posibilă implicare a României într-un conflict armat.
Mobilizare generală pentru rezerviștii din Armata Română
Ministerul Apărării Naționale intensifică în această perioadă acțiunile de verificare și instruire a rezerviștilor, într-un amplu program desfășurat la nivel național. Scopul principal al acestor exerciții este de a evalua rapiditatea și eficiența cu care Armata Română poate mobiliza personal în situații speciale sau în eventualitatea unei crize de securitate.
Începând de săptămâna viitoare, exercițiile militare vor avea loc în județele Alba și Hunedoara, unde cetățenii aflați în evidențele militare vor fi convocați pentru o zi de pregătire. Programul va continua pe parcursul întregii veri și va include ulterior și zone precum București și Ilfov, unde aproximativ 10.000 de rezerviști urmează să fie chemați la unitățile militare.
Ordinele de chemare vor fi transmise cu doar câteva zile înainte de desfășurarea exercițiilor, iar rezerviștii vor trebui să se prezinte la unitățile indicate pentru o sesiune de instruire militară. Pe parcursul acestei zile, participanții vor lua parte la activități practice și exerciții specifice, inclusiv ședințe de tragere cu armamentul din dotare.
Cine sunt rezerviștii care vor primi ordine de chemare
Persoanele vizate de această mobilizare sunt cetățenii care au efectuat serviciul militar și care, în prezent, fac parte din rezerva Armatei Române. În general, este vorba despre bărbați cu vârste între 40 și 55 de ani, care vor primi la domiciliu documentele oficiale de convocare.
De asemenea, armata va pune la dispoziția rezerviștilor echipamentul necesar pentru instruire, precum uniforme și veste antiglonț. Participanții vor beneficia și de hrană pe durata exercițiului, după care se vor putea întoarce la domiciliu.
Amenzi pentru rezerviștii care nu se prezintă la mobilizare
Autoritățile avertizează că neprezentarea la convocare poate atrage sancțiuni financiare. Potrivit reglementărilor în vigoare, persoanele care ignoră ordinul de chemare riscă amenzi cuprinse între 400 și 1.200 de lei.
Reprezentanții Ministerului Apărării explică faptul că aceste verificări sunt esențiale pentru actualizarea bazei de date privind rezerva militară. În fiecare an apar modificări importante în situația rezerviștilor, deoarece o parte dintre aceștia nu mai sunt apți pentru serviciul militar din motive medicale sau personale.
Prin urmare, armata încearcă să stabilească exact pe câți oameni se poate baza în cazul unei situații de urgență. Exercițiile au rolul de a testa atât capacitatea administrativă de mobilizare, cât și disponibilitatea efectivă a rezerviștilor.
Autoritățile avertizează asupra informațiilor false
În contextul acestor mobilizări, oficialii atrag atenția că în spațiul public pot apărea numeroase informații eronate sau scenarii alarmiste legate de posibilitatea unui război. Ministerul Apărării insistă că exercițiile sunt activități obișnuite, desfășurate periodic pentru menținerea capacității de reacție a Armatei Române.
Totuși, la acțiunile similare organizate anterior în București au existat și unele probleme administrative. Au fost raportate cazuri în care ordinele de chemare au fost trimise la adrese greșite sau situații în care persoanele vizate nu au primit notificările oficiale.
Chiar și în aceste condiții, autoritățile susțin că procesul de actualizare și verificare a rezerviștilor este necesar pentru funcționarea eficientă a sistemului de apărare națională.
Oare de ce clasa muncitoare din stradă trebuie obligatoriu să se pregătească de lupte și să se sacrifice pentru clasa conducătoare din saloanele de bal ?
In Khazaria, pt cei cu care ati votat
Dacă trăim întro democrație nu ar fi corect să se pună la vot național orice astfel de decizie și în mod liber și democrat cine vrea să doarmă flămînd în tranșee și so mierlească în numele absurdului nu are decît să se înscrie voluntar ? și cine nu vrea războaie și conflicte să aibă dreptul democratic de a spune nu ? oare suntem o țară liberă , democrată cu drepturile omului ?
Asta de unde ai scos-o, cu țară ”liberă și democratică”?? Păi dacă eram o țară din asta, crezi că se anulau alegerile, și fără ca cineva să dea socoteală?? Bagă-ți mințile-n cap, omule, noi suntem o colonie cu stăpâni și slugi, nimic mai mult!