Prima pagină » Sanatate » Mușchiul deltoid – Structură, rol, îngrijire și cauze ale durerii

Mușchiul deltoid – Structură, rol, îngrijire și cauze ale durerii

13 mart. 2026, 09:43,
Redacția BZI în Sanatate

Mușchiul deltoid este unul dintre cei mai importanți mușchi ai umărului, care este responsabil pentru mișcarea și stabilitatea brațului. Acesta are multiple roluri, o anatomie complexă și mobilitate, lucru care duce și la accidentări frecvente.

Înțelegerea rolului acestui mușchi te poate ajuta să previi accidentările și să îmbunătățești mobilitatea și forța în activitățile zilnice. Printre cele mai frecvente probleme se numără întinderile musculare, inflamațiile sau durerile cauzate de o postură incorectă.

Iată tot ce trebuie să știi despre mușchiul deltoid

Mușchiul dletoid este mușchiul rotunjit care acoperă partea superioară a umărului și îi oferă forma caracteristică. Numele său provine din litera grecească „delta”, întrucât forma mușchiului seamănă cu un triunghi.

Este unul dintre cei mai puternici și vizibili mușchi ai corpului uman și are un rol esențial în mobilitatea brațulu. Acest mușchi este alcătuit din trei fascicule principale: porțiunea anterioară (frontală), porțiunea laterală (mijlocie) și porțiunea posterioară (din spate), conform Dr. Tyler Wheeler.

Fiecare dintre aceste părți contribuie la mișcări diferite ale brațului. Partea anterioară ajută la ridicarea brațului în față și la rotația internă, partea laterală este responsabilă în special pentru ridicarea brațului în lateral, iar partea posterioară permite mișcarea brațului în spate și rotația externă.

Mușchiul se atașează de claviculă, acromionul scapulei și spina scapulei, iar inserția sa finală se află pe humerus, osul brațului. Datorită acestor puncte de atașare, el poate controla o gamă foarte largă de mișcări ale umărului. Află tot ce trebuie să știi și despre bicepsul femural.

În activitățile zilnice, mușchiul este implicat în aproape orice mișcare a brațelor: ridicarea obiectelor, împingerea, aruncarea sau întinderea brațului. De asemenea, are un rol important în stabilizarea articulației umărului.

Articulația umărului este una dintre cele mai mobile articulații ale corpului, dar tocmai această mobilitate o face vulnerabilă la luxații și accidentări.

Cum îl menții sănătos și ce probleme pot apărea

Pentru a menține mușchiul sănătos și funcțional, este important să ai grijă de postura corpului și să incluzi exerciții adecvate în rutina de mișcare. Exercițiile de întărire a umerilor, cum ar fi ridicările laterale ale brațelor, flotările sau exercițiile cu gantere ușoare, ajută la dezvoltarea și menținerea forței acestui mușchi.

De asemenea, stretchingul regulat ajută la menținerea flexibilității și la prevenirea rigidității musculare. Mușchiul deltoid poate fi afectat de diferite probleme, mai ales în cazul suprasolicitării sau al mișcărilor repetitive. Află și care sunt cele mai bune exerciții pentru triceps.

Printre cele mai frecvente se numără întinderile musculare, inflamațiile sau durerile cauzate de o postură incorectă. Persoanele care practică sporturi precum înotul, tenisul sau aruncările atletice pot resimți uneori disconfort în zona deltoidului din cauza solicitării intense.

Durerea în zona mușchiului deltoid poate apărea și în urma unor leziuni ale umărului, cum ar fi tendinita sau sindromul de impingement subacromial. Aceste afecțiuni apar atunci când tendoanele și structurile din jurul umărului sunt comprimate sau inflamate.

Simptomele pot include durere la ridicarea brațului, slăbiciune musculară sau dificultăți în efectuarea unor mișcări simple. Pentru prevenirea acestora, este importantă încălzirea înainte de activitatea fizică și evitarea suprasolicitării. De asemena, menținerea unei posturi corecte atunci când lucrezi la birou sau folosești telefonul poate reduce tensiunea asupra umerilor.

Mușchiul deltoid are un rol esențial în mobilitatea și stabilitatea umărului, de aceea, este important să îi înțelegi funcțiile și să menții un stil de viață activ.

Donație lunară
Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate

Donație singulară
Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Articol recomandat
FOTO Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical. Din câte se pare, situația este gravă și, potrivit apropiaților, el se află sub supraveghere medicală. Pentru public, un astfel de subiect ridică interes legitim, însă rămâne esențială păstrarea unui ton echilibrat și respectarea dreptului la viață privată. Traian Băsescu trece printr-un moment delicat […]
Traian Băsescu trece printr-un moment delicat din punct de vedere medical! Ce a pățit fostul președinte

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`
BZI - Editia Digitală - pdf
14 martie 2026
14 martie 2026