Prima pagină » Actualitate » Nicolae Ciucă: „Vom prelungi starea de alertă“

Nicolae Ciucă: „Vom prelungi starea de alertă“

10 dec. 2020, 16:47,
în Actualitate

Premierul interimar Nicolae Ciuca a declarat joi, 10 decembrie, că starea de alertă va fi prelungită cu măsurile actuale, în cadrul unei ședințe CNSU care va avea loc astăzi. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Nicolae Ciucă.

„În această după-amiază va avea loc ședința CNSU. De asemenea, e o analiză la nivelul comitetului de specialitate care vor determina decizii la nivel guvernamental. Guvernul interimar pe care îl conduc în acest moment nu poate să ia decizii care să modifice foarte mult prevederile stării de alertă în care ne găsim. Ca atare, în viitoare ședință de guvern vom adopta o hotărâre în care prelungim starea de alertă cu măsurile și indicatorii prevăzuți în cea precedentă”, spune premierul interimar, Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă: „Sunt măsuri care trebuie discutate la nivelul autorităților locale“

Premierul interimar a precizat că în acest moment se pare că avem o problemă foarte serioasă la nivelul Capitalei.

„Din discuțiile pe care le-am avut cu ministrul Sănătății și cu cei care se ocupă cu problemele pandemiei, în acest moment se pare că avem o problemă foarte serioasă la nivelul Capitalei. Sunt măsuri care trebuie discutate la nivelul autorităților locale și împreună cu DSP București, ca atare în ansamblul măsurilor care s-au luat la nivel național, sperăm ca, pe baza măsurilor deja stabilite la nivelul municipiului București să fie luate măsuri în consecință”, a mai spus premierul interimar.

„Îmi doresc să-mi fac treaba în continuare”

Întrebat dacă se vede în viitorul guvern, că vrea să-și facă în continuare treaba bine, evitând un răspuns clar.

„Îmi doresc să-mi fac treaba în continuare”, a menționat Nicolae Ciucă.

Altfel, Nicolae Ciucă a precizat că nu decide el dacă o să facă parte din viitorul guvern sau nu.

„Nu eu stabilesc. Îmi doresc să-mi fac treaba în continuare”, a precizat Ciucă.

Nicolae Ciucă este premierul interimar al României, după ce Ludovic Orban a demisionat în urma rezultatului obţinut de partid la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Nicolae Ciucă a preluat mandatul de premier interimar, după ce, luni, Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru, în urma rezultatului de la alegerile parlamentare din 6 decembrie.

Nicolae Ciucă le-a cerut demisia apropiaților fostului premier Ludovic Orban

Nicolae Ciucă le-a cerut demisia din Guvern tuturor apropiaților fostului premier Ludovic Orban.

„Să spuneţi în presă că eu v-am cerut să plecaţi”, ar fi spus acesta. Noile mișcări făcute de Nicolae Ciucă au stârnit un adevărat haos în PNL.

Tot mai mulți lideri din PNL s-au arătat deranjați de cumportamentul acestuia.

După ce și-a intrat în rolul noii funcții, Nicolae Ciucă s-a debarasat de locotenenţii fostului premier Ludovic Orban. De asemenea, secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, adjunctul său, Costel Barbu, şeful cancelariei premierului, Ionel Dancă, şi consiliera Mădălina Simion şi-au dat demisia la ordinul premierului interimar.

Premierul interimar a reușit să deranjeze mai mulți lideri ai PNL cu atitudinea sa. Aceștia nu văd cu ochi buni un nou guvern condus de Nicolae Ciucă în următorii patru ani.

Nu toți liderii PNL sunt încântați de ideea de a avea în fruntea guvernului un militar, fie el și în rezervă. Fostul premier, Ludovic Orban, este un adversar al ideii de guvern condus de militari, însă nu este singurul.

 

Bugetul.ro
Grila TV din România se schimbă din 1 martie. Noul post de televiziune a început emisia, iar cei mai mici dintre telespectatori sunt cei mai încântați
redactia.ro
Decizia neașteptată luată de americani în privința Rusiei. Donald Trump i-a surprins pe toți
Bugetul.ro
Panică la Altex și Flanco după anunțul eMAG. Cum reușește cel mai mare magazin online din România să își depășească principalii rivali din piața autohtonă
a1.ro
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa să reintre în competiție, cu drepturi depline
Playtech.ro
Oraşul din România pe care să îl vizitezi în martie şi în aprilie. Are un palat impresionant, o grădină botanică superbă şi o istorie bogată
observatornews.ro
Fraţii Tate s-au filmat cum au plecat "în secret" din România şi au râs în avion de Justiţie. "Tot ce facem este să câştigăm"
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
realitatea.net
Băutura bogată în colagen care întinerește pielea și fortifică oasele în doar o lună. Conține un ingredient cheie, pe care îl găsești la 2 lei în magazine
SportpeSurse
Acuzații grave aduse jurnalistei Anca Alexandrescu despre legăturile pe care le are cu Horațiu Potra și Călin Georgescu
Playtech.ro
Povestea şoselei Valea Oltului, drumul vechi de mii de ani. Detalii incredibile desper 'Autostrada Antichităţii'
Dailybusiness.ro
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
RomaniaTV
Vestea MOMENTULUI din Ucraina. Anunțul făcut de Zelenski, după umilința din SUA. Nimeni nu credea că o să mai audă asta!
stiriromania.ro
Cum arată Eliza Iliescu acum, la 19 ani. Din ce bani trăiesc lunar Adriana Iliescu și fiica ei
RomaniaTV
Ora de vară 2025. Anunţul de la Bruxelles care dă peste cap fusul orar. Ce se întâmplă cu schimbarea orei în weekend
redactia.ro
Cum au fost îmbrăcați Sebastian Stan și mama sa la Gala Premiilor Oscar
ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

`
`