Președintele Nicușor Dan a sesizat Curtea Constituțională a României în legătură cu legea privind protejarea intereselor naționale în activitatea economică, act normativ adoptat de Parlament care introducea o interdicție până la 31 decembrie 2027 privind înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companii și societăți naționale.
Nicușor Dan vrea să vândă România bucată cu bucată! A contestat la CCR legea care bloca vânzarea acțiunilor statului
Decizia lui Nicușor Dan de a vinde România bucată cu bucată a stârnit revoltă în rândul cetățenilor. Aceștia susțin că România trebuie să păstreze controlul asupra companiilor strategice. Criticii consideră că sesizarea la CCR deschide din nou discuția despre posibilitatea vânzării unor participații deținute de stat și acuză conducerea țării că nu apără interesele economice naționale.
Legea contestată prevedea suspendarea, până la finalul anului 2027, a operațiunilor privind înstrăinarea acțiunilor statului la companii naționale, instituții de credit sau alte societăți unde statul este acționar.
În sesizarea transmisă Curții Constituționale, Nicușor Dan susține că actul normativ nu respectă cerințele de claritate și previzibilitate ale legislației și că afectează anumite raporturi juridice deja existente. Președinția invocă inclusiv posibile probleme legate de dreptul de proprietate, libera circulație a capitalurilor și obligațiile asumate de România prin legislația europeană.
Legea a fost inițiată în Parlament în contextul discuțiilor privind listarea la bursă a unor pachete minoritare de acțiuni deținute de stat la anumite companii. Guvernul a transmis anterior că statul ar urma să rămână acționar majoritar, iar controlul asupra deciziilor strategice să fie menținut.
Printre companiile vizate în discuțiile privind eventuale listări s-au numărat Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, dar și alte societăți unde statul deține participații.
Curtea Constituțională urmează să decidă dacă legea adoptată de Parlament respectă prevederile Constituției.
Argumentele invocate în sesizarea către CCR:
„Legea criticată încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa referitoare la calitatea legii: claritate, precizie, previzibilitate şi corelarea legislaţiei.”
În sesizare se arată că actul normativ nu este suficient de clar și nu stabilește în mod previzibil modul în care se aplică, existând probleme privind corelarea cu alte acte normative aflate în vigoare.
Președintele susține că legea intră în conflict cu prevederile Legii nr. 48/2025 privind aprobarea Politicii publice de proprietate privată a statului:
„Legea criticată nu abrogă, nu derogă expres şi nici nu stabileşte vreo regulă de soluţionare a acestui conflict normativ cu Legea nr. 48/2025, contrar art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, potrivit căruia actul normativ trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune.”
Un alt argument prezentat în sesizare vizează dreptul de proprietate și situația investitorilor implicați în proceduri de înstrăinare:
„Art. 2 alin. (1) din legea criticată suspendă, până la 31 decembrie 2027, «orice operaţiuni privind înstrăinarea acţiunilor deţinute de stat (…) aflate în curs de realizare», iar art. 3 alin. (3) sancţionează cu nulitatea absolută actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea regimului instituit.”
Potrivit sesizării, aceste prevederi ar afecta „poziţia juridică a investitorilor privaţi angajaţi în procedurile suspendate”, inclusiv ofertanți declarați câștigători, participanți care au constituit garanții sau au parcurs proceduri aprobate de autorități.
De asemenea, Nicușor Dan a invocat posibila încălcare a regulilor europene privind libera circulație a capitalurilor:
„În continuare, este invocată restricţia privind libera circulaţie a capitalurilor, prin raportare la art. 63 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.”
În sesizare se mai menționează că legea modifică substanțial cadrul existent după anul 2020, inclusiv prin raportare la schimbările aduse reglementărilor privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.
pai pe el nu romanii l-au pus presedinte. altii l-au pus, si nu pe degeaba. acuma el trebuie sa livreze.
Cum de nu a contestat și halitu de muci la căcăceni –
De ce nu mergeți la VOT????
lumea a mers la vot si a vazut ca votul ori se anuleaza, ori se distorsioneaza. este neverosimil ca in 2 saptamani naucul a crescut de la 1,9 milioane voturi la 6,1 milioane voturi. nu degeaba STS aduna voturile.
🖕🖕🖕🖕 Un trădător 🖕🖕🖕🖕
Mai este putin pana in decembrie si scapam de el, nealesul, pusul pentru executarea ordinelor de afara. Alegerile din Franta vor schimba foarte mult in Ue. Dronele care le da Zelenski in Romania sunt date cu acordul lui Nicusor, el face orice rau Romaniei numai ca sa fie mentinut in functie de cei care l-au pus in special macron care e pe val,mai are 6 luni de mandat
Hai cu delirul!
pai, fiind delirul tau, poti sa mergi cu el unde vrei. nu te opreste nimeni de pe aici. poate familia.
Hai cu delirul!