Nicușor Dan face luni, 7 septembrie, declarații, în contextul în care președintele este așteptat să anunțe în această săptămână nominalizarea pentru funcția de premier. Șeful statului a fost, în prima zi de școală, în comuna Curcani, județul Călărași, unde a discutat cu elevii și profesorii.
Întrebat joi când va face nominalizarea, Nicușor Dan a răspuns că aceasta va avea loc „în zilele următoare”. Președintele a precizat că au existat discuții pentru formarea Guvernului, însă vacanța parlamentarilor a îngreunat procesul. „E momentul să tranșăm problema”, a transmis șeful statului.
Principalele declarații ale lui Nicușor Dan:
„M-am bucurat să fiu astăzi la școala din Curcani, este un model pentru comunități care sunt asemănătoare.
O greșeală pe care o facem de ani de zile este că nu valorizăm cunoașterea. Suferim toți pentru că există o corelație între bunăstare și cunoaștere. Suntem o societate care neglijează asta și suferim toți, pentru că există o corelație între prosperitate și cunoaștere.
Educația din România de ani de zile nu a avut finanțarea corespunzătoare și asta a avut un efect în sistemul de educație.
Meseria (de profesor – n.red.) nu e o meserie atractivă. E o problemă la care trebuie să ne uităm direct. Asta mi-au subliniat și profesorii de aici.
Trebuie să spunem direct și care e atitudinea părinților față de școală: de multe ori părintele are ideea că știe mai bine cum să facă educație cu copilul lui decât profesorul.
Trebuie să avem, fără patimă, discuții în societate pe subiectele astea și în timp, pe partea financiară să ajungem să corectăm și să îmbunătățim.
Le mulțumesc cadrelor didactice. Măcar o dată pe an putem să spunem răspicat mulțumesc cadrelor didactice.
Am ales să vin la școala din Curcani/Călărași pentru că e un exemplu de cum reacționează un colectiv responsabil. Aici am avut o mare problemă de abandon școlar, mulți copii cu situația familială economică dificilă, cu părinți plecați la muncă. Școala de aici a redus semnificativ abandonnul școlar încercând să înțeleagă așteptările copiilor, făcând școala mai puțin abstractă și mai accesibilă, făcând voluntariat în vacanța de vară. Îi felicit și public.
Mult timp inclusiv în școala pe care am făcut-o eu ne-am concentrat pe succesul individual și pe dobândirea de competențe individuale. Cred că e mult mai puțin prezentă în cultura noastră educația de a lucra în echipă. Cred că este unul dintre lucrurile pe care trebuie să ne concentrăm în cursul școlii. Dacă ani de zile ai fost educat să te ocupi de tine și să neglijezi societatea se vede în acțiune.
Aceste patru luni sunt un eșec. Trăim într-o societate tot mai complexă în care oamenii trebuie să-și pună competențele împreună. Dacă vorbim de politică ca meserie, politica e o artă a compromisului care nu compromite.
I-am testat cu 6:2 pe cei care urmează să învețe anul acesta împărțirea și înmulțirea.
Își mai amintește prima zi de școală? Da, îmi aduc aminte pentru că am schimbat clădirea, 300 de metri distanță, mă ținea mama de mână, mi-am ales colegul de bancă. Da, îmi aduc foarte bine aminte.
Ce profil perfect ar fi pentru premier? Au spus doi că vor să fie președinți, nu le-am dat niciun sfat
Ce înseamnă naționalism sănătos? E un concept politic / Vă rog să-l explicați! Pentru altă zi
Despre abandonul școlar: Educația însăși este un răspuns. Să sădim încă de la vârste fragede că a avea un parcurs școlar cât mai lung te ajută în viața ta adultă. În al doilea rând, ce găsește copilul când vine la școală”
Șeful statului a decis să fie prezent în județul Călărași, la Școala Gimnazială nr. 1 din comuna Curcani, acolo unde, odată încheiate ceremoniile, a făcut declarații de presă. Întrebat despre desemnarea noului candidat pentru funcția de prim-ministru al României – despre care a spus joi, 3 septembrie, că va fi anunțat „în zilele următoare” – Nicușor Dan a răspuns ca nu a găsit nici in aceasta comunitate un PeSedist destoinic, mai caută.