Nimeni nu e om mare pentru sluga lui (Tudor Arghezi)

Lacheu. Pentru a comenta melancolic disputa din familia lui Nicolae Iorga în chestiunea succesiunii, Tudor Arghezi trece în revistă, în tableta Eredități, din Adevărul, 16 noiembrie 1946, cîteva concretizări ale vorbei franceze că nu există erou pentru lacheul său. Reproduc pasajul, pentru că el destăinuie amănunte mai puțin cunoscute din Istorie:

„O vorbă franceză spune că nimeni nu e om mare pentru sluga lui. Valetul, aducîndu-i stăpînului papucii, apa caldă, numărîndu-i ciorapii şi, cum le zice, izmenele, pentru spălătoreasă, şi uitîndu-se în fundul lor, are motive să fie decepţionat. Prestigiul se chirceşte şi se face meschin. Pudoarea, politeţea, discreţia şi nevoia de distanţă nu e de crezut să aibă alt substrat decît conştiinţa că eşti fără să vrei un infirm.

Jaurès, miraculosul creator al socialismului, asuda în timpul unui discurs atît de mult şi atît de des încît era silit să se întrerupă, ca să se ducă să se schimbe, într-o cameră pregătită la Palais Bourbon. Camera ştia că în pauza lui deputatul se dezbracă, ia un duş, se primeneşte şi-l aştepta să reapară fulgerînd. Orişicum, elocinţa îi era oarecum diminuată şi accentul mai puţin sigur de el. Era stingherit ca de un fir de păr în gură.

Regina Serbiei, Natalia, cea mai frumoasă femeie din Europa, fusese abandonată de regele Milan, din pricina unui defect extrem de tragic. Ea călătorea şi iarna cu ferestrele de la vagon deschise, ca să nu-şi impresioneze personalul însoţitor cu mirosul, în exaltaţie permanentă, al părţilor ei ascunse.

Voltaire, genialul sarcastic al literaturii franceze, a fost un samsar aristocratic, îmbogăţit din intervenţii şi diferenţe, şi un avar, iar împăratul Vespasian se ştie că, în schimb, nu era sensibil la nici un fel de miros al gologanilor.

Probabil că în setea cu care caută istoria şi critica prin boarfele unui om reputat mare, se ascunde trebuinţa de a-l dovedi făcut pe măsura valeţilor lui, un sentiment de profanare, prezent şi la cărturari ca la cioclii.”

RomaniaTV

Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!

Observatornews.ro

"Nu mai pot dormi noaptea". Românii afectaţi de taxele lui Trump se tem că joburile lor vor dispărea

*
Spicuiri. Petre Stoica în Istoria polemică si antologică a literaturii române, Poezia, scrisă de Eugen Barbu, cu versuri pe care le rețin:

„Asemenea copiilor,/ cu crete colorate/ ți-aș desena fața/ pretutindeni pe ziduri./ Dar de ce să te sărute vîntul?”; „și dintr-o curte îndepărtată se aude/ strigătul de moarte al fierăstrăului”; „Din ceasul prețuirii cade rugină”; „ca un rinocer trece locomotiva prin preajma pădurii”; „Din norul serii, zmeuriu,/ cad porumbei întorși de pe cîmp;/ umbrele mănîncă repede/ afișele cu anunțuri din tîrg.”; „Radioul transmite concerte/ în albastru și galben”; „în parc bătrînii dezleagă cuvinte încrucișate/ dar se poticnesc la cuvîntul moarte și pleacă”; „rugați-vă pentru sufletul lui Cristofor Columb”; „în vecini copilul primește două clopote la fund”; „un vapor cu aburi se scufundă într-o gravură”; „Iubito, din bucătăria noastră dispare treptat/ mirosul metafizic al legumelor”; „doar copiii spun noapte bună cojilor de pepene”.

Cele mai multe spicuiri sînt însă din Emil Brumaru, poet cultivat de mine la SLAST, pe care mi-l amintesc năstrușnic și ca om:

„motani care cîntă în fotografii la flaut”; „pipe scoțînd crini de fum”; „fluturi care beau catifea și mănîncă dantele”; „costume frugale în care toamna miroase a praf adormit”; „motanii mănîncî pilaf de gutuie oranj”; „se spun cîntece naive pentru parfumat gura”; „crini în jiletci proaspete”; „motani cu limba parfumată”; „cișmele dulci”; „Prin atmosferă trec dirijabile fragede”; „se copie jartele intime ascunse în samovare blonde”; „prietenul dispărut din prea multă decență”, „damigene în care stau falnice cetăți de vișinată”; „îngerii doxologesc”; „motanii sorb rom pe catifele”.