Discuțiile tensionate dintre Statele Unite și Iran privind un posibil acord de pace au continuat pe parcursul nopții, iar semnalele venite din culisele negocierilor au provocat deja reacții puternice pe piețele internaționale. Investitorii par să creadă tot mai mult că Washingtonul și Teheranul se apropie de o înțelegere care ar putea reduce riscul unui nou șoc energetic în Orientul Mijlociu.
Potrivit unor surse citate de presa americană, cele două părți ar fi ajuns, în linii mari, la un consens privind redeschiderea strategicii Strâmtori Ormuz, una dintre cele mai importante rute maritime pentru transportul petrolului la nivel mondial. În același timp, Iranul și-ar fi exprimat disponibilitatea de a renunța la stocurile de uraniu puternic îmbogățit, un punct-cheie al negocierilor care tensionează de ani întregi relațiile cu Occidentul.
Chiar dacă direcția discuțiilor este considerată pozitivă, oficialii americani avertizează că documentul final nu a fost încă semnat și că mai există obstacole importante până la un acord definitiv.
Petrolul se prăbușește pe fondul optimismului din piețe
Primele efecte ale negocierilor s-au văzut imediat pe piața petrolului. Cotațiile au înregistrat scăderi puternice, atingând cele mai reduse niveluri din ultimele două săptămâni, pe fondul speranțelor că tensiunile din regiune s-ar putea calma.
Țițeiul Brent a coborât sub pragul psihologic de 100 de dolari pe baril, iar petrolul american WTI a înregistrat la rândul său o scădere accentuată. Analiștii consideră că investitorii mizează pe evitarea unui conflict extins care ar fi putut afecta grav aprovizionarea globală cu energie.
Strâmtoarea Ormuz are o importanță strategică uriașă pentru economia mondială, deoarece prin acest coridor maritim tranzitează o parte semnificativă din exporturile globale de petrol și gaze.
Liderul suprem al Iranului ar fi ascuns în buncăr
Negocierile sunt însă încetinite de situația internă din Iran. Surse apropiate administrației americane susțin că noul lider suprem iranian, Mojtaba Khamenei, ar evita orice apariție publică după atacurile lansate de SUA și Israel în cadrul operațiunii „Epic Fury”.
Potrivit informațiilor apărute în presa americană, Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit și s-ar afla într-un buncăr puternic securizat, de teama unor noi atacuri similare celor care au dus la moartea tatălui său, Ali Khamenei.
Mai multe surse afirmă că inclusiv colaboratorii apropiați întâmpină dificultăți în a lua legătura cu liderul iranian, ceea ce afectează capacitatea Teheranului de a transmite rapid decizii clare în cadrul negocierilor cu americanii.
Donald Trump: „Nu fac acorduri proaste”
În mijlocul speculațiilor și al criticilor venite din partea adversarilor politici, președintele american Donald Trump a transmis un nou mesaj ferm pe platforma Truth Social.
Donald Trump a susținut că orice înțelegere cu Iranul va fi „corectă și avantajoasă” pentru Statele Unite și a atacat din nou acordul nuclear negociat în perioada administrației Obama, din care SUA s-au retras în timpul primului său mandat.
„Nimeni nu a văzut acordul și nimeni nu știe exact ce conține”, a transmis liderul american, criticând vocile care contestă negocierile înainte de finalizarea lor.
Președintele SUA a insistat că nu va accepta compromisuri dezavantajoase și a promis că viitorul acord va fi „mult mai bun” decât cel semnat în trecut de Washington cu Teheranul.