National

Noi criterii pentru cumpărarea de arme letale! Proiectul adoptat de Camera Deputaților

Publicat: 13 oct. 2020

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, cu 143 de voturi pentru, 101 voturi împotrivă și 9 abțineri, un proiect de lege care instituie noi criterii pentru cumpărarea de arme letale. Proiectul de lege merge la șeful statului pentru promulgare și intră în vigoare după publicarea acestuia în Monitorul Oficial.

Până acum, autorizația de procurare a armelor letale nu se putea acorda persoanelor „condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie”.

Prin noua lege, se interzic armele letale pentru persoanele care:

„au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracţiuni săvârșite cu violența, pentru infracțiuni privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracțiuni de furt, cămătărie, amenințare, șantaj, braconaj, contrabandă, infracțiuni prevăzute de legea privind protecția animalelor şi infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor”
„sunt inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu violența, pentru infracțiuni privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, traficului de persoane, infracțiuni de furt, cămătărie, braconaj, amenințare, șantaj, contrabandă, infracțiuni prevăzute de legea privind protecția animalelor si infracţiuni privind regimul armelor şi al muniţiilor”

Parlamentul a modificat astfel Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor.

Unsprezece cazuri de coronavirus, la Camera Deputaților

Camera Deputaților a transmis, marți, că sunt înregistrate, în prezent, 11 cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaților.

„Camera Deputaților păstrează și respectă, în continuare, măsurile de prevenire și combatere a răspândirii virusului Sars-Cov-2, iar personalul de specialitate, tehnic și administrativ asigură, în condiții optime, procedurile necesare derulării activității legislative.

La Camera Deputaților sunt înregistrate, în prezent, 11 cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul angajaților, toate persoanele aflate în această situație urmând procedurile necesare legale în vigoare. Toate structurile instituției și-au stabilit, încă din luna martie, un program de lucru decalat, care permite evitarea aglomerației și o mare parte dintre angajați au optat pentru posibilitatea de a lucra de la domiciliu.

Menționăm faptul că la nivelul instituției au fost implementate toate măsurile necesare pentru protecția deputaților și a angajaților, respectiv măști de protecție la intrarea în instituție, produse dezinfectante și gel dezinfectant în birouri și în spațiile comune, panouri din plexiglas, benzi de marcare pentru respectarea distanței de 1,5 metri, dispozitive non contact pentru măsurarea temperaturii, dezinfecție a locurilor comune din clădire (lifturi, grupuri sanitare și alte spații folosite în comun), nebulizare spații.

Accesul în clădire se realizează prin trasee special marcate atât pentru acces, cât și pentru ieșire

În ceea ce privește activitatea parlamentară, au fost implementate proceduri de dezbatere și vot la distanță pentru desfășurarea ședintelor comisiilor, a ședințelor de plen, ale Biroului permanent, iar ședințele Camerei Deputatilor și ședintele comune ale Camerei Deputaților și Senatului, care au necesitat prezența fizică a parlamentarilor, s-au desfășurat în conformitate cu proceduri speciale care asigură respectarea distanțării sociale, pe lângă măști și dezinfectant fiind puse la dispoziție și mănuși, iar locurile din sala de plen au fost marcate cu buline albe.





Adauga un comentariu