Primarul Iașului, Mihai Chirica, a anunțat că au început lucrările de reparație la un tronson al liniei de tramvai din zona Târgul Cucului, intervenție care va afecta temporar circulația mijloacelor de transport public.
Potrivit edilului, pe durata lucrărilor, circulația tramvaielor va fi întreruptă pe relația către cartierul Tudor Vladimirescu.
„Avem în lucru reparația unui tronson de linie de tramvai în zona Târgul Cucului, motiv pentru care circulația va fi întreruptă în relația cu Tudor Vladimirescu!”, a transmis Mihai Chirica pe pagina sa de Facebook.
În același timp, primarul a precizat că municipalitatea pregătește o nouă etapă de modernizare a infrastructurii de transport, care vizează liniile de tramvai din zona Copou.
„Totodată, pregătim începerea lucrărilor la liniile de tramvai de pe Copou, începând cu prima parte a lunii august!”, a mai anunțat edilul.
Autoritățile urmează să comunice în perioada următoare detalii privind restricțiile de circulație și traseele alternative pentru transportul public, astfel încât impactul asupra călătorilor să fie cât mai redus.
Primaria confunda carpelile cu reparatiile.