Mâine, 24 martie 2021, vor avea loc mai multe proteste ale fermierilor. Astfel, membriii Asociației Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”Grânarii” Iași ies în stradă pentru a-şi exprima nemulţumirile în ceea ce priveşte plata despăgubirilor pentru culturile de calamitate de secenta din anul 2020.
Protestele vor avea loc la Bucureşti, în Piaţa Victoriei.
„Mâine, 24.03.2021, în intervalul orar 11:00-14:00, Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice ”GRÂNARII” Iași va PROTESTA cu scopul de a manifesta și revendica plata despăgubirilor pentru culturile calamitate de secetă din anul 2020, în Piața Victoriei, BUCUREȘTI.
În acest sens, vă rugăm să ne sprijiniţi în promovarea acestor informaţii, având în vedere situația extrem de gravă a Agriculturii din zona de EST a țării, zonă grav afectată de secetă din anul agricol 2019-2020”, au transmis reprezentanţii ACCPT Iaşi.
ACCPT Iași (GRÂNARII „DĂ-TE PE BRAZDĂ”) este asociaţie non profit a fermierilor din judeţele de est ale României (SV, BT, NT, ÎS, BC, VS, VN, GL, BZ), cu sediul în judeţul Iaşi şi un număr de 120 membri fermieri ce lucrează o suprafață de peste 40.000 ha.